texte

O poveste de viață XII


”Nu știa cum să-i răspundă pentru a nu-l răni, și totodată, dacă se simțea legată de el din milă sau din pură dragoste.”

-continuare de la partea a XI-a

– Andrei, vreau să mă asculți cu atenție. Cred că trecem prea repede de la una la alta. Căsătoria nu e o joacă. Nici măcar n-am avut timp să ne cunoaștem îndeaproape. Cred că ar trebui să mai așteptăm puțin. Nu crezi?

Andrei o asculta cu atenție și-și imagina ce-ar fi fost dacă i-ar fi spus DA dintr-o dată. Știa că așteptările de multe ori se dovedesc a fi zadarnice. Dar în același timp, știa că niciodată nu e bine să forțezi lucrurile. Așa că-i dădu dreptate. Până să ajungă la destinație reușiră să găsească o modalitate de a se întâlni. Claudia veni cu propunerea să-l interneze într-un centru de recuperare din apropierea spitalului unde activa ea, care oferea servicii gratuite nevăzătorilor de gradul I.  Vorbiră apoi cu mama și o convinseră după mici eforturi, bineînțeles ascunzându-i motivul real al acestei mutări. A fost suficient să-i spună că Andrei va primi îngrijire specializată benefică recuperării și că toate serviciile sunt absolut gratuite și de calitate.

Urmară trei luni în care cei doi se întâlneau aproape în fiecare zi. Andrei reușise să compenseze lipsa vederii, îmbunătățindu-și celelalte simțuri. Acum avea un auz mult mai fin, reușind să recunoască vocile prietenilor cu o foarte mare ușurință. De asemenea, simțul mirosului atinsese cote maxime, trezindu-se de multe ori că era singurul din cameră sau din grupul de prieteni care simțea anumite mirosuri pe care alții nu le percepeau. Nu se putea să nu-și dezvolte și celelalte două simțuri: gustul și pipăitul (răspunsul la stimulii externi).  Nu se știe dacă toate aceste schimbări s-au încadrat  într-un proces volitiv sau o adaptare naturală la condițiile noi ce i se ofereau.

Cert este că la internarea în centru aceste simțuri atingeau cote normale, uneori chiar inferioare. În prima lună se petrecură câteva scene total neverosimile. Într-o după amiază Claudia îi făcu o vizită și-l luă de mână pentru a ieși afară. După ce stătură aproape o oră, ea plecă fără să-l sărute. Peste o oră reveni și Andrei se miră găsind-o lângă el, deși stabiliseră să se vadă a doua zi. Îi spuse că nu se aștepta să se întoarcă atât de repede înapoi. Ea nu înțelese nimic din spusele lui. Nu-i răspunse.

A doua zi istoria se repetă. Andrei simți totuși de data aceasta că la întoarcere Claudia mirosea cu totul altfel. Cum reușise să-și schimbe parfumul în jumătate de oră? Fu nedumerit și de data aceasta, dar nu-i spuse nimic. În ziua următoare, Andrei se hotărî să descifreze misterul ce-l învăluia de două zile. Claudia veni ca de obicei și ieșiră afară să se plimbe. De data aceasta, Andrei își plimbă mâinile pornind de la umerii ei mici și rotunzi și coborându-le până la coapse, analizând cu ce era îmbrăcată. Adulmecă parfumul care-o învăluia și aroma sărutului la despărțire.

O așteptă să se întoarcă peste o oră, două, însă în zadar. A doua zi veni și o întrebă de ce nu se întoarse în ziua precedentă. Îi spuse că o reținuseră niște probleme legate de spital. Avea aceleași haine și același parfum. După ce se despărțiră el o întrebă dacă va reveni. Primi un răspuns scurt, în care-i spunea că nu știe sigur.

Și reveni după jumătate de oră.

– Andrei, n-am putut ajunge ieri. Am stat două ture de gardă, înlocuind o colegă. Știu că ți-a fost dor de mine, nu-i așa? Îl sărută dulce și-l strânse la piept. Alt parfum. Alte haine.

Andrei era tot mai confuz, iar dacă ar fi fost sănătos, ai fi putut citi în ochii lui o nedumerire totală. Claudia observă imediat că nu era în apele lui și-l întrebă:

– Ce-ai pățit? Nu te simți bine?

– Nu înțeleg nimic. Ce se petrece cu tine de patru zile? De ce-mi spui că n-ai fost ieri să mă vezi? N-am stat noi ieri pe bancă aproape o oră și ne-am plimbat prin parcul de lângă centru?

Cu fiecare întrebare fața Claudiei devenea tot mai încordată. Nu înțelegea ce se petrece cu Andrei. Să fi început să aiureze?

– Andrei, acum mă întreb eu ce se întâmplă cu tine. Ieri nu am trecut deloc pe la centru.

citește partea a XIII-a

Standard

10 gânduri despre „O poveste de viață XII

  1. Pingback: O poveste de viață XI « În gând

  2. Pingback: O poveste de viață XIII « În gând

  3. Pingback: Belgia – Bruxelles | Madalina Ciucu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.