„După o lună veni momentul mult așteptat. O nuntă mare, cu mulți invitați, însă cu totul neobișnuită.”

-Continuare de la partea a XIII-a

Printre cei invitaţi la eveniment erau mulţi care veniseră din curiozitate. Nu vedeai în fiecare zi un mire orb care să-şi găsească o soţie sănătoasă.

Ceea ce făcea din acestă nuntă un eveniment neobişnuit, nu erau invitaţii, mâncărurile sau decorul, ci mirii. Când îi priveai, o tulburătoare tristeţe începea să te copleşească.

Cu fiecare invitat care venea să completeze locurile libere atmosfera devenea tot mai apăsătoare. Puţini se încumetau să zâmbească, iar dacă o făceau se citea un zâmbet reţinut, forţat, fals.

Dacă priveai detaşat la toţi cei adunaţi aveai impresia că asişti la o ceremonie mortuară. Privind la cei doi miri aşezaţi în capul mesei, nu puteai să nu observi că mirele era legat de scaun de ceva vreme, nu se mişca de la locul lui şi pipăia cu mâinile să ia ceva de pe masă. Din când în când, Claudia îi dădea în grabă câte ceva să mănânce. El nu putea să vadă dacă lumea e veselă, dacă se bucură pentru ei. Nu putea să vadă cine a venit la nuntă, iar Claudia îi cunoştea doar pe invitaţii veniţi din partea ei. Totuşi, atunci când veneau să salute mirii, invitaţii se prezentau. Andrei, încerca să-şi aducă aminte după nume, iar dacă numele nu-i spuneau nimic, zâmbea dând din cap, ca şi cum şi-ar fi adus aminte pe cine avea în faţă.

Claudia vedea însă tristeţea din ochii tuturor. Vedea lacrimile din colţul ochiului, vedea cum toţi vorbesc arătând sau nu cu degetul spre ei şi se întreba de ce oamenii nu se bucură, de ce fac din toate o tragedie. De ce nu văd partea bună a lucrurilor. Doar nu veniseră la o înmormântare. Cel puţin aşa credea ea. Însă, această nuntă avea să fie înmormântarea ei. Această tristeţe din ochii mulţimii, părea să-i deplângă viitorul ei alături de un orb şi nu soarta celui rămas fără vedere.

După nuntă lucrurile au început să meargă din ce în ce mai bine, sfidând parcă opinia generală. După un an  li se născu primul copil. Apoi urmară încă doi la distanţă de doi ani între ei. Claudia obţinu un post de asistent medical la un liceu din localitatea vecină. Andrei muncea de acasă pentru o societate a orbilor. Cu ajutorul unei prese, confecţiona capace de metal pentru borcane.  Claudia află că în Sankt Petersburg se fac operaţii la creier pentru îmbunătăţirea vederii, cu riscuri minime. Lăsară copiii în grija bunicilor şi merseră la renumitul spital. După operaţie vederea lui Andrei se îmbunătăţi considerabil. Acum putea distinge chipul persoanelor aflate la o distanţă nu mai mare de 1 metru. Recunoştea feţele. Distingea culorile. Era cel mai fericit. O iubea atât de mult pe Claudia, şi-i mulţumea cerului că a întâlnit-o. Toate păreau să fie rupte dintr-o poveste frumoasă cu Zâne şi Feţi – Frumoşi.

Însă, ca în orice familie…

CITEȘTE partea a XV-a