texte

INTERVIU

Un interviu acordat grupului de iniţiativă  „ECOU ROMÂNESC”:

– Alexandru, erai un simbol în devenire încă din liceu, ce face acum acel simbol ?

–          Prefer să nu includem simbolistica în conversaţia noastră, pentru a evita ambiguităţile. Ce fac? Mai nou, m-am apucat de echilibristică. Încerc să merg în linie dreaptă pe o funie numită viaţă.

–           Ce te motivează să păşeşti cu atâta încredere în viață?

–          Ar fi mai mulţi factori motivaţionali, însă cel mai concludent e încrederea în Dumnezeu. Într-o lume care aproape a uitat de existenţa şi sensul acestui cuvânt, e vital să nu uităm cine suntem şi de unde venim. Dacă-mi permiţi să adaug, constat cu tristeţe că Dumnezeu mai poate fi auzit doar în înjurături şi de sărbători, printre sarmale şi şorici.

–          Am citit multe din poeziile tale, ce emoții te domină atunci când scrii?

–          Emoţia este mereu cu mine. Scriu cel mai bine atunci când trăiesc intens: orice sentiment dus la extrem dă naştere unor idei de valoare. Dacă stăm să analizăm vieţile câtorva scriitori arhicunoscuţi vom vedea că au căutat să resimtă sentimente şi trăiri cât mai intense pentru a crea capodopere. Câteva exemple: Hemingway, Dickens, Verlaine, Dostoievski…şi mulţi alţii.

–           Crezi că te lași manipulat de emoții cand așterni versurile pe hârtie?

–          Cred că e un acord tacit între percepţie – din care rezultă emoţiile, şi raţiune. Nu poţi să înşiri trăiri fără să le legi de partea palpabilă. Sunt întotdeauna conştient că cititorul simte doar ceea ce poate cuprinde.

–          Cum vede un tânăr poet lupta dintre generații?

–          Care luptă? Nu văd problema ca pe o luptă,  e mai degrabă o neînţelegere reciprocă soldată uneori cu victime. Un refuz de a ne accepta condiţia. Adulţii nu se revăd în copii, deşi au trecut prin aceleaşi transformări specifice vârstei. Copiii nu se identifică în părinţi, fiind cicăliţi mereu pentru comportamentul inadecvat. Inadecvat pentru un copil sau pentru un adult? Sunt multe de spus pe tema asta.

–           Spune-mi despre cărțile tale.

–          Trebuie să foloseşti pluralul cu grijă. Am publicat doar două volume de versuri şi am altele două în lucru. Volumul de debut „ Am întrebat un orb cum vede cerul” a apărut în 2009, la Editura Agentpress şi a fost reeditat în anul următor. Un volum în care au fost incluse poezii din debutul precoce, începând cu 9 ani şi câteva mai recente. Anul trecut am lucrat la o cărticică de buzunar numită „Şoaptele ierbii”, în amintirea regretatului poet Grigore Vieru. Este o culegere de poezii şi aforisme dragi mie, pe care am vrut să le împărtăşesc tuturor românilor. La doi ani de la moartea sa, am vrut să-i fac o bucurie. Se întreba în timpul vieţii dacă va fi vreodată republicat după moarte. „Şoaptele ierbii” e  răspunsul afirmativ.

–          Te-ai gândit să scrii un roman modern sau postmodernist?

–          Treaba mea e să scriu. N-o fac din dorinţa de a mă afilia unui curent sau de a respecta nişte canoane. Prefer libertatea. Criticii îşi vor bate capul cu încadrarea.

–          Cum vezi bogăția sau ce înseamnă ea pentru tine?

–          Cred că deja intuieşti răspunsul. Eşti bogat atunci când ştii cum să administrezi ce ai primit. Eşti talentat, dar îţi îngropi talentul, ai un corp sănătos dar îl nesocoteşti, ai bani şi nu ştii cum să-i foloseşti.

