Arhive pe categorii: texte

texte

Adevăruri cutremurătoare?! DACII

În urmă cu ceva timp, un prieten, îmi posta pe Facebook linkul spre un documentar al unui tânăr scriitor, Daniel Roxin. Materialul intitulat “Dacii – Adevăruri cutremurătoare” induce ideea că poporul român nu ar fi urmaş al Romei. Printre cei creditaţi acolo se numără şi personaje care, chiar nu înţeleg ce legătură au cu subiectul, mă gândesc aici la un fost şef de Stat Major şi un fost ministru al Apărării, dar pe lângă ei, apare şi Alexander Rodewald, un om despre care până să văd documentarul nu ştiam nimic, însă căutând ceva date, am descoperit că într-adevăr, aşa cum este prezentat în documentar, acesta era sau încă mai este directorul Institutului de Biologie Umana al Universitatii din Hamburg, Germania. Pentru că există cel puţin un minim de surse care să dea un minim de credibilitate documentarului, am decis să vi-l prezint şi aici. Sunt curios, dacă printre cei care îl vor viziona se află şi specialişti pe domeniile vizate, care este părerea lor.

(Preluat de pe balaceanca.net)

 

Standard
texte

Răni cuvântătoare

Cuvintele tale ca plumbul de grele

izbit-au în ţeasta unui copil

limba-i izvorul nesecat de rele

din flacăra alimentată cu propil.

 

Rănile înscrise pe-ale mamei tâmple

de insulte cu tăişul ascuţit

i-au furat auzul, de durere umple

sufletu-i de vreme chinuit.

 

Vorba-ţi aspră, dreasă cu acid

ce-o plantezi chiar din obişnuinţă

e amprenta unui genocid

condamnarea pentru suferinţă.

 

Înainte de-a deschide gura

ia aminte să înghiţi mereu

tot veninul, răutatea, ura

omule, ce e aşa de greu?

Standard
poezii, texte

Învaţă să fii

Ne-am învăţat să dezbatem frumosul

ştim cum arată un portret ideal

orice bolnav s-a adaptat cu mirosul

medicamentului consubstanţial.

 

Ştim ce înseamnă adevărata iubire

cum să trăim momente de vis

sublima cale către fericire

ştim chiar, Pământul să-l facem Paradis.

 

Dar zilele ne sunt la fel de triste

prietenii la fel de-nşelători

culegem zâmbete de prin reviste

trăim realitatea visători.

 

Suntem mai informaţi ca niciodată

Analizăm soluţii mii şi mii

dar roadele schimbării se arată

nu când le ştii, ci când înveţi să fii.

 

Învaţă să faci ceea ce placi

învaţă să dai ceea ce ai

învaţă să cânţi ceea ce simţi

ÎNVAŢĂ SĂ FII ceea ce ştii.

 

 

 

 

 

Standard
texte

What about your faith?

Professor : You are a Christian, aren’t you, son ?

Student : Yes, sir.

Professor: So, you believe in GOD ?

Student : Absolutely, sir.

Professor : Is GOD good ?

Student : Sure.

Professor: Is GOD all powerful ?

Student : Yes.

Professor: My brother died of cancer even though he prayed to GOD to heal him. Most of us would attempt to help others who are ill. But GOD didn’t. How is this GOD good then? Hmm?

(Student was silent.)

Professor: You can’t answer, can you ? Let’s start again, young fella. Is GOD good?

Student : Yes.

Professor: Is satan good ?

Student : No.

Professor: Where does satan come from ?

Student : From … GOD …

Professor: That’s right. Tell me son, is there evil in this world?

Student : Yes.

Professor: Evil is everywhere, isn’t it ? And GOD did make everything. Correct?

Student : Yes.

Professor: So who created evil ?

(Student did not answer.)

Professor: Is there sickness? Immorality? Hatred? Ugliness? All these terrible things exist in the world, don’t they?

Student : Yes, sir.

Professor: So, who created them ?

(Student had no answer.)

Professor: Science says you have 5 Senses you use to identify and observe the world around you. Tell me, son, have you ever seen GOD?

Student : No, sir.

Professor: Tell us if you have ever heard your GOD?

