Ce criminal e pământul…
mi-am spus vizitându-ţi mormântul
Credeam ca oricare că moartea te fură
să-ţi facă rău
şi negru-am plâns.
Ce drept e pământul…
mi-am spus vizitându-ţi mormântul
naiv, am mai turnat pământ
să-ţi înalţ adâncul.
Ce groapă e pământul…
mi-am spus când nu ţi-am mai văzut mormântul
Ce iubitor e pământul
te-a chemat mai aproape de el
să-ţi audă cuvântul.
Printre gânduri 
Pamantul e doar ce ni se pare a fi finalul, cand de fapt e inceputul unei vieti pe care am pregatit-o, fiecare cum am stiut! Frumaose versuri
Multumesc, Marius! Pentru unii viaţa ia sfârşit odată cu moartea. Pentru alţii abia atunci urmează să înceapă adevărata viaţă.
şi azi sufletu-ţi mult iubit
ma mai chemă din mormânt…
tot te-aş strânge l-al meu piept…
cum să uit, cum să iert?
noaptea e… o eternă insomnie,
ochi-nchid, te văd pe tine…
căci trăesc… doar în vorbe,
un cadavru fără norme.
nu-i pământul vinovat,
dureros mi te-au luat…
lumea, lumea e acea pricină
c-am rămas fără lumină…
s-o distrug, de-aş vrea, nu pot
să te readuc l-a loc;
tu, doar aşteaptă-mă pe mine,
voi veni cumva la tine.
ce chestie..chiar azi vb despre acelasi lucru..mormant…
p.s. frumoasa expunerea;)
Multumesc, Ionela! Vezi, dacă nu o postam aseară ai fi spus că m-am inspirat de la tine ;)) Intru să văd cum ai descris tu mormantul.