poezii, texte

Învaţă să fii

Ne-am învăţat să dezbatem frumosul

ştim cum arată un portret ideal

orice bolnav s-a adaptat cu mirosul

medicamentului consubstanţial.

 

Ştim ce înseamnă adevărata iubire

cum să trăim momente de vis

sublima cale către fericire

ştim chiar, Pământul să-l facem Paradis.

 

Dar zilele ne sunt la fel de triste

prietenii la fel de-nşelători

culegem zâmbete de prin reviste

trăim realitatea visători.

 

Suntem mai informaţi ca niciodată

Analizăm soluţii mii şi mii

dar roadele schimbării se arată

nu când le ştii, ci când înveţi să fii.

 

Învaţă să faci ceea ce placi

învaţă să dai ceea ce ai

învaţă să cânţi ceea ce simţi

ÎNVAŢĂ SĂ FII ceea ce ştii.

 

 

 

 

 

Standard
texte

What about your faith?

Professor : You are a Christian, aren’t you, son ?

Student : Yes, sir.

Professor: So, you believe in GOD ?

Student : Absolutely, sir.

Professor : Is GOD good ?

Student : Sure.

Professor: Is GOD all powerful ?

Student : Yes.

Professor: My brother died of cancer even though he prayed to GOD to heal him. Most of us would attempt to help others who are ill. But GOD didn’t. How is this GOD good then? Hmm?

(Student was silent.)

Professor: You can’t answer, can you ? Let’s start again, young fella. Is GOD good?

Student : Yes.

Professor: Is satan good ?

Student : No.

Professor: Where does satan come from ?

Student : From … GOD …

Professor: That’s right. Tell me son, is there evil in this world?

Student : Yes.

Professor: Evil is everywhere, isn’t it ? And GOD did make everything. Correct?

Student : Yes.

Professor: So who created evil ?

(Student did not answer.)

Professor: Is there sickness? Immorality? Hatred? Ugliness? All these terrible things exist in the world, don’t they?

Student : Yes, sir.

Professor: So, who created them ?

(Student had no answer.)

Professor: Science says you have 5 Senses you use to identify and observe the world around you. Tell me, son, have you ever seen GOD?

Student : No, sir.

Professor: Tell us if you have ever heard your GOD?

Student : No , sir.

Professor: Have you ever felt your GOD, tasted your GOD, smelt your GOD? Have you ever had any sensory perception of GOD for that matter?

Student : No, sir. I’m afraid I haven’t.

Professor: Yet you still believe in Him?

Student : Yes.

Professor : According to Empirical, Testable, Demonstrable Protocol, Science says your GOD doesn’t exist. What do you say to that, son?

Student : Nothing. I only have my faith.

Professor: Yes, faith. And that is the problem Science has.

Student : Professor, is there such a thing as heat?

Professor: Yes.

Student : And is there such a thing as cold?

Professor: Yes.

Student : No, sir. There isn’t.

(The lecture theater became very quiet with this turn of events.)

Student : Sir, you can have lots of heat, even more heat, superheat, mega heat, white heat, a little heat or no heat. But we don’t have anything called cold. We can hit 458 degrees below zero which is no heat, but we can’t go any further after that. There is no such thing as cold. Cold is only a word we use to describe the absence of heat. We cannot measure cold. Heat is energy. Cold is not the opposite of heat, sir, just the absence of it.

(There was pin-drop silence in the lecture theater.)

Student : What about darkness, Professor? Is there such a thing as darkness?

Professor: Yes. What is night if there isn’t darkness?

Student : You’re wrong again, sir. Darkness is the absence of something. You can have low light, normal light, bright light, flashing light. But if you have no light constantly, you have nothing and its called darkness, isn’t it? In reality, darkness isn’t. If it is, well you would be able to make darkness darker, wouldn’t you?

Professor: So what is the point you are making, young man ?

Student : Sir, my point is your philosophical premise is flawed.

Professor: Flawed ? Can you explain how?

