Să presupunem că ai primit ocazia să iei un interviu unei persoane. Eşti sau nu jurnalist, îţi place sau nu să socializezi, ai misiunea/ocazia de a intervieva pe oricare om al Planetei.

Pe cine ai alege şi ce întrebări i-ai adresa?

Vreau să trimit această leapşă câtorva prieteni: Ionela, Troublemakerrt, Andreotti, Nexya, Cristina, Razvan, Claudia, La femme, Gabi, Flavius, Dana, Roxana, Madalina, Cristi, Gnowee, Iulia, Larisa, Luna,  ETC (Entităţi Tentate să Colaboreze). Scuze celor omişi, vă rog să-mi bateţi obrazul şi să scrieţi o postare care să mă lase perplex.

Aş avea de pus multe întrebări atâtor mari personalităţi, atâtor super-oameni, însă mă voi limita la un singur exemplu. Astăzi am ales să intervievez un mut. Un mut oarecare, care să aibă chef de vorbă.

Un suflet căruia i s-a permis să comunice prin intermediul scrisului, al pipăitului, al expresiei chipului şi nu prin viu grai.

1. L-aş întreba cum (când) a rămas mut.

Majoritatea celor lipsiţi de facultatea vorbirii nu au vorbit niciodată. Pe lângă cei oropsiţi din naştere se află cei pedepsiţi, judecaţi, etc. Acum 2500 de ani, în Asiria, prizonierilor de război şi criminalilor li se tăia limba. Cu aceste limbi erau hrănite pisicile regelui. De aici expresia, „Ţi-a mâncat pisica limba?” Prin anii 900, când România se afla sub dominaţia Imperiului Bulgar, preoţii români erau obligaţi să citească Biblia şi să oficieze slujbele religioase în slavonă. Celor care se încumetau să citească în latină li se tăia limba. Hughenoţilor, pe vremea lui Henric al II-lea li se tăia limba. Celor care bârfeau sau mărturiseau strâmb (mincinoşilor) li se străpungea limba cu un fier încins sau li se lega un lacăt de limbă. (în Imperiul Ungar)

Mulţi rămân muţi după un eveniment tulburător, o tragedie din copilărie, după război, uneori chiar şi în urma unui accident de maşină. După ce aş afla cum a rămas mut, aş trece la întrebarea nr. 2.

2. Care ar fi primele cuvinte pe care le-ar rosti, dacă i s-ar oferi posibilitatea să vorbească?

Sunt curios dacă ar spune: Mama, tata, Dumnezeu, pot să vorbesc!!!…sau ar scoate nişte sunete indescifrabile, ca un bebeluş.

3. Cât de dificil este să fii mut?

O întrebare al cărui răspuns poate fi aflat numai experimentând această teribilă privare. Mare mi-a fost mirarea („am rămas mut de uimire”) să aflu că există persoane care îşi doresc să fie mute. Sunt depresivi care cer ajutorul psihologilor şi care, sigur nu realizează ceea ce vor să obţină. Nu vreau să-mi imaginez cum ar fi SĂ NU POŢI striga de bucurie, să te plângi cuiva, să mulţumeşti, să faci o glumă, să cânţi, să şopteşti…

Vorbirea este strâns legată de auz. De cele mai multe ori, cei muţi din naştere sunt privaţi şi de auz.(surdomuţi)

4. Cum arată o lume mută? (fără sunete) 

5. Poţi auzi vocea lui Dumnezeu, în liniştea absolută la care eşti condamnat?

De multe ori ne dorim linişte, sătui de haosul care domneşte în jur. Tânjim după o oază de tăcere unde să medităm, să ne tragem sufletul. Se pare că atât de mulţi abuzează de facultatea vorbirii, încât suntem sătui de vorbe. Vorbele au înlocuit faptele. Vorbim mult mai multe decât suntem capabili să facem. Palavrele au devenit o delectare, un drog, o necesitate absolută.

Mulţi nu cred în existenţa lui Dumnezeu. Poate pentru că nu au încercat să-l caute, să vadă influenţa acestuia în viaţa lor. Trecând prin dezamăgiri, au refuzat să creadă că Dumnezeul iubitor există. Sărbătorim Paştele. Sau nu. Ştim ce însemnătate are? Ce rol au ouăle, mielul, pasca şi toate bunătăţile pregătite cu atenţie? Ce sărbătorim, moartea sau învierea? Un mix între cele două? O doză de tristeţe lângă un pahar de bucurie? Din câte am observat, tristeţea din Săptămâna Patimilor e dată de absenţa alimentelor obişnuite, iar bucuria – de mielul şi ouăle vopsite, de iepuraşul care aduce cadouri.

Aveam mai multe întrebări pregătite, însă mutul meu s-a plictisit de interogatoriu.

Aştept interviurile voastre!