Student : No , sir.

Professor: Have you ever felt your GOD, tasted your GOD, smelt your GOD? Have you ever had any sensory perception of GOD for that matter?

Student : No, sir. I’m afraid I haven’t.

Professor: Yet you still believe in Him?

Student : Yes.

Professor : According to Empirical, Testable, Demonstrable Protocol, Science says your GOD doesn’t exist. What do you say to that, son?

Student : Nothing. I only have my faith.

Professor: Yes, faith. And that is the problem Science has.

Student : Professor, is there such a thing as heat?

Professor: Yes.

Student : And is there such a thing as cold?

Professor: Yes.

Student : No, sir. There isn’t.

(The lecture theater became very quiet with this turn of events.)

Student : Sir, you can have lots of heat, even more heat, superheat, mega heat, white heat, a little heat or no heat. But we don’t have anything called cold. We can hit 458 degrees below zero which is no heat, but we can’t go any further after that. There is no such thing as cold. Cold is only a word we use to describe the absence of heat. We cannot measure cold. Heat is energy. Cold is not the opposite of heat, sir, just the absence of it.

(There was pin-drop silence in the lecture theater.)

Student : What about darkness, Professor? Is there such a thing as darkness?

Professor: Yes. What is night if there isn’t darkness?

Student : You’re wrong again, sir. Darkness is the absence of something. You can have low light, normal light, bright light, flashing light. But if you have no light constantly, you have nothing and its called darkness, isn’t it? In reality, darkness isn’t. If it is, well you would be able to make darkness darker, wouldn’t you?

Professor: So what is the point you are making, young man ?

Student : Sir, my point is your philosophical premise is flawed.

Professor: Flawed ? Can you explain how?

Student : Sir, you are working on the premise of duality. You argue there is life and then there is death, a good GOD and a bad GOD. You are viewing the concept of GOD as something finite, something we can measure. Sir, Science can’t even explain a thought. It uses electricity and magnetism, but has never seen, much less fully understood either one. To view death as the opposite of life is to be ignorant of the fact that death cannot exist as a substantive thing.

Death is not the opposite of life: just the absence of it. Now tell me, Professor, do you teach your students that they evolved from a monkey?

Professor: If you are referring to the natural evolutionary process, yes, of course, I do.

Student : Have you ever observed evolution with your own eyes, sir?

(The Professor shook his head with a smile, beginning to realize where the argument was going.)

Student : Since no one has ever observed the process of evolution at work and cannot even prove that this process is an on-going endeavor. Are you not teaching your opinion, sir? Are you not a scientist but a preacher?

(The class was in uproar.)

Student : Is there anyone in the class who has ever seen the Professor’s brain?

(The class broke out into laughter. )

Student : Is there anyone here who has ever heard the Professor’s brain, felt it, touched or smelt it? No one appears to have done so. So, according to the established Rules of Empirical, Stable, Demonstrable Protocol, Science says that you have no brain, sir. With all due respect, sir, how do we then trust your lectures, sir?

(The room was silent. The Professor stared at the student, his face unfathomable.)

Professor: I guess you’ll have to take them on faith, son.

Student : That is it sir … Exactly ! The link between man & GOD is FAITH. That is all that keeps things alive and moving.

By the way, that student was EINSTEIN.

Standard
texte

Izvorul durerilor VI

„Într-o epocă a dinamismului, a replicilor dure şi a tendinţelor teribiliste, Andrei era mereu o prezenţă din altă lume. Era sociabil, îi plăcea să poarte discuţii inteligente şi să găsească multitudini de interpretări misterelor din jurul său. Însă, colegii şi prietenii apropiaţi nu puteau menţine o discuţie de acest gen. Întâlnirea de astăzi părea să ofere un răspuns pozitiv căutărilor şi nevoilor sale. Bătrânul putea să-i fie nu numai un interlocutor pe măsură, ci chiar un mentor.” fragment din partea a V-a 

Spre seară, când reveni acasă, îşi făcu un plan de acţiune. Stabili un orar al vizitelor, întocmi o listă a potenţialelor subiecte şi întrebări pe care le-ar putea aborda în discuţiile cu noul prieten. Era atât de încântat şi de absorbit de această descoperire, încât uită cu desăvârşire să-i dea un semn de viaţă Adelei. Îşi aduse aminte mult prea târziu, când probabil aceasta adormise de mult.

