Nu vreau să fiu eu
cel ce-i străpunge palma,
implora cuiul tremurând.
Nu sunt făcut să tai în carne vie,
nu sunt un cui,
sunt o pană de scris!
Vreau să scriu durerea
pe retina celor de sub cruce,
te rog nu mă duce
spre mâna pregătită.
O, dac-aş rugini îndată!
Nu mă lega de mâna lui cu un ciocan
nu sunt decât un cui sărman,
nu vreau să fiu prezent
în moartea tuturor.
Cuiul plângea acum
din mâna de pe cruce,
rugându-se să moară
înaintea Mântuitorului.
Printre gânduri 
Minunate cuvinte, adevarate pentru cui, dar mai adevarate pentru noi, pentru pacatele noastre care l-au tintuit pe cruce. ” Nu cuiele l-au tinut pe cruce, ci dragostea pentru noi””. Felicitari pentru poezie!
Multumesc, Marius! Bine ai venit! O sa trec si eu pe la tine:)
cuiul ce ieri străpunse trupul mântuitorului
şi-a dat un titlu mai academic
denumindu-se azi pană de scris.
„eu nu am ucis” se afla în fraza
cu care şi-a început
sus numitul(a) memoriile.
„eu nici n-am atins trupul sfânt…
ba mai mult, am fost printre cei
ce şi-au dorit locul pe cruce
în schimbu-i să-l fi avut”
astfel îşi înşiră gândurile
pe hârtia albă a sufletelor
cu o cerneală roşie, strălucitoare,
din călimara numită trup
al prea iubitului miel,
fiu al lui dumnezeu…
recunosc,
sunt un cui
fixat in sufletul lui…
ce e o pană de scris:
o unealta ce dezvăluie adevărul
sau îl ascunde poetic sub rime;
o unealtă ce poate face mai mult rău
decât orice cui
dacă e folosită în scop mişelesc.
mai bine un cui pocăit
decât o pană de scris
ce folosită în scop de amăgit…
„Nu sunt un cui, sunt o pana de scris” – genial!!
un cui ce străpunge
palma mântuitorului
lovit de ciocanul satanei
suntem fiecare…
dar câţi oare
devoraţi de remuşcări
şi de sincere păreri de rău
acceptă sângele mielului?
caţi asemeni lui
pe drumul crucii
purtân cununa cu spini a păcatului
vor putea urca dealul căpăţânii?
câţi la picioarele lui pironite
vom cere smeriţi
iertare şi dragoste
recunoscând că suntem păcătoşi?
da…. si eu cred la fel:)
Multumesc, Ratzone!
stiu ca un indemn inseamna ceva, de aceea ti l ofer:)
profund…..
ar trebui sa le publici alex!
subscriu:)
O sa le public…E pe scribd un volum publicat in 2009. „Am intrebat un orb cum vede cerul”.(majoritatea scrise in copilarie, si cateva mai actuale)
„äm intrebat un orb cum vede cerul”….ce metafora frumoasa..caracterisitca pentru un visator incurabil..
Visele mele sunt ţesute cu fire metalice. Nu le-aş putea destrăma, oricât m-aş strădui. Aşa că trăiesc cu ele, dar nu le consider o povară pentru că din când în când voi le purtaţi în locul meu. Poţi să-ţi impui să nu visezi?
doar cand nu mai respiri pp..atunci nu mai visezi..atunci daca mai ramane ceva dupa nu cred ca mai ai nev de vise..
Multumesc pentru apreciere:)