Student : Sir, you are working on the premise of duality. You argue there is life and then there is death, a good GOD and a bad GOD. You are viewing the concept of GOD as something finite, something we can measure. Sir, Science can’t even explain a thought. It uses electricity and magnetism, but has never seen, much less fully understood either one. To view death as the opposite of life is to be ignorant of the fact that death cannot exist as a substantive thing.

Death is not the opposite of life: just the absence of it. Now tell me, Professor, do you teach your students that they evolved from a monkey?

Professor: If you are referring to the natural evolutionary process, yes, of course, I do.

Student : Have you ever observed evolution with your own eyes, sir?

(The Professor shook his head with a smile, beginning to realize where the argument was going.)

Student : Since no one has ever observed the process of evolution at work and cannot even prove that this process is an on-going endeavor. Are you not teaching your opinion, sir? Are you not a scientist but a preacher?

(The class was in uproar.)

Student : Is there anyone in the class who has ever seen the Professor’s brain?

(The class broke out into laughter. )

Student : Is there anyone here who has ever heard the Professor’s brain, felt it, touched or smelt it? No one appears to have done so. So, according to the established Rules of Empirical, Stable, Demonstrable Protocol, Science says that you have no brain, sir. With all due respect, sir, how do we then trust your lectures, sir?

(The room was silent. The Professor stared at the student, his face unfathomable.)

Professor: I guess you’ll have to take them on faith, son.

Student : That is it sir … Exactly ! The link between man & GOD is FAITH. That is all that keeps things alive and moving.

By the way, that student was EINSTEIN.

Standard
poezii

Templul minciunii

Ţi-ai ridicat un templu al minciunii

punând un lacăt mare la intrare

să-i calce pragul curioşii şi nebunii

iar adevărul să rămână-n depărtare.

 

Orice fragment ce-aşterni în faţa mea

e o fantasmă, chiar de-o pot atinge

degeaba te întinzi pe duşumea,

după ce plec amorul tău se stinge.

 

De ce să te prefaci că e ţi-este bine

zâmbind când totu-n tine plânge

de ce să-nduri când nu te poţi abţine,

şi adevărul jalnic te constrânge.

 

Ţi-ai ridicat un templu al minciunii

punând un lacăt mare la intrare

să vină proştii şi nebunii!

eu am intrat şi nu mai am scăpare.

 

Standard
texte

Izvorul durerilor VI

„Într-o epocă a dinamismului, a replicilor dure şi a tendinţelor teribiliste, Andrei era mereu o prezenţă din altă lume. Era sociabil, îi plăcea să poarte discuţii inteligente şi să găsească multitudini de interpretări misterelor din jurul său. Însă, colegii şi prietenii apropiaţi nu puteau menţine o discuţie de acest gen. Întâlnirea de astăzi părea să ofere un răspuns pozitiv căutărilor şi nevoilor sale. Bătrânul putea să-i fie nu numai un interlocutor pe măsură, ci chiar un mentor.” fragment din partea a V-a 

Spre seară, când reveni acasă, îşi făcu un plan de acţiune. Stabili un orar al vizitelor, întocmi o listă a potenţialelor subiecte şi întrebări pe care le-ar putea aborda în discuţiile cu noul prieten. Era atât de încântat şi de absorbit de această descoperire, încât uită cu desăvârşire să-i dea un semn de viaţă Adelei. Îşi aduse aminte mult prea târziu, când probabil aceasta adormise de mult.

De dimineaţă entuziasmul de care era cuprins îi lăsă pe părinţi cu gura căscată. Nu văzuseră atâta fericire pe chipul fiului lor, încă de pe vremea când se jucau împreună în parc. Se gândeau că trăieşte o frumoasă poveste de dragoste şi se bucurau pentru el. În ochii lor îl vedeau deja căsătorit, se vedeau ţinând în braţe primul nepot.

