texte

Pledoar(i)e pentru culoare sau PreJudecată colorată

Pentru că Andreotti şi Ştefania vor fi atrase de titlu, ţin să precizez că următorul articol analizează o cu totul altă cromatică: o cromatică a viului,  a negrului dacă vreţi.

– Aş vrea să mă fi născut ALB. Să fiu ca tine, de exemplu. 

– Eu dimpotrivă, aş prefera să am pielea mai închisă, măslinie.

– Crede-mă că nu ştii ce vrei. Se schimbă multe odată cu nuanţa cromatică. Aspectul e partea nesemnificativă aici.

– De ce? Vrei să spui că te simţi discriminat aici în România?

– Sincer, da. Când sunt îmbrăcat elegant pot spune că nu atrag atenţia nimănui. Însă, lucrurile evoluează dramatic când mă îmbrac sport, blugi, tricou…

– Te privesc oamenii altfel?

– Nu numai, mă tratează altfel. Merg să cumpăr un covrig şi se uită ciudat. În autobuz se uită ciudat. Pe stradă, la metrou…

– Ştii ce-aş face eu în locul tău? M-aş lua de toţi cei care se uită urât. Nu înţeleg cum îi suporţi.

– Mă simt inferior. Simt că nu pot face nimic…

Un fragment dintr-o discuţie purtată astăzi cu un prieten. Nu e negru, nu e ţigan, e un român „bronzat”. O persoană inteligentă cu simţul umorului, absolvent a două facultăţi.

Şi ce dacă ar fi fost ţigan? Şi ce dacă ar fi fost negru? Vreau să fim sinceri cu noi. Vreau să vorbim deschis.

Are culoarea pielii o aşa mare greutate în etichetarea unui om? De ce ăia albi sunt superiori? Cine stabileşte lucrurile astea?

Ştiu că unii o să-mi vorbească de Sarkozy şi Mitterand. Poate şi Claudia va încerca să mă convingă de brutalitatea ghetoiştilor.

Da, le ştiu pe toate astea. Ştiu că mulţi indivizi ai acestei categorii sunt respingători şi ne fac viaţa grea. Însă, mai ştiu şi că printre ei putem regăsi oameni de nota 10. Oameni condamnaţi să suporte prejudecăţile noastre.

De ce?

De ce oare Michael Jackson a făcut atâtea să devină alb?…Deşi ajunsese atât de celebru, sentimentul de inferioritate din copilărie l-a bântuit toată viaţa.

Ura şi dispreţul nasc ură. Încearcă să priveşti un om după ceea ce este, nu după ceea ce are.

 

Standard