poezii

NESI(N)GUR

Când toate par să-ţi spună că totul s-a sfârşit

şi nimeni nu te vede în mijlocul mulţimii

priveşte către ceruri albastrul infinit

poţi să vorbeşti cu îngeri, ei te ajută primii.

 

Când dintr-o dată toate se-ntind să te sugrume

când trupul ţi-e povară şi nu vrea să te-asculte

sătul de vorbe goale, trădat de falsa lume

tot mai puţine zile şi nopţi atât de multe.

 

Te-ntrebi unde e rostul în cele ce-ai făcut

şi cine-o să înţeleagă că te-ai hrănit cu vise

mai gol ca niciodată, ai plâns şi ai tăcut

în faţa unor inimi, cu lacăte închise.

 

Nu s-a pierdut nimic, există vindecare

în liniştea genezei se naşte-o nouă viaţă

ridică-te şi umblă, iubeşte cu fervoare

poţi face-oricând din seară, dimineaţă.

 

 

 

Standard
texte

O poveste de viață XI

continuare de la partea a X-a

Cei trei porniră împreună spre stația de autobuz după ce-și luară rămas bun de la gazdă. Pentru câteva minute merseră alături, apoi Andrei și Claudia își încetiniră pașii pentru a putea discuta nestigheriți. Claudia era curioasă ce mesaj avea Andrei pentru ea și în același timp mirată că reușise să ajungă până aici fără să-i fi dat adresa unde locuia. După câteva momente în care Andrei făcea eforturi să transpună în cuvinte ceea ce simțea, reuși să spună:

– Claudia, am venit la tine pentru că nu mai puteam sta acasă singur. Nu îmi suport viața, nu pot să mă bucur de nimic dacă nu……ești tu lângă mine. Cât am stat în spital m-am atașat de tine. Știu cum arăți fără să te fi văzut, dintr-un vis frumos care mi-a dăruit speranța de a te căuta și găsi.

Aceste declarații nu puteau fi făcute din mers, cei doi stăteau acum față în față. În timp ce o privire culegea dragoste de pe un chip senin, o alta culegea din infinitul de umbre o singură imagine care-i inspira viața.

-Andrei…atât putu spune Claudia. Îl simpatiza și ea, dar niciodată nu s-ar fi gândit că se va ajunge aici.

– Claudia, știu că pentru tine pare o nebunie. Între noi n-a fost nimic, iar eu am început să-ți înșir atâtea declarații. Crede-mă, nu găsesc vreun motiv pentru care să trăiesc, în afară de tine. Drumul meu până aici e ca o ultimă încercare de a resuscita un muribund.

Mama se opri și ea la câțiva pași de tineri, însă nu auzea nimic din ce-și spuneau. Pe măsură ce își descărca sufletul Andrei devenea tot mai liniștit, iar toată tensiunea se transfera Claudiei.

– Nu spune nimic…

Andrei se lipi de ea și o strânse în brațe. Inevitabil, urmă un sărut prelung. Claudia fu cea care se desprinse observând că erau monitorizați de mama lui Andrei.

– Stai, mama ta se uită la noi. Nu-i frumos.

– Eu n-o văd, spuse el zâmbind. Hai să mergem ușor spre ea, ca să ne continuăm drumul.

Se țineau de mână și mergeau plutind. Andrei ușurat, iar Claudia oscilând între bucurie și un adânc sentiment al imprevizibilului. Nu putea să anticipeze nimic, nu se gândea la nimic. Nu știa ce se întâmplă cu ea și dacă e conștientă de ceea ce face. Andrei o ținea de mână atât de ferm, cum te agăți de o liană când simți că aluneci într-o prăpastie. Deodată se opri și se lipi de ea. Vroia să spună ceva, însă nu reușea:

– Vrei…să fii soția mea?

Această întrebare avu un efect previzibil. O încurcă și mai mult. Andrei îi spusese mai devreme cât de mult se atașase de ea și că în absența ei ar muri. Nu știa cum să-i răspundă pentru a nu-l răni, și totodată, dacă se simțea legată de el din milă sau din pură dragoste.

