– Ce vă supără?
– Multe mă supără, însă dvs. mă puteți ajuta cu durerile de cuvinte.
– Când ați fost ultima oară la cuvântolog?
– Să tot fie vreo 10 ani…
– Deschideți gura, să vedem.
– Aaa…
– Aaa-oleu! O să mai trebuiască să veniți pe aici, nu arată deloc bine. Sunt cuvinte vechi, găunoase, iar aici, pe partea stângă, riscați să vă pierdeți și cuvintele bune dacă nu intervenim.
– Nu vreau să îmi scoateți chiar tot. Scoateți-mi cuvintele astea două, care mi-au ieșit în copilărie în cerul gurii și mereu se poticnesc celelalte de ele când dau să vorbesc. Cu restul, o mai duc eu câțiva ani, nu mă supără așa rău.
– Eu le scot, dar să știți că nu e suficient. Că nu vă supără pe dumneavoastră e un lucru, dar îi cam supără pe alții. Gândiți-vă la familie în primul rând.
– Scoate-mi, domnule, astea două cuvinte de care ți-am spus. Văd eu cu restul.
14.02.2019
Printre gânduri 
Bine te-am regasit! Tin minte ca te citeam destul de des acum cativa ani…. Intre timp – la fel ca tine se pare – mi-am cam pierdut inspiratia si am incetat sa mai scriu… Mai palpaie din cand in cand cate o luminita lirica sau epica, dar nu indeajuns …
Salutare! După cum observi, a trecut aproape un an să mă conectez iarăși pe WordPress. Ai dreptate, se pare că pragmatismul vieții a cam omorât poezia și creativitatea. Cred că nu ducem lipsă de inspirație, ci că nu ne facem timp pentru a scrie. Sau poate doar îmi găsesc o scuză cu acest argument…
Cu siguranta ducem lipsa de timp pentru a ne gandi limpede si lent la ceea ce ne framanta, viata ne obliga sa fim in continua miscare si graba …