Poezia e o fiară cu colţi lungi
Care-ţi dă târcoale când eşti singur
Din sângele tău cupa şi-ar umple
Şi-ar bea cu însetare ultima-ţi suflare.
Nu-i de glumit cu poezia.
Într-o secundă-ţi poate lua gâtul.
Ce a ajuns la noi în cărţi şi în rostire
Nu-i poezie pură, e-amăgire!
Nu poţi să priveşti în ochi o poezie,
n-ai cum!
o simţi cum respiră în jurul tău
şi faci tot ce-ţi spune, de bine sau rău
pui în cuvinte fiorii şi teama.
Poezia se cere scrisă, se cere născută
Îşi caută un trup printre oameni
Îşi întoarce capul spre tine,
Spre mine
şi unul din noi
Tot o va scrie.
Cu poezia nu-i de glumit.
Şi poezia n-are oră, calendar
ea nu se naşte în zadar.
Doar că, ce ştim noi nu-s poezii adevărate.
Sunt umbre ale poeziei, recitate
Şoapte din alte lumi, atenuate
Daca s-ar putea îmblânzi poezia…
Printre gânduri 
Îţi doresc din toată inima, dragă Alex, un Crăciun Fericit, binecuvântat de Domnul întru toate, numai cu sănătate şi numai cu bucurii, alături de cei dragi ai tăi!
Să dea Bunul Dumnezeu să ne regăsim în noul an, sănătoşi şi voioşi.
La mulţi ani! 🙂
La urarea ta de Craciun, vine o urare de primavara:
fiecare dimineata sa-ti fie primavara in suflet, in trup si simtire
sa renasti cum o floare renaste
pastrand parfumul din an
in fiecare petala!
Te imbratisez, draga Stefania!
de-i o fiară … mmm … mai degrabă
e o Doamnă …
complicat de simplă pare,
ba suavă, visătoare-ndrăgostită,
o selenă cînd apare pe un cer senin cu stele…,
arţăgoasă, cu pretenţii şi sugestii,
o Atenă cu o sabie în mînă,
ba respinge, ba te roagă, te implora
s-o mîngîi, s-o ţii în braţe,
s-o mîngîi, s-alinţi cu gînduri,
s-o dezmierzi pe vre-o hîrtie,
ca apoi, cînd inspiraţia-i totală, vizuală şi în minte
ca un Eros, creatvă, jucăuşă,
capricioasă şi temută…,
te ignora şi te lasă-n dezolare
s-o adori în disperare
s-o deteşti … tot în iubire,
ca atunci cînd fierbi mai tare
să şopteşti pe hîrtie…
…. poezie 🙂