– Andrei…

citește partea a XII-a

Standard
texte

O poveste de viață VIII

continuare de la partea a VII-a

Imaginea din vis i se plimba pe dinaintea ochilor ademenindu-l parcă, făcându-i dorul și mai aprig. Nu mai putea să stea legat de un loc unde simțea cum moare în fiecare zi. Nu avea nici un rost să se trezească numai pentru a mânca și a se gândi mereu la aceleași subiecte. Viața trebuie să fie înconjurată de bucurii, altminteri nu mai e viață. Iar viața lui, categoric nu se afla între pereții casei părintești. Viața lui rămăsese la spital, alături de cea care i-o redase. Simțea că numai alături de ea ar putea scăpa de această tortură insuportabilă.

Când mama veni să-i aducă mâncarea își deschise sufletul în fața ei:

– Mamă, nu mai suport…nu pot să stau în fiecare zi în casă, fără să fac nimic. Nu pot să trăiesc numai ca să mănânc. Simt că n-o s-o mai duc mult în ritmul ăsta.

Mama rămase surprinsă de mărturisirea fiului. Deși îl vedea cum slăbește văzând cu ochii și se schimbă la față, era convinsă că a făcut tot ce-i stătea în putință pentru a-l face fericit. Îi pregătea mereu mâncare la timp și avea grijă ca să-i gătească variat. Îi spăla hainele și-i oferea odată la două zile schimburi curate. Nu înțelegea că băiatul ei avea nevoie de o altfel de grijă. El neglija tot ce ținea de trup, sufletul era cel care avea nevoie de atenție. Sufletul era cel care suferea cu adevărat. Trupul se obișnuise cu lipsa vederii, însă întunericul începea să pună stăpânire acum pe interior. Iar Andrei era conștient că singurul remediu pentru această boală era Claudia.

– Vreau să mă întorc la spital.

– Ce să faci la spital? Nu spuneai că nu vrei să te operezi?

– Nu pentru operație vreau la spital.

– Păi pentru ce atunci să mergi la spital?

– Pentru Claudia.

– Care Claudia? Mama făcu niște ochi mari.

– E asistenta care a avut grijă de mine.

– Și ce să faci la ea? Știi că e destul de departe până în capitală. Cu ce motiv? Doar s-o vezi?

– Da. Doar s-o văd. Să stau de vorbă cu ea. Nu știi cât de binevoitoare a fost cu mine cât am fost internat.

– Bine, dar cum crezi că putem merge noi așa la spital. Mai ales când va auzi taică-tău. Ce să-i spun?

– Spune-i că trebuie să mergem la un control. Spune-i că ți-ai adus aminte că medicul a spus să revenim pentru un control. Mamă, te rog ajută-mă, dacă vrei să mai trăiesc.

În vocea lui se citea un zbucium profund, o durere care îți dădea fiori. Nu mai era nevoie să mai insiste asupra mamei. Aceasta înțelese ce are de făcut.

A doua zi plecară spre capitală dis-de-dimineață.  Ajunseră pe la amiază și se îndreptară către secția la care fusese internat Andrei. Întrebară de Claudia, dar li se spusese că și-a luat concediu pentru o săptămână.

– Ce-i de făcut acum? spuse deznădăjduită mama.

citește partea a IX-a

Standard
poezii, texte

Poate te hotărăști odată

Îți place să te joci cu suflete căzute

ca un călău ce toarnă sare peste rană

sub haina ta, prăpăstii nevăzute

în clocot surd, chemări pustii emană.

E viața ta să moară cel de-alături

Parcă din asta-ți tragi suflare cu suflare

Cu un cuvânt speranța, harul mături

Tristețea mea îți este delectare.

Măcar fă-ți treaba cu mai multă fermitate

Ascute-ți armele să taie pân` la os

Am hainele mereu de negrul tău pătate

Și ochiul drept, de mult de tine scos.

Ce vrei să-ți dau? ce urmărești?

poate te hotărăști odată

m-am săturat să mă vrăjești

că sunt al tău, bucată cu bucată.

Standard