Arhive pe categorii: texte

texte

Interviu cu un mut

Să presupunem că ai primit ocazia să iei un interviu unei persoane. Eşti sau nu jurnalist, îţi place sau nu să socializezi, ai misiunea/ocazia de a intervieva pe oricare om al Planetei.

Pe cine ai alege şi ce întrebări i-ai adresa?

Vreau să trimit această leapşă câtorva prieteni: Ionela, Troublemakerrt, Andreotti, Nexya, Cristina, Razvan, Claudia, La femme, Gabi, Flavius, Dana, Roxana, Madalina, Cristi, Gnowee, Iulia, Larisa, Luna,  ETC (Entităţi Tentate să Colaboreze). Scuze celor omişi, vă rog să-mi bateţi obrazul şi să scrieţi o postare care să mă lase perplex.

Aş avea de pus multe întrebări atâtor mari personalităţi, atâtor super-oameni, însă mă voi limita la un singur exemplu. Astăzi am ales să intervievez un mut. Un mut oarecare, care să aibă chef de vorbă.

Un suflet căruia i s-a permis să comunice prin intermediul scrisului, al pipăitului, al expresiei chipului şi nu prin viu grai.

1. L-aş întreba cum (când) a rămas mut.

Majoritatea celor lipsiţi de facultatea vorbirii nu au vorbit niciodată. Pe lângă cei oropsiţi din naştere se află cei pedepsiţi, judecaţi, etc. Acum 2500 de ani, în Asiria, prizonierilor de război şi criminalilor li se tăia limba. Cu aceste limbi erau hrănite pisicile regelui. De aici expresia, „Ţi-a mâncat pisica limba?” Prin anii 900, când România se afla sub dominaţia Imperiului Bulgar, preoţii români erau obligaţi să citească Biblia şi să oficieze slujbele religioase în slavonă. Celor care se încumetau să citească în latină li se tăia limba. Hughenoţilor, pe vremea lui Henric al II-lea li se tăia limba. Celor care bârfeau sau mărturiseau strâmb (mincinoşilor) li se străpungea limba cu un fier încins sau li se lega un lacăt de limbă. (în Imperiul Ungar)

Mulţi rămân muţi după un eveniment tulburător, o tragedie din copilărie, după război, uneori chiar şi în urma unui accident de maşină. După ce aş afla cum a rămas mut, aş trece la întrebarea nr. 2.

2. Care ar fi primele cuvinte pe care le-ar rosti, dacă i s-ar oferi posibilitatea să vorbească?

Sunt curios dacă ar spune: Mama, tata, Dumnezeu, pot să vorbesc!!!…sau ar scoate nişte sunete indescifrabile, ca un bebeluş.

3. Cât de dificil este să fii mut?

O întrebare al cărui răspuns poate fi aflat numai experimentând această teribilă privare. Mare mi-a fost mirarea („am rămas mut de uimire”) să aflu că există persoane care îşi doresc să fie mute. Sunt depresivi care cer ajutorul psihologilor şi care, sigur nu realizează ceea ce vor să obţină. Nu vreau să-mi imaginez cum ar fi SĂ NU POŢI striga de bucurie, să te plângi cuiva, să mulţumeşti, să faci o glumă, să cânţi, să şopteşti…

Vorbirea este strâns legată de auz. De cele mai multe ori, cei muţi din naştere sunt privaţi şi de auz.(surdomuţi)

4. Cum arată o lume mută? (fără sunete) 

5. Poţi auzi vocea lui Dumnezeu, în liniştea absolută la care eşti condamnat?

De multe ori ne dorim linişte, sătui de haosul care domneşte în jur. Tânjim după o oază de tăcere unde să medităm, să ne tragem sufletul. Se pare că atât de mulţi abuzează de facultatea vorbirii, încât suntem sătui de vorbe. Vorbele au înlocuit faptele. Vorbim mult mai multe decât suntem capabili să facem. Palavrele au devenit o delectare, un drog, o necesitate absolută.

Mulţi nu cred în existenţa lui Dumnezeu. Poate pentru că nu au încercat să-l caute, să vadă influenţa acestuia în viaţa lor. Trecând prin dezamăgiri, au refuzat să creadă că Dumnezeul iubitor există. Sărbătorim Paştele. Sau nu. Ştim ce însemnătate are? Ce rol au ouăle, mielul, pasca şi toate bunătăţile pregătite cu atenţie? Ce sărbătorim, moartea sau învierea? Un mix între cele două? O doză de tristeţe lângă un pahar de bucurie? Din câte am observat, tristeţea din Săptămâna Patimilor e dată de absenţa alimentelor obişnuite, iar bucuria – de mielul şi ouăle vopsite, de iepuraşul care aduce cadouri.

Aveam mai multe întrebări pregătite, însă mutul meu s-a plictisit de interogatoriu.

Aştept interviurile voastre!

Standard
texte

Cum poţi rămâne fără blog în câteva secunde

Astăzi am găsit o potenţială strategie de îmbogăţire. Se numeste Waz**B (de ce am ortografiat aşa, veti afla pe parcurs).

Cineva a avut ideea de a crea un adversar al celebrului Google, Facebook sau Yahoo. Si se pare ca va reusi, deoarece a strâns într-un timp foarte scurt cel puţin 5 milioane de utilizatori. Va intebati cum au reusit atat de repede sa „vrajeasca” atata lume. Simplu. Au afirmat că vor împărţi profitul cu utilizatorii care îşi fac cont până pe 9 aprilie şi îşi invită prietenii (mai multi prieteni, procent din castiguri mai mare).

Ei bine, această iniţiativă i-a speriat pe deţinătorii actuali ai caşcavalului, aceştia încercând prin orice mijloace să împiedice propagarea informaţiei. Mi-am făcut cont, aşa pentru a face o probă (neavând nimic de pierdut) şi am încercat să postez pe facebook link-ul pentru inscriere. Nu mi-a permis.

