Te-am cucerit cu poezie
cu melodie, ritm, cadenţă
frumoasă tu, ora târzie
fără un sfert pân’ la demenţă.
Am început cu rimă-mbrăţişată
uşor sfios, capul plecat
apoi cu rimă-mperecheată,
cu versul alb te-am fermecat.
Respirai poezie, iubito
te hrăneai din mine inspirând
şi-mi suflai silabe suspinând…
… O la la!
l… O la la!
Minunate versurile, Alex. Mi-a fost foarte dor să citesc ceva atât de suav. Îţi mulţumesc mult.
Mă bucur mult că ai revenit, Alex. 🙂
Multumesc, Stefania! Si eu ma bucur mult sa te regasesc aici. 😀
ce face iubirea din om…
ridică la rangul de „domn”,
sensibil-sfios
cu versuri pictează frumos…
ce face iubirea … absoarbe
genunea privirilor oarbe
şi tîlcul vorbelor goale,
atingeri de „eros” domoale
Te-ai lasat asteptat ceva vreme! 🙂 Bine ai revenit!
Salutare, Cris! Multumesc de primire! N-am mai dat pe-acasa de ceva timp…
🙂