–          Ce dorești să afle oamenii despre tine?  Ce aștepți de la ei?

–          Nu aştept mai mult decât pot primi. În primul rând îmi doresc să afle mai multe despre ei. Dacă am învăţa autocunoaşterea, am fi scutiţi de multe probleme. Despre mine pot afla mai multe citindu-mi blogul: http://www.bodolicaalexandru.wordpress.com

–          Despre voi ar trebui să afle cât mai multă românime. O iniţiativă admirabilă ţinând cont că astăzi toţi aleargă după himere. Certitudinea existenţei noastre se regăseşte în urmele pe care le lăsăm pe pământ, în emoţiile pe care le transmitem, în ecoul care persistă în timp. Asta vă doresc, Un Ecou Românesc!

Un fragment aici… http://ecouromanesc.info/articole/romania/oameni/interviu-cu-alexandru-bodolica-un-tanar-poet-cu-ecou

Standard
poezii

Foametea

Copii, închideţi ochii şi dormiţi !

nu vă gândiţi la foame,

nu vă gândiţi la palme

închideţi ochii şi visaţi.

Visul e darnicul prieten

ce foamea vă va potoli

şi palmele le-o netezi,

închideţi ochii, nu vegheaţi.

 

Copii, copii, deschideţi ochii!!

copiii mei, ce aţi făcut ?

unde sunt ochii, i-aţi pierdut ?

Chiar când găsisem de mâncare.

Visul aduce alinare

peste trupul adormit

în viaţa asta fără soare

un chin să duceţi nu permit!

O să pornim în altă lume

unde de toate vom visa

Copiii mei, durerea n-are nume

Voi mergeţi primii şi eu vă voi urma.

 

 

Standard
poezii

Destul am curs prin mine

Sunt un râu care curge
din mare spre izvor.
Mereu împotriva-mi
mai multe se nasc decât pier.
Dar curg.

Curg tot mai sus,
mă prefac tot mai mic,
mă-ncovoi,
mai sec uneori la suprafaţă,
căci înăuntrul meu
întotdeauna curg.

Şi curg,
aşa murdar,
căci toţi,prin mine
devin mai curaţi
şi eu tot mai murdar.

Cel mai greu, mi-e să urc
acolo, unde o cascadă,
îmi toarnă plumb pe fiinţă,

Sunt margini de clipe
până-mi cuprind izvorul,
şi adorm în şoapte de apă.

Destul am curs prin mine.

Standard
poezii

Privind la mama

O poezie scrisă mamei, la 14 ani.

Privind la MAMA…

Uitându-mă la stele
Văd ochii mamei mele,
Uitându-mă la soare-i
Văd faţa sclipitoare.
Uitându-mă la nori
Ai mamei obrăjori,
Privind atent la toate
Cât de frumos create.
Uitându-ma la cer
Eu văd al mamei păr
Cu luna prinsă-n el.
Uitându-mă în viaţă
La tot ce e senin,
Va fi ca o povaţă
Să preţuieşti ce ai, din plin.
Căci toate trec, se-aşterne şi uitarea,
Dar nu ar trebui să uiţi ce ţi-e mai sfânt!
Căci amintindu-ţi…tristă-ţi va fi calea
Şi nu vei şti ce-i pacea pe pământ.

IUBEŞTE-ŢI MAMA cât încă trăieşte
Să nu-ntârzii ‘n-al morţii ceas
Că nu vei mai putea vreodată
Să chibzuieşti ce ţi-a rămas…

Standard
texte

Vreau să te schimb(i)!

Prima întâlnire/lună

– Cât e de frumos/frumoasă! – E şi inteligent(ă). – E îmbrăcat(ă) cu gust şi ştie să-şi pună în valoare atuurile. – Aş putea spune că nu văd nici un defect la el/ea.

După ceva vreme

-Cât de plictisitor/oare a devenit! – Iar s-a tuns prea scurt… – Iar nu răspunde. Unde-şi ţine telefonul ăla? – Ţi-am spus de mii de ori! – Iar începem?..

