texte

INTERVIU

Un interviu acordat grupului de iniţiativă  „ECOU ROMÂNESC”:

– Alexandru, erai un simbol în devenire încă din liceu, ce face acum acel simbol ?

–          Prefer să nu includem simbolistica în conversaţia noastră, pentru a evita ambiguităţile. Ce fac? Mai nou, m-am apucat de echilibristică. Încerc să merg în linie dreaptă pe o funie numită viaţă.

–           Ce te motivează să păşeşti cu atâta încredere în viață?

–          Ar fi mai mulţi factori motivaţionali, însă cel mai concludent e încrederea în Dumnezeu. Într-o lume care aproape a uitat de existenţa şi sensul acestui cuvânt, e vital să nu uităm cine suntem şi de unde venim. Dacă-mi permiţi să adaug, constat cu tristeţe că Dumnezeu mai poate fi auzit doar în înjurături şi de sărbători, printre sarmale şi şorici.

–          Am citit multe din poeziile tale, ce emoții te domină atunci când scrii?

–          Emoţia este mereu cu mine. Scriu cel mai bine atunci când trăiesc intens: orice sentiment dus la extrem dă naştere unor idei de valoare. Dacă stăm să analizăm vieţile câtorva scriitori arhicunoscuţi vom vedea că au căutat să resimtă sentimente şi trăiri cât mai intense pentru a crea capodopere. Câteva exemple: Hemingway, Dickens, Verlaine, Dostoievski…şi mulţi alţii.

–           Crezi că te lași manipulat de emoții cand așterni versurile pe hârtie?

–          Cred că e un acord tacit între percepţie – din care rezultă emoţiile, şi raţiune. Nu poţi să înşiri trăiri fără să le legi de partea palpabilă. Sunt întotdeauna conştient că cititorul simte doar ceea ce poate cuprinde.

–          Cum vede un tânăr poet lupta dintre generații?

–          Care luptă? Nu văd problema ca pe o luptă,  e mai degrabă o neînţelegere reciprocă soldată uneori cu victime. Un refuz de a ne accepta condiţia. Adulţii nu se revăd în copii, deşi au trecut prin aceleaşi transformări specifice vârstei. Copiii nu se identifică în părinţi, fiind cicăliţi mereu pentru comportamentul inadecvat. Inadecvat pentru un copil sau pentru un adult? Sunt multe de spus pe tema asta.

–           Spune-mi despre cărțile tale.

–          Trebuie să foloseşti pluralul cu grijă. Am publicat doar două volume de versuri şi am altele două în lucru. Volumul de debut „ Am întrebat un orb cum vede cerul” a apărut în 2009, la Editura Agentpress şi a fost reeditat în anul următor. Un volum în care au fost incluse poezii din debutul precoce, începând cu 9 ani şi câteva mai recente. Anul trecut am lucrat la o cărticică de buzunar numită „Şoaptele ierbii”, în amintirea regretatului poet Grigore Vieru. Este o culegere de poezii şi aforisme dragi mie, pe care am vrut să le împărtăşesc tuturor românilor. La doi ani de la moartea sa, am vrut să-i fac o bucurie. Se întreba în timpul vieţii dacă va fi vreodată republicat după moarte. „Şoaptele ierbii” e  răspunsul afirmativ.

–          Te-ai gândit să scrii un roman modern sau postmodernist?

–          Treaba mea e să scriu. N-o fac din dorinţa de a mă afilia unui curent sau de a respecta nişte canoane. Prefer libertatea. Criticii îşi vor bate capul cu încadrarea.

–          Cum vezi bogăția sau ce înseamnă ea pentru tine?

–          Cred că deja intuieşti răspunsul. Eşti bogat atunci când ştii cum să administrezi ce ai primit. Eşti talentat, dar îţi îngropi talentul, ai un corp sănătos dar îl nesocoteşti, ai bani şi nu ştii cum să-i foloseşti.

–          Ce dorești să afle oamenii despre tine?  Ce aștepți de la ei?

–          Nu aştept mai mult decât pot primi. În primul rând îmi doresc să afle mai multe despre ei. Dacă am învăţa autocunoaşterea, am fi scutiţi de multe probleme. Despre mine pot afla mai multe citindu-mi blogul: http://www.bodolicaalexandru.wordpress.com

–          Despre voi ar trebui să afle cât mai multă românime. O iniţiativă admirabilă ţinând cont că astăzi toţi aleargă după himere. Certitudinea existenţei noastre se regăseşte în urmele pe care le lăsăm pe pământ, în emoţiile pe care le transmitem, în ecoul care persistă în timp. Asta vă doresc, Un Ecou Românesc!

