texte

O poveste de viaţă XVII (FINAL)

„Timp de două luni, seară de seară stătea la lumina lămpii târziu în noapte citind, plângând şi rugându-se. Nu de puţine ori cei mici se trezeau noaptea să meargă la baie şi o găseau citind.”

Continuare de la partea a XVI-a

Într-o dimineaţă de iunie, Claudia se trezi dis-de-dimineaţă să pregătească ceva de mâncare pentru copii, deoarece urmau să plece într-o excursie de o zi la iarbă verde. Le făcuse un pateu de soia şi o trimise pe Elena să aducă nişte ouă de la o prietenă din apropiere. În acest timp, pe când stătea la bucătărie simţi o durere acută în piept. Ieşi din bucătărie sprijinindu-se de perete şi respirând cu greutate. Băieţii auziră sunetul scos de mamă în încercarea de a respira şi veniră în grabă lângă ea. Cel mic îi adusese o cană cu apă.

– Mamă, ce-ai păţit?….

Claudia respira tot mai greu şi de-abia reuşi să spună:

– Chemaţi pe cineva…

Cei doi alergară la vecina de lângă şi o chemară în grabă. Aceasta îi sfătuise să meargă la un domn din apropiere care avea maşină pentru a-l ruga să le ducă mama la spital.

Într-un sfert de oră băieţii sosiră cu maşina. Între timp, mama respira mai uşor. Le lăsă cheile de la casă spunându-le:

– V-am lăsat pateu pe masă. O să vină Elena cu ouăle, le fierbeţi şi le luaţi cu voi. Să încuiaţi uşa după ce plecaţi. Dacă nu mă întorc mâine, mergeţi la bunici să mâncaţi. Îi sărută pe amândoi şi îi strânse în braţe în timp ce două lacrimi mari i se prelingeau pe faţă.

Când se întoarse Elena, fraţii îi povestiră totul. Nu apucară să-şi încheie istorisirea, că Elena izbucni într-un plâns isteric şi ţipând că vrea la mama. De mică fusese învăţată ca mama să-i pregătească hainele în fiecare dimineaţă, să stea lângă ea când încerca să adoarmă, să-i fie mereu alături când avea nevoie de ajutor.

Mama nu se întoarse nici a doua zi, nici a treia. După a patra zi veni tatăl cu noua lui soţie. Se duse s-o viziteze la spital, însă nu-i fusese permis să intre. Nu ştia dacă aşa ceruse Claudia sau se afla într-o stare gravă şi vizitele erau interzise.

Copiii simţeau că mama nu se va mai întoarce. După o săptămână primiră trista veste că mama lor murise. N-au avut nici o reacţie, n-aveau lacrimi, nu le venea să creadă că nu-şi vor mai vedea mama. Odată cu vestea, veni o soră de-a Claudiei s-o ia pe Elena la ea. Bunicii nu i-au permis. I-au spus că nu vor să-i despartă pe cei trei.

La o zi de la aflarea morţii, trupul neînsufleţit al mamei  fusese adus în sicriu. Rezultatul autopsiei stabilise: ciroză hepatică mixtă şi pneumonie crupoasă acută. Un diagnostic neaşteptat pentru o femeie de 36 de ani, care nu consumase alcool şi nu fumase. Toţi au tras concluzia că ea ştiuse că va muri. Aşa se explicau nopţile nedormite din ultimele două luni, în care citea din Biblie şi se ruga cu lacrimi în ochi. Abia atunci copiii înţeleseră gravitatea situaţiei, văzându-şi mama palidă şi trasă la faţă cu mâinile împreunate ca pentru rugăciune. Durerea lor nu poate fi descrisă în cuvinte, însă profunzimea ei îi tulbura pe toţi cei care asistau la ceremonia de îngropare.

……………………………………………………………………………………………………………..

Elena nu şi-a putut ierta niciodată că nu şi-a luat rămas bun de la mama ei.

Standard
poezii

Moartea în vizită

Uneori moartea e atât de aproape

că-i simţi respiraţia rece în ceafă.

Te faci că nu vezi când îţi toarnă pe pleoape

tristeţe adâncă din neagra-i carafă.

 

Nu vrei să crezi că pe tine te cheamă

Sunt alte cioturi ce-aşteaptă toporul

Moartea ce vine c-o umbră  de teamă

Spre groapa deschisă îți trage piciorul.

 

Simți că ești tânăr și nu-i pentru tine

sicriul brodat din lacrimi de mamă

clipe rămân tot mai  puține…

moartea-i la ușă și n-o bagi în seamă.

 

 

 

 

Standard