De dimineaţă entuziasmul de care era cuprins îi lăsă pe părinţi cu gura căscată. Nu văzuseră atâta fericire pe chipul fiului lor, încă de pe vremea când se jucau împreună în parc. Se gândeau că trăieşte o frumoasă poveste de dragoste şi se bucurau pentru el. În ochii lor îl vedeau deja căsătorit, se vedeau ţinând în braţe primul nepot.

După ce luă micul dejun Andrei merse în acelaşi parc, cu seria de întrebări pregătită în seara precedentă la îndemână. Se îndreptă spre locul unde-l întâlnise pe misteriosul personaj cu paşi repezi, pentru a câştiga cât mai mult timp. Văzu banca şi locul unde cu o zi în urmă stătuse întins, însă nici urmă de bătrân. Răscoli tot parcul cu ochi întrebători şi cu o tristeţe adâncă în privire. Cu fiecare alee străbătută un sentiment de pustietate îşi făcea loc printre gândurile sale, tulburându-l. Părea că a pierdut un vechi prieten, că un camarad de încredere îl trădase atunci când avea nevoie de el cel mai mult. La facultate toţi remarcară lipsa lui de spirit şi încordarea ce-l împiedica să schiţeze cel mai mic zâmbet. Până şi Adele începu să-şi pună întrebări văzându-l atât de abătut.

– Andrei, ce-ai păţit?

– Nimic. Nu mă simt prea bine.

– Nici aseară nu te simţeai bine? Am aşteptat un semn de la tine. Ştiu sigur că se întâmplă ceva. De ce te fereşti de mine?

– N-am nimic. Aseară am fost ocupat cu un proiect şi am uitat să te sun.

– Bine, cum spui tu.

Deşi nu erau prieteni de multă vreme, Adele se putea mândri că-l cunoştea mult mai bine. Nu-şi putea da seama însă ce i se ascunde, şi o gelozie copilărească o impulsionă să afle mai mult. Părinţii, pe cât de miraţi fură în acea dimineaţă, pe atât de dezamăgiţi îl priviră la întoarcere.

Însă Andrei, detaşat de toţi şi de toate, se gândea la motivele absenţei deconcertante  a amicului din parc.

va urma…

Standard
texte

Supus căderii

Supus căderii te-ai născut

uitat pe un pământ sălbatic

o plantă – viața-n tine a crescut

cu haosul ei anabatic.

 

Credeai că singur ești stăpânul

puterilor Dumnezeiești

cu mâna ai supus destinul

ajuns în vârf, te prăbușești.

 

Dar nu ai înțeles căderea

nici rostul vieții pe pământ

odată părăsind puterea

privirea-ți fuge spre mormânt.

 

N-ai învățat că ce-i sub soare

urmează legile cerești

se naște, moare și dispare

stăpân pe toate nu tu ești.

 

Căderea-ți este o nouă viață

S-o`ncepi cu drag de la-nceput

nu te-ntrista că-n jur e ceață

pentru lumină te-ai născut.

 

 

Standard
texte

Izvorul durerilor V

– Așa s-a terminat totul?

– Nu, am văzut-o după aproape o lună. Mi-a spus că urmează să se mărite. Era fericită, și m-am bucurat pentru ea. Însă, mă întrebam cât de repede a putut să uite, ceva ce niciodată n-a existat.

– Trist. Și de atunci, a mai apărut cineva în viața dumneavoastră?

– Da, au venit de mână deznădejdea și durerea. Le-am primit la mine, le-am servit cu ce aveam și le-am găzduit pentru multă vreme. Până când am realizat că suferința distruge orice urmă de bucurie și grăbește venirea morții. (fragment din partea a IV-a)


Necunoscutul din parc simţi că Andrei e presat de timp sau de altă problemă.

– Andrei, nu ştiu de ce-ţi spun ţie toate astea.

– Mie îmi face plăcere să vă ascult. Şi sper să vă mai întâlnesc în parc. Acum trebuie să plec.