Am publicat o postare pe wordpress. Şi aici surpriză!:D

Întâi, link-urile nu puteau fi accesate direct. Doi, primesc un mesaj de la wordpress în care mi se comunica ştergerea contului. Ups, alertă de grad 1. Am salvat repede o copie a blogului, şi mi-am făcut altul. Totuşi, le-am dat mesaj celor de la wordpress în care le explicam că a fost o greşeală şi că îi rog să-mi înapoieze contul, în schimbul eliminării postării cu pricina.

Au fost de acord. Am şters postarea şi mi-am recăpătat blogul. Am ortografiat incomplet numele, pentru a nu se sesiza iarăşi.

De asemenea, nici Yahoo n-a rămas nepăsător în faţa pericolului de a-şi diminua profitul, aşa că mail-urile de activare a contului pe Waz**b nu mai ajung niciodată la destinaţie. Initial nu au fost probleme, insa cum treaba s-a ingrosat, nu-si mai permit s-o propage.

Toată această harababură mi-a lăsat câteva impresii:

1. Cineva câştigă bani serioşi de pe urma utilizatorilor (nu că ar fi o noutate)

2. Concurenţa e foarte mare

3. Wazz**b este o initiativa serioasa, nu o alta activitate de tip SCAM (asa se explica aversiunea fata de propagarea libera a informatiei)

 

Mult succes celor care vor sa incerce!

 

 

 

 

 

Standard
texte

O poveste de viaţă XVII (FINAL)

„Timp de două luni, seară de seară stătea la lumina lămpii târziu în noapte citind, plângând şi rugându-se. Nu de puţine ori cei mici se trezeau noaptea să meargă la baie şi o găseau citind.”

Continuare de la partea a XVI-a

Într-o dimineaţă de iunie, Claudia se trezi dis-de-dimineaţă să pregătească ceva de mâncare pentru copii, deoarece urmau să plece într-o excursie de o zi la iarbă verde. Le făcuse un pateu de soia şi o trimise pe Elena să aducă nişte ouă de la o prietenă din apropiere. În acest timp, pe când stătea la bucătărie simţi o durere acută în piept. Ieşi din bucătărie sprijinindu-se de perete şi respirând cu greutate. Băieţii auziră sunetul scos de mamă în încercarea de a respira şi veniră în grabă lângă ea. Cel mic îi adusese o cană cu apă.

– Mamă, ce-ai păţit?….

Claudia respira tot mai greu şi de-abia reuşi să spună:

– Chemaţi pe cineva…

Cei doi alergară la vecina de lângă şi o chemară în grabă. Aceasta îi sfătuise să meargă la un domn din apropiere care avea maşină pentru a-l ruga să le ducă mama la spital.

Într-un sfert de oră băieţii sosiră cu maşina. Între timp, mama respira mai uşor. Le lăsă cheile de la casă spunându-le:

– V-am lăsat pateu pe masă. O să vină Elena cu ouăle, le fierbeţi şi le luaţi cu voi. Să încuiaţi uşa după ce plecaţi. Dacă nu mă întorc mâine, mergeţi la bunici să mâncaţi. Îi sărută pe amândoi şi îi strânse în braţe în timp ce două lacrimi mari i se prelingeau pe faţă.

Când se întoarse Elena, fraţii îi povestiră totul. Nu apucară să-şi încheie istorisirea, că Elena izbucni într-un plâns isteric şi ţipând că vrea la mama. De mică fusese învăţată ca mama să-i pregătească hainele în fiecare dimineaţă, să stea lângă ea când încerca să adoarmă, să-i fie mereu alături când avea nevoie de ajutor.

Mama nu se întoarse nici a doua zi, nici a treia. După a patra zi veni tatăl cu noua lui soţie. Se duse s-o viziteze la spital, însă nu-i fusese permis să intre. Nu ştia dacă aşa ceruse Claudia sau se afla într-o stare gravă şi vizitele erau interzise.

Copiii simţeau că mama nu se va mai întoarce. După o săptămână primiră trista veste că mama lor murise. N-au avut nici o reacţie, n-aveau lacrimi, nu le venea să creadă că nu-şi vor mai vedea mama. Odată cu vestea, veni o soră de-a Claudiei s-o ia pe Elena la ea. Bunicii nu i-au permis. I-au spus că nu vor să-i despartă pe cei trei.

La o zi de la aflarea morţii, trupul neînsufleţit al mamei  fusese adus în sicriu. Rezultatul autopsiei stabilise: ciroză hepatică mixtă şi pneumonie crupoasă acută. Un diagnostic neaşteptat pentru o femeie de 36 de ani, care nu consumase alcool şi nu fumase. Toţi au tras concluzia că ea ştiuse că va muri. Aşa se explicau nopţile nedormite din ultimele două luni, în care citea din Biblie şi se ruga cu lacrimi în ochi. Abia atunci copiii înţeleseră gravitatea situaţiei, văzându-şi mama palidă şi trasă la faţă cu mâinile împreunate ca pentru rugăciune. Durerea lor nu poate fi descrisă în cuvinte, însă profunzimea ei îi tulbura pe toţi cei care asistau la ceremonia de îngropare.

……………………………………………………………………………………………………………..

Elena nu şi-a putut ierta niciodată că nu şi-a luat rămas bun de la mama ei.

