Poezia e o fiară cu colţi lungi

Care-ţi dă târcoale când eşti singur

Din sângele tău cupa şi-ar umple

Şi-ar bea cu însetare ultima-ţi suflare.

Nu-i de glumit cu poezia.

Într-o secundă-ţi poate lua gâtul.

Ce a ajuns la noi în cărţi şi în rostire

Nu-i poezie pură, e-amăgire!

Nu poţi să priveşti în ochi o poezie,

n-ai cum!

o simţi cum respiră în jurul tău

şi faci tot ce-ţi spune, de bine sau rău

pui în cuvinte fiorii şi teama.

Poezia se cere scrisă, se cere născută

Îşi caută un trup printre oameni

Îşi întoarce capul spre tine,

Spre mine

şi unul din noi

Tot o va scrie.

Cu poezia nu-i de glumit.

Şi poezia n-are oră, calendar

ea nu se naşte în zadar.

Doar că, ce ştim noi nu-s poezii adevărate.

Sunt umbre ale poeziei, recitate

Şoapte din alte lumi, atenuate

Daca s-ar putea îmblânzi poezia…