După ce luă micul dejun Andrei merse în acelaşi parc, cu seria de întrebări pregătită în seara precedentă la îndemână. Se îndreptă spre locul unde-l întâlnise pe misteriosul personaj cu paşi repezi, pentru a câştiga cât mai mult timp. Văzu banca şi locul unde cu o zi în urmă stătuse întins, însă nici urmă de bătrân. Răscoli tot parcul cu ochi întrebători şi cu o tristeţe adâncă în privire. Cu fiecare alee străbătută un sentiment de pustietate îşi făcea loc printre gândurile sale, tulburându-l. Părea că a pierdut un vechi prieten, că un camarad de încredere îl trădase atunci când avea nevoie de el cel mai mult. La facultate toţi remarcară lipsa lui de spirit şi încordarea ce-l împiedica să schiţeze cel mai mic zâmbet. Până şi Adele începu să-şi pună întrebări văzându-l atât de abătut.

– Andrei, ce-ai păţit?

– Nimic. Nu mă simt prea bine.

– Nici aseară nu te simţeai bine? Am aşteptat un semn de la tine. Ştiu sigur că se întâmplă ceva. De ce te fereşti de mine?

– N-am nimic. Aseară am fost ocupat cu un proiect şi am uitat să te sun.

– Bine, cum spui tu.

Deşi nu erau prieteni de multă vreme, Adele se putea mândri că-l cunoştea mult mai bine. Nu-şi putea da seama însă ce i se ascunde, şi o gelozie copilărească o impulsionă să afle mai mult. Părinţii, pe cât de miraţi fură în acea dimineaţă, pe atât de dezamăgiţi îl priviră la întoarcere.

Însă Andrei, detaşat de toţi şi de toate, se gândea la motivele absenţei deconcertante  a amicului din parc.

va urma…

Standard
texte

Supus căderii

Supus căderii te-ai născut

uitat pe un pământ sălbatic

o plantă – viața-n tine a crescut

cu haosul ei anabatic.

 

Credeai că singur ești stăpânul

puterilor Dumnezeiești

cu mâna ai supus destinul

ajuns în vârf, te prăbușești.

 

Dar nu ai înțeles căderea

nici rostul vieții pe pământ

odată părăsind puterea

privirea-ți fuge spre mormânt.

 

N-ai învățat că ce-i sub soare

urmează legile cerești

se naște, moare și dispare

stăpân pe toate nu tu ești.

 

Căderea-ți este o nouă viață

S-o`ncepi cu drag de la-nceput

nu te-ntrista că-n jur e ceață

pentru lumină te-ai născut.

 

 

Standard
texte

Izvorul durerilor V

– Așa s-a terminat totul?

– Nu, am văzut-o după aproape o lună. Mi-a spus că urmează să se mărite. Era fericită, și m-am bucurat pentru ea. Însă, mă întrebam cât de repede a putut să uite, ceva ce niciodată n-a existat.

– Trist. Și de atunci, a mai apărut cineva în viața dumneavoastră?

– Da, au venit de mână deznădejdea și durerea. Le-am primit la mine, le-am servit cu ce aveam și le-am găzduit pentru multă vreme. Până când am realizat că suferința distruge orice urmă de bucurie și grăbește venirea morții. (fragment din partea a IV-a)


Necunoscutul din parc simţi că Andrei e presat de timp sau de altă problemă.

– Andrei, nu ştiu de ce-ţi spun ţie toate astea.

– Mie îmi face plăcere să vă ascult. Şi sper să vă mai întâlnesc în parc. Acum trebuie să plec.

– Mergi, Andrei. Mă bucur că te-am întâlnit.

Andrei se îndepărtă cu mintea plină de gânduri. Simţise de la început că acest om ascunde multe taine şi că va avea ce învăţa de la el. În drumul spre facultate nu se gândi decât la viaţa lui. Ştia că merge împotriva unei legi universale, că toate acţiunile lui de până acum fuseseră doar nişte oscilaţii în bătaia vântului.