Un fragment aici… http://ecouromanesc.info/articole/romania/oameni/interviu-cu-alexandru-bodolica-un-tanar-poet-cu-ecou

Standard
texte

Interviu cu un mut

Să presupunem că ai primit ocazia să iei un interviu unei persoane. Eşti sau nu jurnalist, îţi place sau nu să socializezi, ai misiunea/ocazia de a intervieva pe oricare om al Planetei.

Pe cine ai alege şi ce întrebări i-ai adresa?

Vreau să trimit această leapşă câtorva prieteni: Ionela, Troublemakerrt, Andreotti, Nexya, Cristina, Razvan, Claudia, La femme, Gabi, Flavius, Dana, Roxana, Madalina, Cristi, Gnowee, Iulia, Larisa, Luna,  ETC (Entităţi Tentate să Colaboreze). Scuze celor omişi, vă rog să-mi bateţi obrazul şi să scrieţi o postare care să mă lase perplex.

Aş avea de pus multe întrebări atâtor mari personalităţi, atâtor super-oameni, însă mă voi limita la un singur exemplu. Astăzi am ales să intervievez un mut. Un mut oarecare, care să aibă chef de vorbă.

Un suflet căruia i s-a permis să comunice prin intermediul scrisului, al pipăitului, al expresiei chipului şi nu prin viu grai.

1. L-aş întreba cum (când) a rămas mut.

Majoritatea celor lipsiţi de facultatea vorbirii nu au vorbit niciodată. Pe lângă cei oropsiţi din naştere se află cei pedepsiţi, judecaţi, etc. Acum 2500 de ani, în Asiria, prizonierilor de război şi criminalilor li se tăia limba. Cu aceste limbi erau hrănite pisicile regelui. De aici expresia, „Ţi-a mâncat pisica limba?” Prin anii 900, când România se afla sub dominaţia Imperiului Bulgar, preoţii români erau obligaţi să citească Biblia şi să oficieze slujbele religioase în slavonă. Celor care se încumetau să citească în latină li se tăia limba. Hughenoţilor, pe vremea lui Henric al II-lea li se tăia limba. Celor care bârfeau sau mărturiseau strâmb (mincinoşilor) li se străpungea limba cu un fier încins sau li se lega un lacăt de limbă. (în Imperiul Ungar)

Mulţi rămân muţi după un eveniment tulburător, o tragedie din copilărie, după război, uneori chiar şi în urma unui accident de maşină. După ce aş afla cum a rămas mut, aş trece la întrebarea nr. 2.

2. Care ar fi primele cuvinte pe care le-ar rosti, dacă i s-ar oferi posibilitatea să vorbească?

Sunt curios dacă ar spune: Mama, tata, Dumnezeu, pot să vorbesc!!!…sau ar scoate nişte sunete indescifrabile, ca un bebeluş.

3. Cât de dificil este să fii mut?

O întrebare al cărui răspuns poate fi aflat numai experimentând această teribilă privare. Mare mi-a fost mirarea („am rămas mut de uimire”) să aflu că există persoane care îşi doresc să fie mute. Sunt depresivi care cer ajutorul psihologilor şi care, sigur nu realizează ceea ce vor să obţină. Nu vreau să-mi imaginez cum ar fi SĂ NU POŢI striga de bucurie, să te plângi cuiva, să mulţumeşti, să faci o glumă, să cânţi, să şopteşti…

Vorbirea este strâns legată de auz. De cele mai multe ori, cei muţi din naştere sunt privaţi şi de auz.(surdomuţi)

4. Cum arată o lume mută? (fără sunete) 

5. Poţi auzi vocea lui Dumnezeu, în liniştea absolută la care eşti condamnat?

De multe ori ne dorim linişte, sătui de haosul care domneşte în jur. Tânjim după o oază de tăcere unde să medităm, să ne tragem sufletul. Se pare că atât de mulţi abuzează de facultatea vorbirii, încât suntem sătui de vorbe. Vorbele au înlocuit faptele. Vorbim mult mai multe decât suntem capabili să facem. Palavrele au devenit o delectare, un drog, o necesitate absolută.

Mulţi nu cred în existenţa lui Dumnezeu. Poate pentru că nu au încercat să-l caute, să vadă influenţa acestuia în viaţa lor. Trecând prin dezamăgiri, au refuzat să creadă că Dumnezeul iubitor există. Sărbătorim Paştele. Sau nu. Ştim ce însemnătate are? Ce rol au ouăle, mielul, pasca şi toate bunătăţile pregătite cu atenţie? Ce sărbătorim, moartea sau învierea? Un mix între cele două? O doză de tristeţe lângă un pahar de bucurie? Din câte am observat, tristeţea din Săptămâna Patimilor e dată de absenţa alimentelor obişnuite, iar bucuria – de mielul şi ouăle vopsite, de iepuraşul care aduce cadouri.

Aveam mai multe întrebări pregătite, însă mutul meu s-a plictisit de interogatoriu.

Aştept interviurile voastre!

Standard