Nu mai vreau să visez
că zbor fără aripi
trezindu-mă în fiecare dimineaţă
tot mai muritor.
De mult n-am mai visat
că mor
pesemne, visul cu moartea vine
doar odată în viaţă.
Pământul acesta negru
încătuşează orice miracol
cum să crezi în lacrimi
dacă până şi ele sunt poluate?
Printre gânduri 
aş vrea să pot să ţintuesc
bolta cerului albastru
cu al meu suflet sihastru…
aş vrea să am înc-un apus
cu stele care nu s-au stins
pe-a cerului palid abis.
aş vrea un soare zi de zi
să lumineze viaţa mea
chiar dacă-i tristă inima.
aş vrea să strâng cu drag la piept
ai iubirii dulci fiori
de e seară, de e-n zori.
şi în clip-acestei vieţi
aş vrea să pot să reuşesc
tot ce-mi propun, tot ce-mi doresc.
………………………………………..
e visul orişicărui dor
şi dorul fiecărui vis
de-a fi simţit, de-a fi atins.
stii.. poti sa faci din fiecare vis o dulce realitate..trebuie doar sa ai curajul sa admiti fata de tine ca exista si posibilitatea sa nu reusesti.. dar de incercat trebuie sa incerci..:) altfel cum stii daca visul tau trebuie sau nu sa se indeplineasca? ratiunea nu ajuta in situatiile astea.. oricum ratiunea umana este atat de relativa.. ehh you get my point:P
ce inseamna cumulul asta de ganduri…?!?!?….visele sunt tot ce avem..iar lacrimile..or fi si ele poluate..cine stie?!?!
Să nu crezi că sunt deprimat sau mai rău…:) Sau că voi înceta să visez.
….ok nostalgicule..viseaza ..viseaza…acolo realitatea noastra e asa cum ne o dorim de fapt..