Copii, închideţi ochii şi dormiţi !
nu vă gândiţi la foame,
nu vă gândiţi la palme
închideţi ochii şi visaţi.
Visul e darnicul prieten
ce foamea vă va potoli
şi palmele le-o netezi,
închideţi ochii, nu vegheaţi.
Copii, copii, deschideţi ochii!!
copiii mei, ce aţi făcut ?
unde sunt ochii, i-aţi pierdut ?
Chiar când găsisem de mâncare.
Visul aduce alinare
peste trupul adormit
în viaţa asta fără soare
un chin să duceţi nu permit!
O să pornim în altă lume
unde de toate vom visa
Copiii mei, durerea n-are nume
Voi mergeţi primii şi eu vă voi urma.
Printre gânduri 
Să ştii că e mai mult decât profundă. Şi acum mi-e foame de vise…Şi când sufletul e mai gol decât stomacul, ţi-ai dori să rabzi de foame săptămâni, doar să găseşti o urmă de speranţă.
🙂 multumesc. Ai rezumat un mare adevăr atât de frumos.
M-a emotionat pana la lacrimi, poezia ta, Alex. Mult mult bine iti doresc si-o seara minunata! 🙂
Multumesc! Ştii ce părere am eu despre lacrimi…https://bodolicaalexandru.wordpress.com/2012/01/22/perlele-si-suferinta/ . O zi plină de culoare!
Emoţionant. Cu adevărat special!
Multumesc.:)
Una din cele mai emotionante poezii! Multumesc, Alex!
🙂 Eu îţi mulţumesc. Mă bucur că am reuşit să transmit ceva profund.