Ce moarte mi-a fost dat să cunosc
ca un prunc am lăsat-o
să mă alăpteze
cu venin.
Şi-n loc să mă-ntărească
să mă-ntrupez statornic
m-a’ngemănat cu alte
cruci negre care plâng.
Ce moarte mi-a fost dat să cunosc
ca un prunc am lăsat-o
să mă alăpteze
cu venin.
Şi-n loc să mă-ntărească
să mă-ntrupez statornic
m-a’ngemănat cu alte
cruci negre care plâng.
Cuvintele tale ca plumbul de grele
izbit-au în ţeasta unui copil
limba-i izvorul nesecat de rele
din flacăra alimentată cu propil.
Rănile înscrise pe-ale mamei tâmple
de insulte cu tăişul ascuţit
i-au furat auzul, de durere umple
sufletu-i de vreme chinuit.
Vorba-ţi aspră, dreasă cu acid
ce-o plantezi chiar din obişnuinţă
e amprenta unui genocid
condamnarea pentru suferinţă.
Înainte de-a deschide gura
ia aminte să înghiţi mereu
tot veninul, răutatea, ura
omule, ce e aşa de greu?