Să presupunem că ai primit ocazia să iei un interviu unei persoane. Eşti sau nu jurnalist, îţi place sau nu să socializezi, ai misiunea/ocazia de a intervieva pe oricare om al Planetei.
Pe cine ai alege şi ce întrebări i-ai adresa?
Vreau să trimit această leapşă câtorva prieteni: Ionela, Troublemakerrt, Andreotti, Nexya, Cristina, Razvan, Claudia, La femme, Gabi, Flavius, Dana, Roxana, Madalina, Cristi, Gnowee, Iulia, Larisa, Luna, ETC (Entităţi Tentate să Colaboreze). Scuze celor omişi, vă rog să-mi bateţi obrazul şi să scrieţi o postare care să mă lase perplex.
Aş avea de pus multe întrebări atâtor mari personalităţi, atâtor super-oameni, însă mă voi limita la un singur exemplu. Astăzi am ales să intervievez un mut. Un mut oarecare, care să aibă chef de vorbă.
Un suflet căruia i s-a permis să comunice prin intermediul scrisului, al pipăitului, al expresiei chipului şi nu prin viu grai.
1. L-aş întreba cum (când) a rămas mut.
Majoritatea celor lipsiţi de facultatea vorbirii nu au vorbit niciodată. Pe lângă cei oropsiţi din naştere se află cei pedepsiţi, judecaţi, etc. Acum 2500 de ani, în Asiria, prizonierilor de război şi criminalilor li se tăia limba. Cu aceste limbi erau hrănite pisicile regelui. De aici expresia, „Ţi-a mâncat pisica limba?” Prin anii 900, când România se afla sub dominaţia Imperiului Bulgar, preoţii români erau obligaţi să citească Biblia şi să oficieze slujbele religioase în slavonă. Celor care se încumetau să citească în latină li se tăia limba. Hughenoţilor, pe vremea lui Henric al II-lea li se tăia limba. Celor care bârfeau sau mărturiseau strâmb (mincinoşilor) li se străpungea limba cu un fier încins sau li se lega un lacăt de limbă. (în Imperiul Ungar)
Mulţi rămân muţi după un eveniment tulburător, o tragedie din copilărie, după război, uneori chiar şi în urma unui accident de maşină. După ce aş afla cum a rămas mut, aş trece la întrebarea nr. 2.
2. Care ar fi primele cuvinte pe care le-ar rosti, dacă i s-ar oferi posibilitatea să vorbească?
Sunt curios dacă ar spune: Mama, tata, Dumnezeu, pot să vorbesc!!!…sau ar scoate nişte sunete indescifrabile, ca un bebeluş.
3. Cât de dificil este să fii mut?
O întrebare al cărui răspuns poate fi aflat numai experimentând această teribilă privare. Mare mi-a fost mirarea („am rămas mut de uimire”) să aflu că există persoane care îşi doresc să fie mute. Sunt depresivi care cer ajutorul psihologilor şi care, sigur nu realizează ceea ce vor să obţină. Nu vreau să-mi imaginez cum ar fi SĂ NU POŢI striga de bucurie, să te plângi cuiva, să mulţumeşti, să faci o glumă, să cânţi, să şopteşti…
Vorbirea este strâns legată de auz. De cele mai multe ori, cei muţi din naştere sunt privaţi şi de auz.(surdomuţi)
4. Cum arată o lume mută? (fără sunete)
5. Poţi auzi vocea lui Dumnezeu, în liniştea absolută la care eşti condamnat?
De multe ori ne dorim linişte, sătui de haosul care domneşte în jur. Tânjim după o oază de tăcere unde să medităm, să ne tragem sufletul. Se pare că atât de mulţi abuzează de facultatea vorbirii, încât suntem sătui de vorbe. Vorbele au înlocuit faptele. Vorbim mult mai multe decât suntem capabili să facem. Palavrele au devenit o delectare, un drog, o necesitate absolută.
Mulţi nu cred în existenţa lui Dumnezeu. Poate pentru că nu au încercat să-l caute, să vadă influenţa acestuia în viaţa lor. Trecând prin dezamăgiri, au refuzat să creadă că Dumnezeul iubitor există. Sărbătorim Paştele. Sau nu. Ştim ce însemnătate are? Ce rol au ouăle, mielul, pasca şi toate bunătăţile pregătite cu atenţie? Ce sărbătorim, moartea sau învierea? Un mix între cele două? O doză de tristeţe lângă un pahar de bucurie? Din câte am observat, tristeţea din Săptămâna Patimilor e dată de absenţa alimentelor obişnuite, iar bucuria – de mielul şi ouăle vopsite, de iepuraşul care aduce cadouri.
