Durerile naşterii creaţiei
au lăsat creatorul într-o baltă
de sânge
Ce-a rămas în urma lui
astăzi plânge.
Creaţie orfană,
cine să-ţi fie tată
şi cine să te crească
cât cerul de înaltă?
Te-a adoptat un necunoscut
şi-n loc să te iubească
să-ţi dea de mâncare
te-a-nfometat şi te-a bătut.
Printre gânduri 
cat adevar este dincolo de cuvinte , trist ce se vede dincolo , frumos cum prezinti problema in versuri 🙂
scrii minunat alex!!!!!
Multumesc, Claudia! Să tot scrii pentru oameni care citesc dincolo de rânduri şi care înţeleg mesajul.
dap…tu insuti esti minunat! :*
M-ai făcut să zâmbesc:P (Minunat=mă minunez că încă există suflete curate, care gândesc şi simt atât de profund.) Dacă eu sunt minunat, tu esti o minune. (sunt curios ce interpretare vei da ultimei afirmatii ;))
eventual ca tu ai creat minunea? ;))
ma bag si eu in discutie…
glumesc..
oameni minunati sunt..insa stii cum se spune frumusetea e in ochii celui ce priveste. aceasta fraza e deosebit de inteleapta si cand ajungem sa o intelegem…cred ca am gasit o cheie a fericirii..
mult succes, dragii mei!
Minunea preceda „minunatul”:P Deci, Claudia este inaintea mea din mai multe puncte de vedere. Să faci o obişnuinţă din a „te băga” în discuţii, aşa nasc marile dezbateri;)) Si tie mult succes si mai multe articole să avem ce învăţa:)
pe când nu erau adâncuri
şi nici timp cu negre ape,
viaţa se năştea din gânduri,
gândul nu ştia de moarte.
veşnicia-i era mumă,
lacrima-i era străină
pân’ la cea dintâi fărâmă
din a pulberii lumină.
căci când destrămarea puse
stăpânire peste soare
pentru totdeauna fuse
scris să fie destrămare.
iar de-atunci şi până astăzi
şi de azi pe mai departe
viaţa-i clipă de uitare
într-un hău pe nume moarte.
căci de-atunci când peste toate
tainic umbra se întinse
ne rămase suspendate
toate lacrimile plânse.
toate visele sfărmate
de-ale vremii stânci bătrâne
şi apoi demult uitate
între antice ruine.
toate trec, timpul se scurge
prin a noastre trupuri seci,
pentru ele cât n-am plânge
vor rămâne pururi reci.
dar, de iubim, trăim cât poate
ne-ar cuprinde iarăşi noapte,
cât, generaţii să ne poarte
peste veacuri, mai departe.