continuare de la partea a VII-a

Imaginea din vis i se plimba pe dinaintea ochilor ademenindu-l parcă, făcându-i dorul și mai aprig. Nu mai putea să stea legat de un loc unde simțea cum moare în fiecare zi. Nu avea nici un rost să se trezească numai pentru a mânca și a se gândi mereu la aceleași subiecte. Viața trebuie să fie înconjurată de bucurii, altminteri nu mai e viață. Iar viața lui, categoric nu se afla între pereții casei părintești. Viața lui rămăsese la spital, alături de cea care i-o redase. Simțea că numai alături de ea ar putea scăpa de această tortură insuportabilă.

Când mama veni să-i aducă mâncarea își deschise sufletul în fața ei:

– Mamă, nu mai suport…nu pot să stau în fiecare zi în casă, fără să fac nimic. Nu pot să trăiesc numai ca să mănânc. Simt că n-o s-o mai duc mult în ritmul ăsta.

Mama rămase surprinsă de mărturisirea fiului. Deși îl vedea cum slăbește văzând cu ochii și se schimbă la față, era convinsă că a făcut tot ce-i stătea în putință pentru a-l face fericit. Îi pregătea mereu mâncare la timp și avea grijă ca să-i gătească variat. Îi spăla hainele și-i oferea odată la două zile schimburi curate. Nu înțelegea că băiatul ei avea nevoie de o altfel de grijă. El neglija tot ce ținea de trup, sufletul era cel care avea nevoie de atenție. Sufletul era cel care suferea cu adevărat. Trupul se obișnuise cu lipsa vederii, însă întunericul începea să pună stăpânire acum pe interior. Iar Andrei era conștient că singurul remediu pentru această boală era Claudia.

– Vreau să mă întorc la spital.

– Ce să faci la spital? Nu spuneai că nu vrei să te operezi?

– Nu pentru operație vreau la spital.

– Păi pentru ce atunci să mergi la spital?

– Pentru Claudia.

– Care Claudia? Mama făcu niște ochi mari.

– E asistenta care a avut grijă de mine.

– Și ce să faci la ea? Știi că e destul de departe până în capitală. Cu ce motiv? Doar s-o vezi?

– Da. Doar s-o văd. Să stau de vorbă cu ea. Nu știi cât de binevoitoare a fost cu mine cât am fost internat.

– Bine, dar cum crezi că putem merge noi așa la spital. Mai ales când va auzi taică-tău. Ce să-i spun?

– Spune-i că trebuie să mergem la un control. Spune-i că ți-ai adus aminte că medicul a spus să revenim pentru un control. Mamă, te rog ajută-mă, dacă vrei să mai trăiesc.

În vocea lui se citea un zbucium profund, o durere care îți dădea fiori. Nu mai era nevoie să mai insiste asupra mamei. Aceasta înțelese ce are de făcut.

A doua zi plecară spre capitală dis-de-dimineață.  Ajunseră pe la amiază și se îndreptară către secția la care fusese internat Andrei. Întrebară de Claudia, dar li se spusese că și-a luat concediu pentru o săptămână.

– Ce-i de făcut acum? spuse deznădăjduită mama.

citește partea a IX-a