De ce visezi la nemurire
când ştii că muritor te naşti
sub soare
De ce te lupţi pentru iubire
când vezi sub ochii tăi
cum moare
De ce încerci să numeri stele
mai multe decât infinitul
în loc să te revezi în ele
atunci când vine asfinţitul
De ce pui prea multe flori
pe mormânt
şi atât de multă tăcere
într-un singur cuvânt?
Lui i s-a povestit că înainte de naştere trebuie să treci prin multe camere.
Şi pentru fiecare zi din pântecele mamei primeşti un dar.
În camera 1 primeşti o inimă nouă.
În camera 2 cea mai catifelată piele.
În ultima cameră primeşti ochii,
o pereche de ochi senini ca cerul după ploaie,
să te bucuri de tot ce ai primit.
I s-a spus că a fost nerăbdător
şi n-a aşteptat sorocul cuvenit
iar ochii au fost daţi altuia.
N-a acceptat niciodată.
Ieri l-am întâlnit şi m-a întrebat:
– Ochii mei sunt la tine?
Îți place să te joci cu suflete căzute
ca un călău ce toarnă sare peste rană
sub haina ta, prăpăstii nevăzute
în clocot surd, chemări pustii emană.
E viața ta să moară cel de-alături
Parcă din asta-ți tragi suflare cu suflare
Cu un cuvânt speranța, harul mături
Tristețea mea îți este delectare.
Măcar fă-ți treaba cu mai multă fermitate
Ascute-ți armele să taie pân` la os
Am hainele mereu de negrul tău pătate
Și ochiul drept, de mult de tine scos.
Ce vrei să-ți dau? ce urmărești?
poate te hotărăști odată
m-am săturat să mă vrăjești
că sunt al tău, bucată cu bucată.
Uneori moartea e atât de aproape
că-i simţi respiraţia rece în ceafă.
Te faci că nu vezi când îţi toarnă pe pleoape
tristeţe adâncă din neagra-i carafă.
Nu vrei să crezi că pe tine te cheamă
Sunt alte cioturi ce-aşteaptă toporul
Moartea ce vine c-o umbră de teamă
Spre groapa deschisă îți trage piciorul.
Simți că ești tânăr și nu-i pentru tine
sicriul brodat din lacrimi de mamă
clipe rămân tot mai puține…
moartea-i la ușă și n-o bagi în seamă.
fiule,
te trimit într-o lume plină de păcat.
când vei face bine,
să nu te-aştepţi să fii lăudat,
mai degrabă scuipat
batut şi uitat.fiule,
te trimit într-o lume haină.
când vei fugi de întuneric
n-o să dai de lumină,
ci de umbre care absorb totul,
în această lume bătrână.fiule,
te trimit într-o casă de hoţi
le vei da tot ce ai,
tot ce poţi să le dai,
şi n-o s-ajungă pentru toţi,
va trebui să scoţi
şi inima din piept…
Am fost atras întotdeauna de formule,
ecuaţii, cifre, teoreme şi…probleme.
În universul meu,
toate aceste taine ale lumii
capătă noi forme.
Tot ce pare ambiguu, nedezlegat,
în faţa mea se preschimbă
cifră cu cifră, element cu element.Însă toate adâncurile explorate de mine
nu mi-au produs fiori mai mari
decât proiecţia ta,
geometrică,
la capătul culoarului.
Am încercat să dezleg
şi ziua, şi noaptea,
ce mă face vulnerabil în faţa ta.Să fie teorema luminii din ochii tăi,
ori găsirea unui echivalent
pentru zâmbetul tău?Eşti cea mai mare problemă din Univers,
voi putea oare
să pun un egal între noi?
Destinul meu l-au scris doi orbi
ce se iubeau
în alb şi negru
Am luat forma umbrei
din ochii lor goi
plini de-ntuneric şi de noroi
semăn cu tatăl meu-
necuprinsul.
Mama mea noaptea
noaptea-mi dădea
bucăţi de-ntuneric muiate în
sare
să crească negrul din mine
mare.
cine te-a scos în calea mea,
clipă adâncă, tăcere de stea,
de-mi pare că oamenii
sunt nişte idei
ce curg prin pustiu.nu mai ştiu dacă sunt om
sau doar o privire,
ce fură din tine
miracole vii
ce mă fac să trăiesc.să ştii că albastrul
ce-l port sub pleoape
e din ziua în care,
purtai o eşarfă
culeasă din stele.
Singur și trist…
Înconjurat de patimi,ură,
Stam aplecat,cu ochi închiși,
Și sânge șiroind din gură.
Singur și trist…
Căzut în întuneric nesfârșit.
Stam murmurând durerea-mi seacă
Și chinul ce asupra-mi a venit.
Singur și trist…
De-o viață rupt de lume.
Stam așezat, pe-un pat rigid
Și moartea mă chema pe nume.
Singur și trist…
Fără simțiri și fără suflet,
Stam în mormânt,cu brațele pe piept,
Sătul de zbucium și de umblet.
Printre gânduri 