– Mergi, Andrei. Mă bucur că te-am întâlnit.

Andrei se îndepărtă cu mintea plină de gânduri. Simţise de la început că acest om ascunde multe taine şi că va avea ce învăţa de la el. În drumul spre facultate nu se gândi decât la viaţa lui. Ştia că merge împotriva unei legi universale, că toate acţiunile lui de până acum fuseseră doar nişte oscilaţii în bătaia vântului.

Nu-şi imaginase că e capabil să facă mai mult, că înăuntrul lui zac atâtea resurse neexploatate. Se lăsase mereu influenţat de alţii, aproape că nu reuşise niciodată să-şi impună punctul de vedere. Blândeţea şi calmul său îi scotea din sărite pe mulţi. Alţii îl credeau firav şi extrem de vulnerabil. Într-o epocă a dinamismului, a replicilor dure şi a tendinţelor teribiliste, Andrei era mereu o prezenţă din altă lume. Era sociabil, îi plăcea să poarte discuţii inteligente şi să găsească multitudini de interpretări misterelor din jurul său. Însă, colegii şi prietenii apropiaţi nu puteau menţine o discuţie de acest gen. Întâlnirea de astăzi părea să ofere un răspuns pozitiv căutărilor şi nevoilor sale. Bătrânul putea să-i fie nu numai un interlocutor pe măsură, ci chiar un mentor.

 

 

Standard
texte

Pledoar(i)e pentru culoare sau PreJudecată colorată

Pentru că Andreotti şi Ştefania vor fi atrase de titlu, ţin să precizez că următorul articol analizează o cu totul altă cromatică: o cromatică a viului,  a negrului dacă vreţi.

– Aş vrea să mă fi născut ALB. Să fiu ca tine, de exemplu. 

– Eu dimpotrivă, aş prefera să am pielea mai închisă, măslinie.

– Crede-mă că nu ştii ce vrei. Se schimbă multe odată cu nuanţa cromatică. Aspectul e partea nesemnificativă aici.

– De ce? Vrei să spui că te simţi discriminat aici în România?

– Sincer, da. Când sunt îmbrăcat elegant pot spune că nu atrag atenţia nimănui. Însă, lucrurile evoluează dramatic când mă îmbrac sport, blugi, tricou…

– Te privesc oamenii altfel?

– Nu numai, mă tratează altfel. Merg să cumpăr un covrig şi se uită ciudat. În autobuz se uită ciudat. Pe stradă, la metrou…

– Ştii ce-aş face eu în locul tău? M-aş lua de toţi cei care se uită urât. Nu înţeleg cum îi suporţi.

– Mă simt inferior. Simt că nu pot face nimic…

Un fragment dintr-o discuţie purtată astăzi cu un prieten. Nu e negru, nu e ţigan, e un român „bronzat”. O persoană inteligentă cu simţul umorului, absolvent a două facultăţi.

Şi ce dacă ar fi fost ţigan? Şi ce dacă ar fi fost negru? Vreau să fim sinceri cu noi. Vreau să vorbim deschis.

Are culoarea pielii o aşa mare greutate în etichetarea unui om? De ce ăia albi sunt superiori? Cine stabileşte lucrurile astea?

Ştiu că unii o să-mi vorbească de Sarkozy şi Mitterand. Poate şi Claudia va încerca să mă convingă de brutalitatea ghetoiştilor.

Da, le ştiu pe toate astea. Ştiu că mulţi indivizi ai acestei categorii sunt respingători şi ne fac viaţa grea. Însă, mai ştiu şi că printre ei putem regăsi oameni de nota 10. Oameni condamnaţi să suporte prejudecăţile noastre.

De ce?

De ce oare Michael Jackson a făcut atâtea să devină alb?…Deşi ajunsese atât de celebru, sentimentul de inferioritate din copilărie l-a bântuit toată viaţa.

Ura şi dispreţul nasc ură. Încearcă să priveşti un om după ceea ce este, nu după ceea ce are.

 

Standard
texte

INTERVIU

Un interviu acordat grupului de iniţiativă  „ECOU ROMÂNESC”:

– Alexandru, erai un simbol în devenire încă din liceu, ce face acum acel simbol ?

