„Într-o epocă a dinamismului, a replicilor dure şi a tendinţelor teribiliste, Andrei era mereu o prezenţă din altă lume. Era sociabil, îi plăcea să poarte discuţii inteligente şi să găsească multitudini de interpretări misterelor din jurul său. Însă, colegii şi prietenii apropiaţi nu puteau menţine o discuţie de acest gen. Întâlnirea de astăzi părea să ofere un răspuns pozitiv căutărilor şi nevoilor sale. Bătrânul putea să-i fie nu numai un interlocutor pe măsură, ci chiar un mentor.” fragment din partea a V-a 

Spre seară, când reveni acasă, îşi făcu un plan de acţiune. Stabili un orar al vizitelor, întocmi o listă a potenţialelor subiecte şi întrebări pe care le-ar putea aborda în discuţiile cu noul prieten. Era atât de încântat şi de absorbit de această descoperire, încât uită cu desăvârşire să-i dea un semn de viaţă Adelei. Îşi aduse aminte mult prea târziu, când probabil aceasta adormise de mult.

De dimineaţă entuziasmul de care era cuprins îi lăsă pe părinţi cu gura căscată. Nu văzuseră atâta fericire pe chipul fiului lor, încă de pe vremea când se jucau împreună în parc. Se gândeau că trăieşte o frumoasă poveste de dragoste şi se bucurau pentru el. În ochii lor îl vedeau deja căsătorit, se vedeau ţinând în braţe primul nepot.

După ce luă micul dejun Andrei merse în acelaşi parc, cu seria de întrebări pregătită în seara precedentă la îndemână. Se îndreptă spre locul unde-l întâlnise pe misteriosul personaj cu paşi repezi, pentru a câştiga cât mai mult timp. Văzu banca şi locul unde cu o zi în urmă stătuse întins, însă nici urmă de bătrân. Răscoli tot parcul cu ochi întrebători şi cu o tristeţe adâncă în privire. Cu fiecare alee străbătută un sentiment de pustietate îşi făcea loc printre gândurile sale, tulburându-l. Părea că a pierdut un vechi prieten, că un camarad de încredere îl trădase atunci când avea nevoie de el cel mai mult. La facultate toţi remarcară lipsa lui de spirit şi încordarea ce-l împiedica să schiţeze cel mai mic zâmbet. Până şi Adele începu să-şi pună întrebări văzându-l atât de abătut.

– Andrei, ce-ai păţit?

– Nimic. Nu mă simt prea bine.

– Nici aseară nu te simţeai bine? Am aşteptat un semn de la tine. Ştiu sigur că se întâmplă ceva. De ce te fereşti de mine?

– N-am nimic. Aseară am fost ocupat cu un proiect şi am uitat să te sun.

– Bine, cum spui tu.

Deşi nu erau prieteni de multă vreme, Adele se putea mândri că-l cunoştea mult mai bine. Nu-şi putea da seama însă ce i se ascunde, şi o gelozie copilărească o impulsionă să afle mai mult. Părinţii, pe cât de miraţi fură în acea dimineaţă, pe atât de dezamăgiţi îl priviră la întoarcere.

Însă Andrei, detaşat de toţi şi de toate, se gândea la motivele absenţei deconcertante  a amicului din parc.

va urma…