M-am întâlnit cu rima în pământul reavăn care dădea spre grădina bunicii.
Acolo avea bunicul un șanț pe care-l uda destul de des. Să crească rima, să se înmulțească și să umple pământul.
Tot acolo, mai scobeam și eu după rimă. Să o scot la lumină, ca mai apoi s-o cufund iarăși în întuneric. Alternanța vieții cu a morții.
Rima mi-a fost de ajutor de multe ori și pentru asta îi mulțumesc bunicului. El avea răbdare să ude pământul, să nu plece rima în alt pământ mai îndestulător.
„Vă voi face pescari de oameni”, se auzea în Orient, când încă pământul era ud pe acolo. Cât încă creștea rima.
Nu știu dacă tot bunicul meu se ocupa cu udatul pământului în acele locuri, dar se pare că nu prea a avut grijă să ude la timp. A plecat rima în alte părți.
Merg la pescuit foarte rar. S-ar putea spune că n-aș mai avea nevoie de rimă, la cât de des mă încumet să mă joc de-a pescarul. Nici peștele nu mai e așa pretențios. S-a obișnuit să vină și fără rimă.
Din rîmă vrei să faci rimă, Alexandre?
Nu vrei mai degrabă să scrii versuri albe, fără să te mai murdărești pe mâini?
[Și din acea zi, funcția autocorrect transforma toate rîmele în rime.]
Printre gânduri 