Nu-şi imaginase că e capabil să facă mai mult, că înăuntrul lui zac atâtea resurse neexploatate. Se lăsase mereu influenţat de alţii, aproape că nu reuşise niciodată să-şi impună punctul de vedere. Blândeţea şi calmul său îi scotea din sărite pe mulţi. Alţii îl credeau firav şi extrem de vulnerabil. Într-o epocă a dinamismului, a replicilor dure şi a tendinţelor teribiliste, Andrei era mereu o prezenţă din altă lume. Era sociabil, îi plăcea să poarte discuţii inteligente şi să găsească multitudini de interpretări misterelor din jurul său. Însă, colegii şi prietenii apropiaţi nu puteau menţine o discuţie de acest gen. Întâlnirea de astăzi părea să ofere un răspuns pozitiv căutărilor şi nevoilor sale. Bătrânul putea să-i fie nu numai un interlocutor pe măsură, ci chiar un mentor.

 

 

Standard
texte

Pledoar(i)e pentru culoare sau PreJudecată colorată

Pentru că Andreotti şi Ştefania vor fi atrase de titlu, ţin să precizez că următorul articol analizează o cu totul altă cromatică: o cromatică a viului,  a negrului dacă vreţi.

– Aş vrea să mă fi născut ALB. Să fiu ca tine, de exemplu. 

– Eu dimpotrivă, aş prefera să am pielea mai închisă, măslinie.

– Crede-mă că nu ştii ce vrei. Se schimbă multe odată cu nuanţa cromatică. Aspectul e partea nesemnificativă aici.

– De ce? Vrei să spui că te simţi discriminat aici în România?

– Sincer, da. Când sunt îmbrăcat elegant pot spune că nu atrag atenţia nimănui. Însă, lucrurile evoluează dramatic când mă îmbrac sport, blugi, tricou…

– Te privesc oamenii altfel?

– Nu numai, mă tratează altfel. Merg să cumpăr un covrig şi se uită ciudat. În autobuz se uită ciudat. Pe stradă, la metrou…

– Ştii ce-aş face eu în locul tău? M-aş lua de toţi cei care se uită urât. Nu înţeleg cum îi suporţi.

– Mă simt inferior. Simt că nu pot face nimic…

Un fragment dintr-o discuţie purtată astăzi cu un prieten. Nu e negru, nu e ţigan, e un român „bronzat”. O persoană inteligentă cu simţul umorului, absolvent a două facultăţi.

Şi ce dacă ar fi fost ţigan? Şi ce dacă ar fi fost negru? Vreau să fim sinceri cu noi. Vreau să vorbim deschis.

Are culoarea pielii o aşa mare greutate în etichetarea unui om? De ce ăia albi sunt superiori? Cine stabileşte lucrurile astea?

Ştiu că unii o să-mi vorbească de Sarkozy şi Mitterand. Poate şi Claudia va încerca să mă convingă de brutalitatea ghetoiştilor.

Da, le ştiu pe toate astea. Ştiu că mulţi indivizi ai acestei categorii sunt respingători şi ne fac viaţa grea. Însă, mai ştiu şi că printre ei putem regăsi oameni de nota 10. Oameni condamnaţi să suporte prejudecăţile noastre.

De ce?

De ce oare Michael Jackson a făcut atâtea să devină alb?…Deşi ajunsese atât de celebru, sentimentul de inferioritate din copilărie l-a bântuit toată viaţa.

Ura şi dispreţul nasc ură. Încearcă să priveşti un om după ceea ce este, nu după ceea ce are.

 

Standard
poezii

Am pregătit petale

Tăcerea ta m-a asurzit.

Urechea mea nu învățase alt ecou

Decât pe cel al zâmbetului tău.

Ești tristă și asta se vede în mersul cuvintelor

pe aleea pustie a gândurilor mele.

Trezește-mă cu strigătele tale,

deschide-mi ochii cu parfum de șoapte

frumoasa mea, am pregătit petale

e-atât de cald și e atât de noapte…

Standard