–          Prefer să nu includem simbolistica în conversaţia noastră, pentru a evita ambiguităţile. Ce fac? Mai nou, m-am apucat de echilibristică. Încerc să merg în linie dreaptă pe o funie numită viaţă.

–           Ce te motivează să păşeşti cu atâta încredere în viață?

–          Ar fi mai mulţi factori motivaţionali, însă cel mai concludent e încrederea în Dumnezeu. Într-o lume care aproape a uitat de existenţa şi sensul acestui cuvânt, e vital să nu uităm cine suntem şi de unde venim. Dacă-mi permiţi să adaug, constat cu tristeţe că Dumnezeu mai poate fi auzit doar în înjurături şi de sărbători, printre sarmale şi şorici.

–          Am citit multe din poeziile tale, ce emoții te domină atunci când scrii?

–          Emoţia este mereu cu mine. Scriu cel mai bine atunci când trăiesc intens: orice sentiment dus la extrem dă naştere unor idei de valoare. Dacă stăm să analizăm vieţile câtorva scriitori arhicunoscuţi vom vedea că au căutat să resimtă sentimente şi trăiri cât mai intense pentru a crea capodopere. Câteva exemple: Hemingway, Dickens, Verlaine, Dostoievski…şi mulţi alţii.

–           Crezi că te lași manipulat de emoții cand așterni versurile pe hârtie?

–          Cred că e un acord tacit între percepţie – din care rezultă emoţiile, şi raţiune. Nu poţi să înşiri trăiri fără să le legi de partea palpabilă. Sunt întotdeauna conştient că cititorul simte doar ceea ce poate cuprinde.

–          Cum vede un tânăr poet lupta dintre generații?

–          Care luptă? Nu văd problema ca pe o luptă,  e mai degrabă o neînţelegere reciprocă soldată uneori cu victime. Un refuz de a ne accepta condiţia. Adulţii nu se revăd în copii, deşi au trecut prin aceleaşi transformări specifice vârstei. Copiii nu se identifică în părinţi, fiind cicăliţi mereu pentru comportamentul inadecvat. Inadecvat pentru un copil sau pentru un adult? Sunt multe de spus pe tema asta.

–           Spune-mi despre cărțile tale.

–          Trebuie să foloseşti pluralul cu grijă. Am publicat doar două volume de versuri şi am altele două în lucru. Volumul de debut „ Am întrebat un orb cum vede cerul” a apărut în 2009, la Editura Agentpress şi a fost reeditat în anul următor. Un volum în care au fost incluse poezii din debutul precoce, începând cu 9 ani şi câteva mai recente. Anul trecut am lucrat la o cărticică de buzunar numită „Şoaptele ierbii”, în amintirea regretatului poet Grigore Vieru. Este o culegere de poezii şi aforisme dragi mie, pe care am vrut să le împărtăşesc tuturor românilor. La doi ani de la moartea sa, am vrut să-i fac o bucurie. Se întreba în timpul vieţii dacă va fi vreodată republicat după moarte. „Şoaptele ierbii” e  răspunsul afirmativ.

–          Te-ai gândit să scrii un roman modern sau postmodernist?

–          Treaba mea e să scriu. N-o fac din dorinţa de a mă afilia unui curent sau de a respecta nişte canoane. Prefer libertatea. Criticii îşi vor bate capul cu încadrarea.

–          Cum vezi bogăția sau ce înseamnă ea pentru tine?

–          Cred că deja intuieşti răspunsul. Eşti bogat atunci când ştii cum să administrezi ce ai primit. Eşti talentat, dar îţi îngropi talentul, ai un corp sănătos dar îl nesocoteşti, ai bani şi nu ştii cum să-i foloseşti.

–          Ce dorești să afle oamenii despre tine?  Ce aștepți de la ei?

–          Nu aştept mai mult decât pot primi. În primul rând îmi doresc să afle mai multe despre ei. Dacă am învăţa autocunoaşterea, am fi scutiţi de multe probleme. Despre mine pot afla mai multe citindu-mi blogul: http://www.bodolicaalexandru.wordpress.com

–          Despre voi ar trebui să afle cât mai multă românime. O iniţiativă admirabilă ţinând cont că astăzi toţi aleargă după himere. Certitudinea existenţei noastre se regăseşte în urmele pe care le lăsăm pe pământ, în emoţiile pe care le transmitem, în ecoul care persistă în timp. Asta vă doresc, Un Ecou Românesc!