Standard
texte

O poveste de viaţă XVI

„Când se deschise ușa și intră Andrei, Claudia nu-și putu crede ochilor. Sări de gâtul lui să-l ia în brațe și să-l sărute. Îl așteptase atâta vreme…”

CONTINUARE de la partea a XV-a

Nu ştia că numele ei fusese şters de multă vreme din inima lui Andrei. Că Andrei uitase toate sacrificiile făcute pentru el şi îi pregătise o surpriză care avea să-i schimbe viaţa. Se lipise de el şi nu voia să-i mai dea drumul. Simţea că ceva nu e în regulă dacă venise fără bagaj, însă n-avea puterea să-l întrebe nimic. Ar fi preferat să moară ţinându-l în braţe, decât să afle că urma s-o părăsească din nou. Andrei se desprinse încet din îmbrăţişare şi îi spuse că ar fi mai bine să ia un loc pe canapea deoarece vrea să-i spună ceva.

Trimise copiii în altă cameră şi timp de jumătate de oră suspinele mamei pătrundeau până la cei trei copii, lăsându-i să înţeleagă că viaţa va merge şi mai greu decât înainte.

Claudia îşi acceptă soarta fără să strige, fără să-l urască pe Andrei, fără să-i reproşeze ceva. După ce Andrei părăsi locuinţa, o parte din durerea ei interioară începu să-şi facă loc afară. Plângea şi încerca să revadă tot ce făcuse în viaţă ca un condamnat la moarte înaintea executării sentinţei. Se revăzu la 17 ani, când visa să ajungă un medic renumit. Apoi la spital, după terminarea studiilor. Apoi Andrei. Cel de la început. Fără vedere, însă cu un suflet deosebit. Cel pentru care renunţase la carieră şi se mută la ţară. Cel căruia îi redase vederea. Cel care acum o părăsea pentru totdeauna. Niciodată nu s-ar fi aşteptat la aşa ceva. O durere acută îi apăsa pieptul, iar o mână nevăzută implanta câte un cuţit în inimă, în plămâni, în ficat… Copiii, singura ei speranţă şi singurul impuls pentru a trăi veniră s-o strângă în braţe. Fetiţa veni prima, urmată de frăţiori. În ochii lor trişti se citea aceeaşi durere şi deznădejde, încât văzându-i Claudia începu să plângă în hohote, strângându-i mai tare la piept.

– Scumpii mei, voi sunteţi viaţa mea…voi sunteţi tot ce mai am pe pământ…

Claudia încerca să ascundă de ochii lumii durerea şi tristul adevăr care nu-i dădeau pace. Făcea eforturi uriaşe să nu izbucnească în plâns, văzând pe stradă cupluri care se ţineau de mână. Se schimbase la faţă de la atâta plâns, însă când era întrebată punea totul pe seama oboselii şi a nesomnului.

După o lună primi citaţia într-un plic. Alte lacrimi îi brăzdară faţa pe traseul lor binecunoscut. Asemeni şanţurilor create de apă în urma averselor, lacrimile schiţară mici cute pe faţa ei.

La proces îşi văzu pentru ultima oară călăul şi pe cea care avea să-i ţină locul alături de Andrei. Copiii rămaseră în grija ei, deoarece Andrei era considerat invalid.

Sunetul ciocanului dădu sentinţa definitivă. Odată cu el, inima Claudiei încetă să mai pulseze ca mai înainte. Nici respiraţia nu mai era aceeaşi. Parcă cineva îi stătea pe suflet şi se hrănea cu oxigenul ei, sorbea din sângele ei lăsând-o fără vlagă. Împărţea, fără puterea de a se opune, toate resursele secătuite ale corpului ei slăbit cu o nălucă.

Timp de două luni, seară de seară stătea la lumina lămpii târziu în noapte citind, plângând şi rugându-se. Nu de puţine ori cei mici se trezeau noaptea să meargă la baie şi o găseau citind.

Citeste FINALUL

Standard
texte

O poveste de viață XV

”După operaţie vederea lui Andrei se îmbunătăţi considerabil. Acum putea distinge chipul persoanelor aflate la o distanţă nu mai mare de 1 metru. Recunoştea feţele. Distingea culorile. Era cel mai fericit. O iubea atât de mult pe Claudia, şi-i mulţumea cerului că a întâlnit-o. Toate păreau să fie rupte dintr-o poveste frumoasă cu Zâne şi Feţi – Frumoşi.”

Continuare de la partea a XIV-a

Cum toate lucrurile de sub soare au un început și un sfârșit, nici bucuria lor nu dură prea mult. Odată cu îmbunătățirea vederii, Andrei nu mai avea nevoie de însoțitor pentru a se deplasa. De cele mai multe ori, își lua băieții cu el când trebuia să meargă undeva, deoarece îi erau de un real ajutor. Dacă îl saluta cineva din depărtare și nu putea străbate cu privirea pentru a recunoaște persoana, imediat afla de la ei cine era. Când traversa strada sau când trebuia să meargă la oraș la controlul oftalmologic semestrial prezența băieților era vitală.

Casa părinților se afla nu departe de cea a tinerei familii. Așa că Andrei își petrecea o mare parte a timpului la ei, ajutându-i la grădinărit. Claudia pleca de dimineața la serviciu, iar Andrei, fie lua copiii cu el, fie îi lăsa acasă să se joace. Se întorcea seara, găsind-o pe Claudia citind sau gătind.

Pe lângă grădina cea mare a părinților pe care Andrei o uda în fiecare dimineață cu furtunul,  se ocupa și de pământurile familiei. Părinții aveau o parte și el o parte, primită de la stat deoarece era invalid. Aici cultivau porumb, grâu, floarea soarelui și câteva sortimente de struguri.

Fiind o zonă preponderent viticolă, strugurii erau sursa principală de venit a multora. Toamna, toți cei care aveau vii își duceau strugurii la fabrica de vinuri din localitate sau făceau vin pentru consumul personal și vânzare.

Mama lui Andrei era cunoscută pentru pălinca cu concentrație  de 60% alcool și vinul roșu. Avea o mulțime de clienți, care veneau dis-de-dimineață să-și încarce bateriile. Unii nu puteau să dea randament în ziua respectivă fără un pahar din licoarea fermecată. Alții veneau tremurând la poarta bătrânei, însă după un pahar revigorant plecau ca noi.

