– Așa s-a terminat totul?

– Nu, am văzut-o după aproape o lună. Mi-a spus că urmează să se mărite. Era fericită, și m-am bucurat pentru ea. Însă, mă întrebam cât de repede a putut să uite, ceva ce niciodată n-a existat.

– Trist. Și de atunci, a mai apărut cineva în viața dumneavoastră?

– Da, au venit de mână deznădejdea și durerea. Le-am primit la mine, le-am servit cu ce aveam și le-am găzduit pentru multă vreme. Până când am realizat că suferința distruge orice urmă de bucurie și grăbește venirea morții. (fragment din partea a IV-a)

Necunoscutul din parc simţi că Andrei e presat de timp sau de altă problemă.

– Andrei, nu ştiu de ce-ţi spun ţie toate astea.

– Mie îmi face plăcere să vă ascult. Şi sper să vă mai întâlnesc în parc. Acum trebuie să plec.

– Mergi, Andrei. Mă bucur că te-am întâlnit.

Andrei se îndepărtă cu mintea plină de gânduri. Simţise de la început că acest om ascunde multe taine şi că va avea ce învăţa de la el. În drumul spre facultate nu se gândi decât la viaţa lui. Ştia că merge împotriva unei legi universale, că toate acţiunile lui de până acum fuseseră doar nişte oscilaţii în bătaia vântului.

Nu-şi imaginase că e capabil să facă mai mult, că înăuntrul lui zac atâtea resurse neexploatate. Se lăsase mereu influenţat de alţii, aproape că nu reuşise niciodată să-şi impună punctul de vedere. Blândeţea şi calmul său îi scotea din sărite pe mulţi. Alţii îl credeau firav şi extrem de vulnerabil. Într-o epocă a dinamismului, a replicilor dure şi a tendinţelor teribiliste, Andrei era mereu o prezenţă din altă lume. Era sociabil, îi plăcea să poarte discuţii inteligente şi să găsească multitudini de interpretări misterelor din jurul său. Însă, colegii şi prietenii apropiaţi nu puteau menţine o discuţie de acest gen. Întâlnirea de astăzi părea să ofere un răspuns pozitiv căutărilor şi nevoilor sale. Bătrânul putea să-i fie nu numai un interlocutor pe măsură, ci chiar un mentor.