continuare de la partea a X-a

Cei trei porniră împreună spre stația de autobuz după ce-și luară rămas bun de la gazdă. Pentru câteva minute merseră alături, apoi Andrei și Claudia își încetiniră pașii pentru a putea discuta nestigheriți. Claudia era curioasă ce mesaj avea Andrei pentru ea și în același timp mirată că reușise să ajungă până aici fără să-i fi dat adresa unde locuia. După câteva momente în care Andrei făcea eforturi să transpună în cuvinte ceea ce simțea, reuși să spună:

– Claudia, am venit la tine pentru că nu mai puteam sta acasă singur. Nu îmi suport viața, nu pot să mă bucur de nimic dacă nu……ești tu lângă mine. Cât am stat în spital m-am atașat de tine. Știu cum arăți fără să te fi văzut, dintr-un vis frumos care mi-a dăruit speranța de a te căuta și găsi.

Aceste declarații nu puteau fi făcute din mers, cei doi stăteau acum față în față. În timp ce o privire culegea dragoste de pe un chip senin, o alta culegea din infinitul de umbre o singură imagine care-i inspira viața.

-Andrei…atât putu spune Claudia. Îl simpatiza și ea, dar niciodată nu s-ar fi gândit că se va ajunge aici.

– Claudia, știu că pentru tine pare o nebunie. Între noi n-a fost nimic, iar eu am început să-ți înșir atâtea declarații. Crede-mă, nu găsesc vreun motiv pentru care să trăiesc, în afară de tine. Drumul meu până aici e ca o ultimă încercare de a resuscita un muribund.

Mama se opri și ea la câțiva pași de tineri, însă nu auzea nimic din ce-și spuneau. Pe măsură ce își descărca sufletul Andrei devenea tot mai liniștit, iar toată tensiunea se transfera Claudiei.

– Nu spune nimic…

Andrei se lipi de ea și o strânse în brațe. Inevitabil, urmă un sărut prelung. Claudia fu cea care se desprinse observând că erau monitorizați de mama lui Andrei.

– Stai, mama ta se uită la noi. Nu-i frumos.

– Eu n-o văd, spuse el zâmbind. Hai să mergem ușor spre ea, ca să ne continuăm drumul.

Se țineau de mână și mergeau plutind. Andrei ușurat, iar Claudia oscilând între bucurie și un adânc sentiment al imprevizibilului. Nu putea să anticipeze nimic, nu se gândea la nimic. Nu știa ce se întâmplă cu ea și dacă e conștientă de ceea ce face. Andrei o ținea de mână atât de ferm, cum te agăți de o liană când simți că aluneci într-o prăpastie. Deodată se opri și se lipi de ea. Vroia să spună ceva, însă nu reușea:

– Vrei…să fii soția mea?

Această întrebare avu un efect previzibil. O încurcă și mai mult. Andrei îi spusese mai devreme cât de mult se atașase de ea și că în absența ei ar muri. Nu știa cum să-i răspundă pentru a nu-l răni, și totodată, dacă se simțea legată de el din milă sau din pură dragoste.

– Andrei…

citește partea a XII-a