Andrei îşi făcuse un obicei în a bea câte un pahar de vin dimineața pe stomacul gol. Apoi, începu să crească doza. La amiază, când toți se ascundeau în casă de razele dogoritoare ale soarelui, Andrei se ascundea în beci la răcoarea butoiului cu vin.  Mama observa că Andrei pășește nesigur, Claudia îl mirosea de departe, însă nu era nevoie să-l studiezi cu atenție ca să-ți dai seama că băuse. El singur se dădea de gol. Vinul îl făcea mult mai sociabil, începea să povestească și să repete de zeci de ori același lucru. Devenea enervant, nu te puteai înțelege cu el. Iar dacă încercai să-l faci să se întindă pe pat era o mare realizare să-l faci și să adoarmă.

Efectul vinului nu se limită doar la aceasta. Andrei începu să fie violent. Mama îi băgă în cap într-o zi, că ar trebui să fie mai dur cu soția lui. Că-l înșală, că nu face nimic… iar Andrei veni pornit acasă și își bătu soția. Copiii asistau de fiecare dată neputincioși în camera alăturată, auzind doar strigătele tatălui și plânsetul mamei. După ce acesta pleca, veneau să-și ia mama în brațe și s-o mângâie. Claudia răbdă câteva bătăi, însă, nu mai putu suporta. Se hotărîse să plece, însă-i era foarte greu cu cei trei copii. Nu știa cum să facă. Nu vroia să renunțe la nici unul dintre ei. Și rămase. Rămase să fie umilită de cel căruia îi dăruise lumina.

Într-o dimineață avu o discuție serioasă cu Andrei. Când era treaz, se putea înțelege cu el. Îi spuse cu lacrimi în ochi că nu mai suportă să-l vadă beat în fiecare zi, că ar trebui să se gândească la copii, la viitorul lor.

Andrei, înțelese mesajul și după o lună plecă să lucreze în alt oraș. Se întoarse acasă după trei luni. Se schimbase mult. Avea fața proaspătă și senină, se îngrășase și părea alt om. Claudia era nespus de fericită, iar copiii își îmbrățișau tatăl bucuroși. După trei luni plecă într-un oraș mai îndepărtat. De această dată, timp de trei ani nu se mai întoarse.

Într-o zi însorită de vară, băiatul cel mare se porni spre bunici. Casa acestora se afla pe malul Prutului, umbrită de sălcii și plopi. La douăzeci de pași de casă zări un cuplu sub o salcie. Pe măsură ce se apropia recunoștea  tot mai mult figura tatălui însă nu-și credea ochilor pentru că cea care-l însoțea, nu era nicidecum mama lui. Nu se înșelase, tatăl lui ținea de mână o altă femeie. Timid se apropie de ei și strigă: Tată!…

Andrei își luă băiatul în brațe și se miră cât de mare crescuse. Apoi îi spuse: Uite, ți-am adus o mamă. Îți place cum arată?

Copilul fu și mai nedumerit. Avea deja o mamă. Ce întrebare ciudată îi putea adresa tatăl. Într-adevăr, femeia de lângă tatăl său era mult mai tânără, avea miros de bomboane și era îmbrăcată foarte frumos. Spuse un Da, mai mult din politețe, și imediat se gândi la mama lui. Știa că ar fi trebuit să spună nu, pentru că acel da, însemna și că e de acord ca aceasta să fie noua lui mamă, iar el nu vroia asta.

-Tată, când ai venit?

– Ieri seară.

– Și de ce nu ai venit acasă?

– Era târziu. N-am vrut să vă trezesc.

– Să știi că mama nu dormea. Ea stă mereu noaptea și citește de când ai plecat.

– Nu vrei să mergem acum acasă? Mama s-a întors de la serviciu.

– Mergem în jumătate de oră.

Când se deschise ușa și intră Andrei, Claudia nu-și putu crede ochilor. Sări de gâtul lui să-l ia în brațe și să-l sărute. Îl așteptase atâta vreme…

Citeste partea a XVI-a

Standard
texte

Romanian intelligence

* Dr. fiz. Eugen Pavel, de la Institutul de Fizica Atomica de la Magurele, a realizat un CD ROM (din sticla) cu o capacitate de stocare de 15.000 ori mai mare decat a unuia obisnuit. Pe 5 astfel de CD uri ar putea fi stocata intreaga Biblioteca a Academiei Romane, iar informatiile ar putea rezista… 5.000 de ani!!! In noiembrie 1999, inventia sa a fost premiata cu medalia de aur la Salonul Mondial al Inventiilor „Bruxelles Europa”, iar autorul doreste cu orice pret producerea de serie in Romania . Dar forurile din Romania intarzie la nesfarsit formalitatile…

* Constantin Pascu a realizat in anul 2000, in premiera mondiala, un aparat care purifica aerul in spatiile de locuit: distruge bacteriile din aer, retine praful si fumul de tigara, atmosfera devenind „ca in salina sau pe litoralul marin”. Instalarea acestui aparat costa atunci doar 480.000 lei!…

* Petrica Ionescu este cel mai important regizor de opera dupa Zefirelli (afirmatie facuta de George Astalos, in ian.2001)

* Romania a castigat Campionatul Mondial de bridge (considerat de multi drept cel mai inteligent joc de carti) pe Internet, in 16.11.2000 (107 – 75 cu SUA in finala).

