E-atâta rău în mine și în tine
că uneori mai dă pe dinafară
pe amândoi atunci ne înfioară
nici eu, nici tu, nu ne putem abține.
O, câtă bunătate în priviri abundă
și-atâta puritate joacă în ființă
deopotrivă, oameni de credință
schimbaţi într-o frântură de secundă.
Aşa e firea lumii de la începuturi
o plămădeală dintre rău şi bine
un câmp de luptă înţesat cu mine,
cu răni din care zboară fluturi.
Printre gânduri 
Aşa e firea lumii de la începuturi
o plămădeală dintre rău şi bine
un câmp de luptă înţesat cu mine,
cu răni din care zboară fluturi.
frumos spus! 🙂
de atâta timp şi fluturi
au murit de plictiseală…
pe un blog plin de cuvinte
tâlcuite – inedite
suflă vânt pustiu de seară
de amară plictiseală, amorteală…
e suflet devorat de fluturi…,
când flutur canibal e lumea
ce vrea ca să cuprindă culmea
etrnu-i spirit în săruturi
otrăvitoare…
hmmmm interesant , de regula fluturii sunt asociati simtului din stomac cand iubesti , acum sunt rani 🙂 imi place
😀 sper ca ultima strofa transmite mesajul si imaginea vizuala reperata de mine.
o sa danseze in jurul tau ca niste fluturi confuzi…
Ca intotdeauna, Alex, foarte frumoasa poezia si ai cuprins adevarul in versuri. Asa suntem cu totii , „o plamadeala din rau si bine” si-ar fi ideal daca am raspandi doar binele .
O seara minunata iti doresc, Alex si-o noua saptamana binecuvantata cu reuasite si multe bucurii! 🙂
Stefania, multumesc pentru apreciere. 🙂 Suntem o „plamadeala DINTRE rau si bine”, ma refer la pozitia noastra in Univers (Raul-Noi-Binele). Inainte de a posta, folosisem „o plamadeala din rau si bine”, insa aceasta ar fi inclus si posibilitatea crearii omului „cu rele si cu bune” de la bun inceput. Cred ca am fost creati perfect, insa interventia raului a pervertit natura umana.
„Cred ca am fost creati perfect”…frumos spus. Si eu tot asta cred 🙂
😀 e bine ca folosesti trecutul…omul s-a schimbat mult de-a lungul secolelor.