Un fragment aici… http://ecouromanesc.info/articole/romania/oameni/interviu-cu-alexandru-bodolica-un-tanar-poet-cu-ecou

Standard
texte

Vreau să te schimb(i)!

Prima întâlnire/lună

– Cât e de frumos/frumoasă! – E şi inteligent(ă). – E îmbrăcat(ă) cu gust şi ştie să-şi pună în valoare atuurile. – Aş putea spune că nu văd nici un defect la el/ea.

După ceva vreme

-Cât de plictisitor/oare a devenit! – Iar s-a tuns prea scurt… – Iar nu răspunde. Unde-şi ţine telefonul ăla? – Ţi-am spus de mii de ori! – Iar începem?..

E nevoie de o schimbare

După atâtea momente frumoase petrecute împreună, atâtea promisiuni şi dovezi de iubire, încep să se strecoare „micile nemulţumiri”. Dacă la început toate păreau rupte dintr-un basm şi nimic nu părea să ne deranjeze, cu timpul tot mai multe „neajunsuri” ne sar în ochi şi pun sub semnul îndoielii toate certitudinile noastre de la începuturi.

– Parcă celălalt nu mai ţine cont de părerile mele, mă neglijează, face dinadins lucruri care mă deranjează. – Mai mult, simt că nu sunt respectat(ă) şi mă simt folosit(ă).

– Vreau ca celălalt să se schimbe, să fie ca la început. – Dacă mă iubeşte cu adevărat poate s-o facă.

Adeseori, la început avem tendinţa să arătăm doar partea frumoasă a caracterului nostru. Suntem motivaţi s-o facem, impulsionaţi de sentimente.

Alteori, începutul e învăluit în ceaţă şi observăm numai ce ne place. Vrem ca totul să fie ca la început, când de fapt, nimic nu s-a schimbat de-atunci.

De ce vrei să se schimbe cel de lângă tine?

Când îţi vei răspunde la această întrebare, vei constata că cel de lângă tine nu e singurul egoist. Atunci când celălalt nu se schimbă după nenumărate insistenţe, îl considerăm egoist. Ce urmărim noi atunci când vrem să-l schimbăm pe celălalt? Nu cumva fericirea personală?

De ce NU se schimbă oamenii?

Oamenii NU se schimbă din diverse motive:

-nu vor s-o facă;

-nu văd ceva rău în situaţia lor actuală, deci nu văd rostul schimbării;

-nu li se induce necesitatea unei schimbări aşa cum ar trebui:

Nu e suficient să ceri ceva în numele iubirii, e necesar ca celălalt să simtă că schimbarea îl avantajează; „Nu-mi place!” nu-l va schimba pe celălalt.

Dimpotrivă, „mi-ar plăcea”, „ţi-ar sta mult mai bine”, „cred că aşa e mult mai bine”, pot aduce rezultate neaşteptate.

– nu cred că se pot schimba ( -Aşa e felul meu; – Aşa m-am deprins din copilărie; -Nu pot!)

– n-o fac pentru că nici partenerul nu a ţinut cont de cererile lor (- Tu vorbeşti? Ţi-am spus de atâtea ori să nu mai…)

Soluţii?

 

E frustrant să vezi să cel de lângă tine nu ţine cont de părerile tale şi nu vrea să facă nimic. Deja aproape că ai încetat să speri că se mai poate schimba ceva. Ai de ales între a continua resemnat abandonând lupta, de a menţine „asediul” până când celălalt va ceda, sau de a-l părăsi.

Aici intervine regula de aur de pe paginile Bibliei:  “Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel…” – Matei 7.12

– Vrem schimbare, trebuie să ne schimbăm.

– Vrem respect, trebuie să respectăm.

– Vrem înţelegere, trebuie să înţelegem.

– Vrem dragoste, trebuie să oferim dragoste.

 

 

Standard