* Hackerii romani sunt considerati printre cei mai buni (si mai periculosi) din lume. „Distractia” (conform declaratiei lor, ei nu fura informatii, ci doar doresc sa isi dovedeasca … valoarea) celor „5 magnifici de la Rasarit” a obligat CIA sa trimita o delegatie la Bucuresti… Printre site urile „sparte” de ei: US Army, US Air Force, US Navy, NASA, Coast Guard, departamente federale, etc…

* La salonul inventiilor de la Geneva (aprilie 2001), Romania s a clasat pe locul I in privinta numarului de premii obtinute si pe locul II (dupa Rusia) ca numar de inventii prezentate. Adica a luat premii pentru toate cele 62 de inventii prezentate (22 premii I; 18 premii II; 22 premii III)!! Delegatia romana s-a mai intors de la Geneva si cu 4 premii speciale din partea delegatiilor altor tari, un premiu de creativitate (pentru Ionut Moraru – inventia „Biomer&quot:), Medalia expozitiei si Diploma salonului pentru contributia exceptionala in promovarea inventiilor.

* In anul 2003, la salonul de inventica EURECA de la Bruxelles, ing. Petrache Teleman a obtinut medalia de aur si medalia de argint si inca patru premii pentru inventiile sale ECOPIERA si MOPATEL – materiale ecologice de constructii – dar inventiile nu au fost valorificate nici in ziua de astazi.

* Prof. Stefania Cory Calomfirescu a primit medalia de aur a mileniului din partea Universitatii Cambridge (ian. 2001), fiind aleasa si in Consiliul Director al prestigioasei institutii britanice. Posesoare a doua certificate de inovator, autoare a 8 tratate de neurologie, Sefa Clinicii de Neurologie din Cluj Napoca este primul medic din lume care a scris un tratat despre edemul cerebral. In plus, medicul roman a primit si medalia de onoare a mileniului din partea Institutului Biografic American, fiind numita si in conducerea acestei unitati.

* Dr. Maria Georgescu, eleva prof. Ana Aslan si director al institutului cu acelasi nume, a avut o serie de pacienti celebri: Charlie Chaplin, Leonid Brejnev, Iosip Broz Tito, J.F.Kennedy, Charles de Gaulle, presedintii Suharto si Ferdinand Marcos, generalul Augusto Pinochet (1993), printul Agacan (cu sotia), contele Olivetti, contesa Zwarowskzy, etc.

* La olimpiada internationala de matematica de la Washington (iulie 2001), elevii romani au obtinut o medalie de aur, doua de argint si trei de bronz. Ei sunt din Galati , Arad , Valcea si Constanta . Participarea la olimpiade internationale de matematica si fizica: 500 de elevi din 83 de tari… Mihai Manea, medaliatul cu aur (din Galati ) are, la 18 ani, un palmares impresionant: medalii de aur timp de trei ani consecutiv la internationale si Balcaniada… Fireste, el a fost „racolat” imediat de americani, optand pentru Universitatea din Princetown (SUA)…

* Stefan Cosmin Buca, Maria Popa si Mihai Ivanescu au fost nominalizati, in vara anului 2001, pentru Premiul Nobel de catre institutii din SUA! Primul este student la Economie, ceilalti participa la programe in colaborare cu NASA.

* Nicu Mincu din comuna Ivesti ( Galati ) vindeca diverse boli cu leacuri si ceaiuri preparate din 170 de plante. La 81 de ani, arata ca la 50, pentru ca, spune el, a descoperit un (secret) elixir al tineretii…

* Romania este pe primele locuri in lume la… exportul de inteligenta. De exemplu, la „Microsoft”, a doua limba vorbita este romana, iar la NASA multi dintre specialistii de prim rang sunt tot romani…

* Radu Teodorescu este proprietarul celei mai renumite sali de gimnastica din SUA ( Manhattan / New York ). Emigrat in 1972, a ajuns cel mai celebru profesor de fitness de peste Ocean, printre clientii sai numarandu se Robert Redford, Cindy Crawford, Candice Berger, Susan Sarandon, Mick Jagger, s.a. Celebrele casete video lectii de fitness produse de Cindy Crawford incepand din 1992 au fost realizate impreuna cu antrenorul sau, Radu Teodorescu, care doreste sa infiinteze in Romania primul institut din lume de pregatire a profesorilor de educatie fizica in fitness pentru adulti…

* Nicolae Balasa (39 de ani), un inginer mecanic din Dolj, socoteste mental mai rapid decat calculatorul (inmultiri, impartiri, ecuatii de gradul II, radicali de ordinul III si IV)! Fost inginer la Uzina Mecanica Filiasi, din 1994 Nicolae Balasa este actualmente somer…

* Ion Scripcaru, strungar si lacatus mecanic din satul Uzunu (Giurgiu) nu gaseste de 4 ani, 15.000 USD pentru a si realiza inventia epocala (pana la proba practica): motorul care nu consuma nimic! Acesta ar trebui sa functioneze pe baza gravitatiei, fiind in fapt „instalatie mecanica amplificatoare de putere, capabila sa transforme forta statica gravitationala in lucru mecanic”. „S-ar inchide toate centralele nucleare”, spune el. Numai ca OSIM (Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci) a refuzat sa-i breveteze inventia in lipsa unei machete functionale, doar pe baza schitelor. Petre Roman si Ministerul Cercetarii si Tehnologiei l-au tratat cu indiferenta (1997), iar sponsorii nu se inghesuie (ca si statul) sa i asigure cei 15.000 USD necesari…

* Sandu Popescu din Oradea este primul fizician din lume care a reusit teleportarea unei particule. O aplicatie a acestei inventii: criptografia, transmiterea mesajelor secrete. Acest eveniment epocal a avut loc in 4 iulie 1997, in laboratoarele din Bristol ( Anglia ) ale celebrei firme „Hewlett Packard”. Pe vremea lui Ceausescu, Sandu Popescu a reusit „performanta” de a fi somer in Romania …

