texte

La cuvântolog

– Ce vă supără?
– Multe mă supără, însă dvs. mă puteți ajuta cu durerile de cuvinte.
– Când ați fost ultima oară la cuvântolog?
– Să tot fie vreo 10 ani…
– Deschideți gura, să vedem.
– Aaa…
– Aaa-oleu! O să mai trebuiască să veniți pe aici, nu arată deloc bine. Sunt cuvinte vechi, găunoase, iar aici, pe partea stângă, riscați să vă pierdeți și cuvintele bune dacă nu intervenim.
– Nu vreau să îmi scoateți chiar tot. Scoateți-mi cuvintele astea două, care mi-au ieșit în copilărie în cerul gurii și mereu se poticnesc celelalte de ele când dau să vorbesc. Cu restul, o mai duc eu câțiva ani, nu mă supără așa rău.
– Eu le scot, dar să știți că nu e suficient. Că nu vă supără pe dumneavoastră e un lucru, dar îi cam supără pe alții. Gândiți-vă la familie în primul rând.
– Scoate-mi, domnule, astea două cuvinte de care ți-am spus. Văd eu cu restul.

14.02.2019

Standard
texte

Jumătăţi de suflet

Image

Îţi cauţi jumătatea?

Pari un om întreg

Pe dinafară

Nu văd care boală

Te-a înjumătăţit.

Pari foarte hotărât.

Cum o să recunoşti o jumătate?

Dacă nici eu n-am remarcat

că eşti pe din două tăiat.

Şi cine-ţi poate da o garanţie

Că jumătatea ce-o vei lua de soţ,

soţie

îţi va fi egală,

sutime, zecimală

cine să calculeze jumătăţi de suflet

unu pe doi plus unu pe doi

se vrea un întreg

suflet pe inimă creier

ce jumătate nu-ţi ajunge?

Standard
texte

Poezia e o fiară

unhealthy_pain_by_agnes_cecile-d3d3gkj

Poezia e o fiară cu colţi lungi

Care-ţi dă târcoale când eşti singur

Din sângele tău cupa şi-ar umple

Şi-ar bea cu însetare ultima-ţi suflare.

Nu-i de glumit cu poezia.

Într-o secundă-ţi poate lua gâtul.

Ce a ajuns la noi în cărţi şi în rostire

Nu-i poezie pură, e-amăgire!

Nu poţi să priveşti în ochi o poezie,

n-ai cum!

o simţi cum respiră în jurul tău

şi faci tot ce-ţi spune, de bine sau rău

pui în cuvinte fiorii şi teama.

Poezia se cere scrisă, se cere născută

Îşi caută un trup printre oameni

Îşi întoarce capul spre tine,

Spre mine

şi unul din noi

Tot o va scrie.

Cu poezia nu-i de glumit.

Şi poezia n-are oră, calendar

ea nu se naşte în zadar.

Doar că, ce ştim noi nu-s poezii adevărate.

Sunt umbre ale poeziei, recitate

Şoapte din alte lumi, atenuate

Daca s-ar putea îmblânzi poezia…

Standard
texte

Eşti liberă, iubito

Ce-ar fi fost dacă te-aş fi lăsat să pleci atunci

când nu aveam nevoie de tine

când dezamăgit fiind

nu vedeam în tine decât o minciună

care umple nişte goluri cu aburul prezenţei

un flux şi reflux pe ţărmul singurătăţii mele.

Dacă ţi-aş fi dat drumul să zbori 

în anotimpuri mai calde

să te prelingi printre gratiile degetelor mele –

izvor de apă moartă şi de apă vie –

cum te-ai fi dus lăsând în urmă o dâră albă

de sare……………………………………………..

E nevoie de curaj să te dezbraci de toate

şi să înfrunţi gerul siberian în pielea goală

e nevoie de sânge rece

să poţi privi cum ce-ai lăsat în urmă

continuă să genereze căldură

să se dezvolte

să crească pentru altcineva.

Image

Standard
texte

O poezie e o stare

O poezie e o stare

un plâns sub pleoapa unei pagini

surâsul tău prins între două margini

gândul ‘nainte de culcare.

mi-e teamă între două rânduri

şi singur la sfârşit de strofă cânt

soarta unui vierme sub pământ

şi noaptea unui dor pe pat de scânduri.

oglinda-n care poţi privi şi-atinge

un eu uitat la colţ de stradă

un el dormind în vis să vadă

cum poezia naşte, creşte şi se stinge.

o poezie e o stare, trecătoare

ce-agaţă-n mers făptura ta

o floare de nu-mă-uita

de multe ori călcată în picioare.

 

 

Standard
texte

Te-am cu poezie

Te-am cucerit cu poezie

cu melodie, ritm, cadenţă

frumoasă tu, ora târzie

fără un sfert pân’ la demenţă.

Am început cu rimă-mbrăţişată

uşor sfios, capul plecat

apoi cu rimă-mperecheată,

cu versul alb te-am fermecat.

 

Respirai poezie, iubito

te hrăneai din mine inspirând

şi-mi suflai silabe suspinând…

 

Standard
poezii

în căutarea fericirii

Te-am prins de mână şi-am pornit în căutarea fericirii
care-a uitat cu desăvârşire să ne viziteze
îi dădusem adresa corectă am verificat împreună
şi totuşi mută-i soneria iar scarile pustii
am luat-o pe bulevardul principal studiind figuri de oameni şi de câini
am cumpărat ziare de la chioşcul de lângă
la rubrica anunţuri sperând să găsim un mic indiciu
fericire pierdută declarată nulă
nimic nimic

căutarea continuă pe străzi lăturalnice
prin ganguri la guri de metrou

ce nume are fericirea noastră

să lipim afişe poate alţii ştiu mai multe
şi ne vom trezi cu ea în prag
în braţele vânătorilor de recompense

n-aţi văzut fericirea noastră prin zonă?

