M-ai lăsat fără cuvinte
precum Venus din Milo –
lăsată fără mâini.
Fără cuvinte crezi că pot
atinge perfecţiunea ?
cât de lungă e limba tăcerii,
urma lăsată de sunet pe tâmplele cerului.
Bine că nu mi-ai luat lacrimile
prin ele va vorbi sufletul meu,
prin răsunetul lacrimilor
pe treptele reci către cer.
Printre gânduri 
Ce greu mai lacrimam, ce greu mai face ceva sau cineva, sa ne curga lacrimi. Am uitat ce e pasiunea pana la larimi, lupta si iubirea pana la picurii durerii din ochi
alex..și tăcerile își au rostul lor și câteodată spun mult mai multe decât o pot face cuvintele vreodată!…ai ascultat vreodată tăcerea dintre doi oameni care se iubesc?…sau între doi oameni care se ceartă?…sau între doi oameni care nu mai au nimic în comun?…știi în câte forme se îmbracă tăcerea și câte nuanțe are?…multe, așa știu eu!:)
🙂 ai spus bine…uneori tăcerea valorează atât de mult.
Lacrimile nu pot vorbi celorlalti, pentru ei lacrimile inseamna doar durere, insa cauza acestei dureri nu li se arata lor prin lacrimi.. Doar tie iti pot vorbi si arata lucrul de care ai nevoie si pe care ti-l doresti cu toata fiinta ta.. Daca ar putea ele vorbi si celorlalti asa.. daca ar putea ei vedea tot prin lacrimi asa cum vad prin cuvinte, ce dulce ar mai fi plansul:)
🙂 nici nu e nevoie să vorbească pentru alţii. Lacrimile tăinuite sunt cele mai sărate. Într-adevăr, cum ai spus şi tu, te pot ajuta doar pe tine. Sunt un monolog. Dacă am comunica prin lacrimi…interesant.