* Ioan Davidoni (52 de ani), un banatean sarac material dar bogat in idei geniale, este un exemplu relevant pentru modul in care ne pierdem cea mai mare bogatie: inteligenta si inventivitatea. Angajat al fabricii de sticla din Tomesti (Timis), pentru care a realizat, in cativa ani, 45 de inventii si inovatii, el a fost disponibilizat cand a indraznit sa si ceara drepturile (o parte din cele 4,3 miliarde de lei economii aduse fabricii la nivelul anului 1995, adica… de 4 ori greutatea sa in aur!) si apoi a fost reangajat ca muncitor… „din mila”!! Ulterior, Ioan Davidoni a mai realizat doua inventii de exceptie: un recuperator de pelicula de titei si pantofi magnetici antistress ce pot asigura o longevitate de peste 100 de ani… Prima inventie valoreaza miliarde de dolari in Vest, a doua a inregistrat 0 inutil la OSIM, pentru ca atat chinezii cat si americanii i au furat si folosit inventia cu un profit imens. De exemplu, in SUA s au vandut peste 10 milioane de perechi, cu un profit de peste 1 miliard de dolari… In acest timp, statul roman ignora in continuare o inventie, intr adevar de miliarde…

* In 1991, Carol Przybilla a inregistrat la OSIM brevetul unui aparat bazat pe inventia sa mai veche, neconcretizat nici pana acum. Intre timp, principii incluse in tehnologia aparatului au fost utilizate in realizarea hiperboloidului inginerului rus Garin, cu aplicatii militare malefice… Carol Przybilla a mai realizat si alte inventii deosebite: turbina cu combustie interna (1958, vanduta de statul roman firmei General Motors), termocompresor frigorific cu circuit inchis (1959), motor eliptic, fara biela (vanduta Japoniei si folosita in celebrele motociclete japoneze), arma defensiva antitanc (anii `90).

* Justin Capra este un inventator celebru al Romaniei, din pacate mereu tratat cu indiferenta (chiar ostilitate) de autoritatile statului, conditii in care nu e de mirare ca unele din inventiile sale (de miliarde de dolari) i-au fost pur si simplu furate de americani… In 1956, la nici 25 de ani, Justin Capra a inventat primul rucsac zburator, un aparat individual de zbor. Dupa 7 ani in care „semidoctii savanti” l-au tratat cu dispret pentru ca era doar tehnician si nu inginer, in 1963, americanii Wendell Moore, Cecil Martin si Robert Cunings au preluat inventia din Romania si au lansat o in fabricatia de serie… In 1958, Justin Capra a realizat prima varianta a rachetonautului, cu care s a ridicat de la pamant la… Ambasada SUA din Bucuresti. Rezultatul: inventia a fost si aceasta furata si brevetata in 1962 de Wendell Moore („specializat” deja!), iar inventatorul… a fost arestat de Securitate pentru ca ar fi dorit sa fuga din tara cu aparatul sau… Justin Capra mai este si realizatorul celui mai mic autoturism din lume, „Soleta”, care consuma … 0,5l/100 km si al unei motorete unica in lume ce functioneaza cu acumulatori (37 kg, 30 km/h, 80 km autonomie cu o incarcare).

 

* Mihai Rusetel a inventat motorul cu apa! „Cazul Rusetel”, este elocvent pentru geniul romanesc dar si pentru „talentul” cu care ne risipim fortele si putem sa ne pierdem valorile. Proiectul a fost depus la OSIM in 1980 si a fost brevetat in … ianuarie 2001. Pana atunci, Securitatea l-a sicanat pentru refuzul de a cesiona inventia statului, iar in februarie 1990, precaut, el a refuzat angajarea ca si consilier tehnic la „Mercedes” ( 2.500 DM lunar) pentru a nu pierde, eventual, proprietatea inventiei… Motorul sau se bazeaza, ca principiu de functionare, pe „cazanul Traian Vuia”, inventie folosita inca la locomotivele Diesel electrice pentru incalzirea vagoanelor. Poate fi utilizat in domeniul transporturilor terestre si navale, in locul turbinelor din termocentrale, si chiar a centralelor termoelectrice. In lume, mai exista doua brevete in domeniu (Japonia si SUA), dar acestea nu depasesc nivelul locomotivei cu aburi, necesitand combustibil solid sau lichid. „Motorul Rusetel” foloseste drept combustibil doar apa, si are dimensiunile unui motor de Dacie, sursa de energie initiala fiind o banala baterie de masina. Datele tehnice preconizate de a patra sa macheta (10 l/100 km consum de apa, 70 km/h viteza maxima) pot fi imbunatatite la realizarea prototipului: un motor cu apa montat pe o Dacie 1310. Directorul general al Uzinelor Dacia , ing.Constantin Stroe, care cunoaste acest proiect chiar din 1980, a afirmat ca este dispus sa ajute inventatorul cu orice are nevoie pentru realizarea prototipului si a declarat, incantat: „reusita ar fi un miracol, si cred ca un asemenea caz ar trebui sa se inventeze pentru acest om Premiul Super Nobel”.

 

* sursa:  http://mcppress.ro/forum/viewtopic.php?id=8037

Standard
texte

O poveste de viaţă XIV

„După o lună veni momentul mult așteptat. O nuntă mare, cu mulți invitați, însă cu totul neobișnuită.”

-Continuare de la partea a XIII-a

Printre cei invitaţi la eveniment erau mulţi care veniseră din curiozitate. Nu vedeai în fiecare zi un mire orb care să-şi găsească o soţie sănătoasă.

Ceea ce făcea din acestă nuntă un eveniment neobişnuit, nu erau invitaţii, mâncărurile sau decorul, ci mirii. Când îi priveai, o tulburătoare tristeţe începea să te copleşească.

Cu fiecare invitat care venea să completeze locurile libere atmosfera devenea tot mai apăsătoare. Puţini se încumetau să zâmbească, iar dacă o făceau se citea un zâmbet reţinut, forţat, fals.