Obişnuia să poarte blugi de culoarea zâmbetului
şi un tricou larg pentru două persoane

ce păcat că pereţii nu ştiu să vorbească
ei cunosc atât de bine fericirea noastră
au fost martorii atâtor bucurii

însă toată lumea ştie că pereţii au urechi
deşi niciodată n-am reuşit să-i urechem pentru tăcerea lor depresivă
dar nu ne dăm bătuţi aşa usor

am plătit atât de mult pentru fericirea asta
aveam buzunarele pline cu nopţi când am fost la piaţă s-o luăm
iar după calculele vânzătorului n-a fost suficient
a trebuit să renunţăm la cele două cutii cu orgoliu depozitate cu grijă în debara

şi la colierul tău de tristeţi matinale
toate le-am lăsat solemn la picioarele lui în schimbul fericirii clasa A cu zgomot redus
şi consum foarte mic de energie
am cărat-o împreună până acasă

tu la un capăt – eu la celălalt
ca o hubba-bubba se-ntindea când mai mare mai mică
fericirea noastră dulce

stăm şi ne-aducem aminte iar eu îţi culeg lacrimile în căuşul palmei

şi le beau acoperindu-ţi ochii cu mâna liberă
ţi-am spus că dacă mai laşi uşa deschisă s-ar putea să ne trezim dintr-odată fără fericire
lasă…

hai s-o căutam şi astăzi ca şi ieri
poate că stă ghemuită într-un colţ flămândă şi îngheţată
aşteptându-ne…

Standard
poezii

Confesiunea unei lacrimi

Sunt o lacrimă neplânsă,
o rană îngropată-n sare
cuprinsă de o sete-aprinsă
tânjesc după eliberare.

Sunt un strop din apa cerească
legat de sarea grea din muritori
suferinţa mă rog să le crească
s-ating lumina, să mă-nalţ spre nori.

o lacrimă-şi deplânge purtătorul
că-n viaţa lui n-a plâns măcar odată
cum să ajungă apă la Mântuitorul
când nu-i nici o pleoapă de lacrimi udată?

în a plânge lacrimi nu-i nici o ruşine
suferinţa-i către ceruri scară
să iei seama însă, măi creştine,
plânsul să nu-ţi fie apă chioară.

Standard
poezii

Răni din care zboară fluturi

E-atâta rău în mine și în tine

că uneori mai dă pe dinafară

pe amândoi atunci ne înfioară

nici eu, nici tu, nu ne putem abține.

O, câtă bunătate în priviri abundă

și-atâta puritate joacă în ființă

deopotrivă, oameni de credință

schimbaţi într-o frântură de secundă.

Aşa e firea lumii de la începuturi

o plămădeală dintre rău şi bine

un câmp de luptă înţesat cu mine,

cu răni din care zboară fluturi.

Standard
texte

Răspunsuri (1)

Întrebări de la Miruna:

1.Dacă ai fi pus în situaţia de a respecta regulile impuse de tine pentru tine sau cele pe care societatea te constrânge să le accepţi, care ar fi alegerea ta şi de ce?
2. O prietenă m-a întrebat de unde vine atâta inspiraţie. Eu cred că vine de niciunde pe furiş. Tu ce zici?

1.Foarte bună întrebarea ta, necesită un răspuns argumentat.

Ca mulți alții, mă ghidez după un set de principii fixate de mine sau adoptate pe baza empatiei. În mod cert, voi respecta ceea ce cu bună știință am stabilit pentru binele meu, fără a leza integritatea societății. Societatea nu mă poate constrânge decât în plan ideatic prin gradul de influență pe care-l poate avea asupra mea, însă practic nu-mi poate face nimic. Încă odată precizez că setul de principii adoptat de mine nu contravine codului penal, civil, etc. Societatea își poate schimba “viziunea” odată cu factorul timp, circumstanțe sau oameni aflați la conducere. Eu încerc să-mi păstrez identitatea și libertatea.

2. “De niciunde pe furiș”….foarte inspirat. De unde-(mi) vine inspirația?

În căutarea unui responsabil pentru ideile geniale oamenii au inventat muza. Se crede că oamenii obișnuiți în circumstanțe habituale nu pot produce capodopere. Cu intervenția muzei cei obișnuiti devin geniali.

Ce ne facem cu geniile? Inspirația de care dispun este autosuficientă, se presupune că nu mai au nevoie de ajutorul muzei.
Mai concret, inspirația vine din multitudinea de asocieri pe care creierul le poate produce având la dispoziție elemente ale cunoașterii. Pe măsură ce cunoaștem mai mult, putem produce mai mult. Desigur, pot fi contrazis cu ușurință până la acest punct. Există atâtea creiere care, deși dispun de un bagaj informațional fabulos, nu pot organiza informațiile într-o manieră productivă. Pot asimila enorm, dar nu pot produce nimic original. Pentru aceasta e nevoie de ceva suplimentar. E nevoie de intenție, concentrare, perseverență și talent.
Vă mulțumesc pentru întrebări!

Standard