Aveam mai multe întrebări pregătite, însă mutul meu s-a plictisit de interogatoriu.
Aştept interviurile voastre!
Printre gânduri 
Am intrat si eu in joaca. Interesanta provocarea. Sunt foarte multe aspecte pe care le poti surprinde intr-o discutie cu un mut, insa totul porneste de la plasarea acestuia intr-un context. Cu ce fel de mut discutam?
Bine ai venit, Perseus! Sunt curios cum vei dezvolta tema. N-o să reduc muţenia cu toate manifestările ei la un singur nivel de percepţie. Eşti liber să vorbeşti despre ce muţi vrei sau despre oricare altă „tipologie”, persoană căreia i-ai acorda un interviu.
Pingback: Interviu cu un mut | Sagace.ro
mut, surd, prost, geniu…
nimeni nu mă impresionează cu nimic
nimănui nu i se dă mai mult decât poate duce
(sau cel puţin aşa se zice)
viaţa-i o clipă fără rost,
Dumnezeu, dacă există,
cred, e mai mult sau mai puţin masocist,
sau ceva de genul ăsta…
care-i importanţa zbuciumului
pentru o viaţă destinată morţii?
de ce să suferim pentru alţii
când nici pentru noi nu putem
să ne plângem de milă?
hai să fim serioşi:
toată lumea-i pentru ea,
numai eu pentru mine…
it multumesc Alex ca te-ai gandit si la mine. E un subiect interesant.iti promit ca ma voi gandi la asta.:) articolul tau mai ales propunerea e mai mult decat ..”graitoare”..bravo tie!
Eu iti multumesc că ai acceptat propunerea. Sunt curios cui vei lua un interviu.
Am avut un prieten apropiat care era orb si am cunoscut si cateva persone surdomute. M-a surprins fericirea lor, linistea lor. Erau perfect impacati cu sine, nu erau complexati, ducea o viata aparent normala si afisau o stare de bine mereu. Dar ma intreb…cand raman singuri, in lumea lor, se simt la fel de bine?
Dupa mine, sa fii surd este mult, mult mai rau decat sa fii orb. Eu una as putea suporta sa nu mai vad niciodata nimic, dar sa nu mai aud… exista sunete, voci, melodii de care sunt dependenta, care ma tin in viata.
Multumesc ca m-ai inclus si pe mine, este o idee buna 😀 In scurt timp, voi scrie articolul. Sper sa nu dezamagesc 😛
Ma bucur ca mi-ai impartasit gandurile tale. Ma-ntreb si eu, daca ceea ce ai vazut era ceea ce au vrut ei sa vezi. Tind sa cred ca de multe ori, acesti batuti de soarta, nu vor sa ne intristeze prin durerea lor, ascunzandu-si amarul din suflet in spatele unui zambet. Cum ai spus si tu, ce sentimente or fi incercand atunci cand sunt singuri? De-am putea patrunde in inima lor…astept sa citesc.
Alex m ai impresionat cu art asta. Interviu cu o pers muta nu am facut. In schimb am facut cu cei care sufera de autism. Cel mai pb dupa vacanta am sa ti trimit un art de al meu cu asa ceva. Nu cred ca mai are rost sa ti spun ca am ramas impresionata pana la lacrimi. Si ca atunci cand nu se puteau exprima ei imi dadeau un hug puternic. Ahh si am un interviu si cu o vedeta al carei copil sufera de autism. O sa ti placa garantat. Te pup
Dupa cum ai intuit, de-abia astept sa-ti vad materialele.Deja ai tema facuta:)
Cunosc și eu persoane care sunt mute . Una dintre ele nu vrea să vorbească . Treaba stă cam așa : a trecut prin ceva groaznic , și-a văzut mama cum era omorâtă și chestia asta a marcat-o și de atunci nu mai vrea să vorbească ..
Și mai știu pe cineva care a rămas mut în urma unei operații . Mai știu pe cineva care a rămas surd datorită unui accident . N-aș vrea să fiu în locul lor ..
Comunica prin scris persoana care refuza sa mai vorbeasca? Cat de trist:(
Da , oarecum . Și acolo de-abia se lasă convinsă . Scrie doar ce e necesar .