Dacă priveai detaşat la toţi cei adunaţi aveai impresia că asişti la o ceremonie mortuară. Privind la cei doi miri aşezaţi în capul mesei, nu puteai să nu observi că mirele era legat de scaun de ceva vreme, nu se mişca de la locul lui şi pipăia cu mâinile să ia ceva de pe masă. Din când în când, Claudia îi dădea în grabă câte ceva să mănânce. El nu putea să vadă dacă lumea e veselă, dacă se bucură pentru ei. Nu putea să vadă cine a venit la nuntă, iar Claudia îi cunoştea doar pe invitaţii veniţi din partea ei. Totuşi, atunci când veneau să salute mirii, invitaţii se prezentau. Andrei, încerca să-şi aducă aminte după nume, iar dacă numele nu-i spuneau nimic, zâmbea dând din cap, ca şi cum şi-ar fi adus aminte pe cine avea în faţă.

Claudia vedea însă tristeţea din ochii tuturor. Vedea lacrimile din colţul ochiului, vedea cum toţi vorbesc arătând sau nu cu degetul spre ei şi se întreba de ce oamenii nu se bucură, de ce fac din toate o tragedie. De ce nu văd partea bună a lucrurilor. Doar nu veniseră la o înmormântare. Cel puţin aşa credea ea. Însă, această nuntă avea să fie înmormântarea ei. Această tristeţe din ochii mulţimii, părea să-i deplângă viitorul ei alături de un orb şi nu soarta celui rămas fără vedere.

După nuntă lucrurile au început să meargă din ce în ce mai bine, sfidând parcă opinia generală. După un an  li se născu primul copil. Apoi urmară încă doi la distanţă de doi ani între ei. Claudia obţinu un post de asistent medical la un liceu din localitatea vecină. Andrei muncea de acasă pentru o societate a orbilor. Cu ajutorul unei prese, confecţiona capace de metal pentru borcane.  Claudia află că în Sankt Petersburg se fac operaţii la creier pentru îmbunătăţirea vederii, cu riscuri minime. Lăsară copiii în grija bunicilor şi merseră la renumitul spital. După operaţie vederea lui Andrei se îmbunătăţi considerabil. Acum putea distinge chipul persoanelor aflate la o distanţă nu mai mare de 1 metru. Recunoştea feţele. Distingea culorile. Era cel mai fericit. O iubea atât de mult pe Claudia, şi-i mulţumea cerului că a întâlnit-o. Toate păreau să fie rupte dintr-o poveste frumoasă cu Zâne şi Feţi – Frumoşi.

Însă, ca în orice familie…

CITEȘTE partea a XV-a

Standard
texte

O poveste de viață XIII

”Cu fiecare întrebare fața Claudiei devenea tot mai încordată. Nu înțelegea ce se petrece cu Andrei. Să fi început să aiureze?

– Andrei, acum mă întreb eu ce se întâmplă cu tine. Ieri nu am trecut deloc pe la centru.”

CONTINUARE de la partea a XII-a:

– Vrei să spui că a venit o copie de-a ta, m-a luat de mână, ne-am plimbat prin parc, iar la plecare ne-am sărutat. Sau că mi-am imaginat?

Ea se apropie de el încercând să înțeleagă ce se petrece.

– Ieri nu ai trecut deloc pe la centru, să admitem că  imaginația mea bolnavă a inventat totul. Dar în celelalte două zile? De ce ai venit de două ori? Sau o să spui că n-ai fost nici zilele trecute?

– Cum de două ori? Andrei, am trecut o singură dată, ca de obicei. Iar ieri, chiar n-am avut cum să trec.

Andrei, nu mai înțelegea nimic, deși o ipoteză vagă i se contura în minte. Se lipi de ea și încercă să-i simtă parfumul. Era parfumul de acum două zile, atunci când revenise pentru a doua oară. Nu vroia să admită că altcineva fusese în locul Claudiei, dar aceasta părea să fie singura explicație.

– Claudia, cred că am ieșit zilele astea cu altă persoană care s-a folosit de identitatea ta.

– Cum să ieși cu altcineva? Cine putea să facă așa ceva, și cum de nu ți-ai dat seama?

– Nu pot să-mi explic. Însă, sunt absolut sigur că numai cineva din personalul Centrului putea să facă una ca asta. Numai cineva de aici știe la ce oră obișnuiești să vii, că te cheamă Claudia…

– Ai dreptate. Mâine voi veni mai devreme. Ce i-aș face celei care a profitat de tine…

– Bine. O să mă prefac că nu mi-am dat seama de șiretlic și îi voi spune că prefer să rămânem în salon. Apoi vei apărea tu și s-a terminat cu joaca.

A doua zi, Andrei aștepta cu nerăbdare să vină vulpea cea șireată ca s-o prindă în laț. Însă n-a apărut nimeni. Doar Claudia. Dezamăgire. Ea începu să-și pună întrebări asupra lui Andrei și asupra motivului absenței. Nici a doua zi n-a venit. Se gândiră că, pesemne, fuseseră ascultați atunci când își făcuseră planurile.

După această experiență, simțurile lui Andrei începură să se dezvolte atingând nivelul maxim spre sfârșitul celor trei luni de recuperare.

Într-o seară în care merseră la restaurant, Andrei simți nevoia să o ceară din nou în căsătorie. Însă, de data aceasta, nu numai că primi un răspuns afirmativ, află și că de ceva timp Claudia însăși aștepta să fie cerută.

Stabiliră data nunții, iar după câteva zile merseră la părinții ei să le dea minunata veste. Minunată, doar din punctul de vedere al celor doi. Atât părinții, cât și surorile Claudiei încercau să o trezească la realitate spunându-i că nu-și dă seama ce face. Să-și lege viața de un orb însemna nu numai un calvar, ci și o dovadă de mare nebunie. Cu toate acestea, Claudia alesese de multă vreme.