E nevoie de o schimbare

După atâtea momente frumoase petrecute împreună, atâtea promisiuni şi dovezi de iubire, încep să se strecoare „micile nemulţumiri”. Dacă la început toate păreau rupte dintr-un basm şi nimic nu părea să ne deranjeze, cu timpul tot mai multe „neajunsuri” ne sar în ochi şi pun sub semnul îndoielii toate certitudinile noastre de la începuturi.

– Parcă celălalt nu mai ţine cont de părerile mele, mă neglijează, face dinadins lucruri care mă deranjează. – Mai mult, simt că nu sunt respectat(ă) şi mă simt folosit(ă).

– Vreau ca celălalt să se schimbe, să fie ca la început. – Dacă mă iubeşte cu adevărat poate s-o facă.

Adeseori, la început avem tendinţa să arătăm doar partea frumoasă a caracterului nostru. Suntem motivaţi s-o facem, impulsionaţi de sentimente.

Alteori, începutul e învăluit în ceaţă şi observăm numai ce ne place. Vrem ca totul să fie ca la început, când de fapt, nimic nu s-a schimbat de-atunci.

De ce vrei să se schimbe cel de lângă tine?

Când îţi vei răspunde la această întrebare, vei constata că cel de lângă tine nu e singurul egoist. Atunci când celălalt nu se schimbă după nenumărate insistenţe, îl considerăm egoist. Ce urmărim noi atunci când vrem să-l schimbăm pe celălalt? Nu cumva fericirea personală?

De ce NU se schimbă oamenii?

Oamenii NU se schimbă din diverse motive:

-nu vor s-o facă;

-nu văd ceva rău în situaţia lor actuală, deci nu văd rostul schimbării;

-nu li se induce necesitatea unei schimbări aşa cum ar trebui:

Nu e suficient să ceri ceva în numele iubirii, e necesar ca celălalt să simtă că schimbarea îl avantajează; „Nu-mi place!” nu-l va schimba pe celălalt.

Dimpotrivă, „mi-ar plăcea”, „ţi-ar sta mult mai bine”, „cred că aşa e mult mai bine”, pot aduce rezultate neaşteptate.

– nu cred că se pot schimba ( -Aşa e felul meu; – Aşa m-am deprins din copilărie; -Nu pot!)

– n-o fac pentru că nici partenerul nu a ţinut cont de cererile lor (- Tu vorbeşti? Ţi-am spus de atâtea ori să nu mai…)

Soluţii?

 

E frustrant să vezi să cel de lângă tine nu ţine cont de părerile tale şi nu vrea să facă nimic. Deja aproape că ai încetat să speri că se mai poate schimba ceva. Ai de ales între a continua resemnat abandonând lupta, de a menţine „asediul” până când celălalt va ceda, sau de a-l părăsi.

Aici intervine regula de aur de pe paginile Bibliei:  “Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel…” – Matei 7.12

– Vrem schimbare, trebuie să ne schimbăm.

– Vrem respect, trebuie să respectăm.

– Vrem înţelegere, trebuie să înţelegem.

– Vrem dragoste, trebuie să oferim dragoste.

 

 

Standard
poezii

Rama care a refuzat tabloul

Un tablou fără ramă îşi împrăştie culorile pretutindeni.

Culorile se plimbă nestingherite, libere,

şi rememorează ziua în care au fost crucificate în tabloul celebru.

Meşterul a ales cea mai bună ramă din câte existau

însă aceasta l-a refuzat,

spunând că nu poate cuprinde întregul univers

din tablou.

Că nu poate încarcera pe vecie viaţa din el,

nu poate deveni hotar pentru o lume de culori vii!

Tabloul a devenit celebru

pentru că nu i s-a găsit o ramă,

iar noi suntem liberi să schiţăm în fiecare zi

o nouă imagine.

Standard