Urmă vizita la părinții lui. Aici, cu totul altă poveste. Părinții se bucurau că fiul lor va putea duce o viață normală, sau aparent normală, alături de un suflet care să-i fie alături la greu.

După o lună veni momentul mult așteptat. O nuntă mare, cu mulți invitați, însă cu totul neobișnuită.

Citeste partea a XIV-a

Standard
texte

O poveste de viață XII

”Nu știa cum să-i răspundă pentru a nu-l răni, și totodată, dacă se simțea legată de el din milă sau din pură dragoste.”

-continuare de la partea a XI-a

– Andrei, vreau să mă asculți cu atenție. Cred că trecem prea repede de la una la alta. Căsătoria nu e o joacă. Nici măcar n-am avut timp să ne cunoaștem îndeaproape. Cred că ar trebui să mai așteptăm puțin. Nu crezi?

Andrei o asculta cu atenție și-și imagina ce-ar fi fost dacă i-ar fi spus DA dintr-o dată. Știa că așteptările de multe ori se dovedesc a fi zadarnice. Dar în același timp, știa că niciodată nu e bine să forțezi lucrurile. Așa că-i dădu dreptate. Până să ajungă la destinație reușiră să găsească o modalitate de a se întâlni. Claudia veni cu propunerea să-l interneze într-un centru de recuperare din apropierea spitalului unde activa ea, care oferea servicii gratuite nevăzătorilor de gradul I.  Vorbiră apoi cu mama și o convinseră după mici eforturi, bineînțeles ascunzându-i motivul real al acestei mutări. A fost suficient să-i spună că Andrei va primi îngrijire specializată benefică recuperării și că toate serviciile sunt absolut gratuite și de calitate.

Urmară trei luni în care cei doi se întâlneau aproape în fiecare zi. Andrei reușise să compenseze lipsa vederii, îmbunătățindu-și celelalte simțuri. Acum avea un auz mult mai fin, reușind să recunoască vocile prietenilor cu o foarte mare ușurință. De asemenea, simțul mirosului atinsese cote maxime, trezindu-se de multe ori că era singurul din cameră sau din grupul de prieteni care simțea anumite mirosuri pe care alții nu le percepeau. Nu se putea să nu-și dezvolte și celelalte două simțuri: gustul și pipăitul (răspunsul la stimulii externi).  Nu se știe dacă toate aceste schimbări s-au încadrat  într-un proces volitiv sau o adaptare naturală la condițiile noi ce i se ofereau.

Cert este că la internarea în centru aceste simțuri atingeau cote normale, uneori chiar inferioare. În prima lună se petrecură câteva scene total neverosimile. Într-o după amiază Claudia îi făcu o vizită și-l luă de mână pentru a ieși afară. După ce stătură aproape o oră, ea plecă fără să-l sărute. Peste o oră reveni și Andrei se miră găsind-o lângă el, deși stabiliseră să se vadă a doua zi. Îi spuse că nu se aștepta să se întoarcă atât de repede înapoi. Ea nu înțelese nimic din spusele lui. Nu-i răspunse.

A doua zi istoria se repetă. Andrei simți totuși de data aceasta că la întoarcere Claudia mirosea cu totul altfel. Cum reușise să-și schimbe parfumul în jumătate de oră? Fu nedumerit și de data aceasta, dar nu-i spuse nimic. În ziua următoare, Andrei se hotărî să descifreze misterul ce-l învăluia de două zile. Claudia veni ca de obicei și ieșiră afară să se plimbe. De data aceasta, Andrei își plimbă mâinile pornind de la umerii ei mici și rotunzi și coborându-le până la coapse, analizând cu ce era îmbrăcată. Adulmecă parfumul care-o învăluia și aroma sărutului la despărțire.

O așteptă să se întoarcă peste o oră, două, însă în zadar. A doua zi veni și o întrebă de ce nu se întoarse în ziua precedentă. Îi spuse că o reținuseră niște probleme legate de spital. Avea aceleași haine și același parfum. După ce se despărțiră el o întrebă dacă va reveni. Primi un răspuns scurt, în care-i spunea că nu știe sigur.

Și reveni după jumătate de oră.

– Andrei, n-am putut ajunge ieri. Am stat două ture de gardă, înlocuind o colegă. Știu că ți-a fost dor de mine, nu-i așa? Îl sărută dulce și-l strânse la piept. Alt parfum. Alte haine.

Andrei era tot mai confuz, iar dacă ar fi fost sănătos, ai fi putut citi în ochii lui o nedumerire totală. Claudia observă imediat că nu era în apele lui și-l întrebă:

– Ce-ai pățit? Nu te simți bine?

– Nu înțeleg nimic. Ce se petrece cu tine de patru zile? De ce-mi spui că n-ai fost ieri să mă vezi? N-am stat noi ieri pe bancă aproape o oră și ne-am plimbat prin parcul de lângă centru?

Cu fiecare întrebare fața Claudiei devenea tot mai încordată. Nu înțelegea ce se petrece cu Andrei. Să fi început să aiureze?

– Andrei, acum mă întreb eu ce se întâmplă cu tine. Ieri nu am trecut deloc pe la centru.

citește partea a XIII-a

Standard
texte

Testamentul unei zile

Azi voi lăsa zilei de mâine înainte de moarte
 o pagină de amintiri şi gânduri deşarte.
 Voi lăsa o oră de şoapte să strige în noapte
 durerea unei zile care a trecut nevăzută de tine.
 Stropi reci să te scalde în ape ce curg nicăieri
ca ziua de azi s-o uiţi mai greu decât ieri.
 Totuşi las un loc tainic sub ochii tăi senini
 în care să curgă ziua de mâine în potop de lumini.

Standard