texte

Business cu viața ta

De-a lungul istoriei omul a supraviețuit cutremurelor, inundațiilor (Potopului, chiar!), războaielor și mai nou în România, zăpezii de peste 4 metri.

Pentru cei care încă nu sunt la curent, există în jur de 60.000 de persoane izolate (fără curent, căldură,etc) în două județe: Buzău și Vrancea. Până acum s-au raportat în jur de 60 de morți, fără cei pe care-i vor găsi stafidiți în casă după ce vor da zăpada la o parte…sau se va topi.

În haosul ăsta nemaiîntâlnit vreodată în România, spiritul românului întreprinzător dă roade. Dar în ce măsură, nici nu vă închipuiți! Într-un sat din Buzău (Găvănești) o pâine de 1 leu costă 10 lei! La promoție! Viața e scumpă după cum se vede.

Dar, să-ți bați joc de frații tăi, care s-ar putea să moară cu sau fără pâinea ta de doi bani vândută de 10 ori mai scump e o nebunie. Să crezi că te poți juca cu fratele tău în astfel de momente, să ai tupeu în timp ce-ți întinde un leu pentru o pâine să-l privești în ochi și să-i ceri 10. Degeaba l-am executat pe Ceaușescu, dacă permitem unor asemenea ființe să trăiască. Și totuși, nu se va întâmpla nimic cu individul sus-numit. Decât că va înfuleca ultimii bani de la niște oameni disperați și înnebuniți de frig.

”Frate, frate, dar brânza-i pe bani” a devenit un caz fericit, pe lângă ceea ce se întâmplă acum.

Ne merităm soarta atâta vreme cât permitem unor lichele să ne strivească.

UPDATE: Lăcomia nu se opreşte aici. Am aflat cu puţin timp în urmă că cei care dispun de generatoare electrice cer câte 10 lei celor care vor să-şi încarce telefoanele. Ce mai urmează?

Standard
texte

Izvorul durerilor(II)

continuare de la partea I

– De ce nu vrei să stai tu jos?

– Știți…nu pot să stau pe jos. Mă murdăresc, plus că trece multă lume pe aici, o să se uite pătrat la noi. Vreau să vorbesc cu dumneavoastră, dar veniți mai bine pe banca aceea din dreapta.

– Toți ne îngrijim cu atenție hainele, dar uităm de suflet. Ne e teamă să nu ne pătăm hainele, dar nu vedem negura gândurilor noastre. Pe rafturile magazinelor găsești atâtea tipuri de detergent pentru haine și nimic pentru suflet. O să merg cu tine să stăm pe bancă, te înțeleg. Nu ești tu de vină că ți-e jenă de privirile celor din jur. Pretenția artificială la cultură și civilizație a oamenilor i-a transformat în niște marionete. Nu sunt stăpâni pe propriile acțiuni, nu fac nimic din inițiativă personală, ci profund influențați de percepția societății. Spiritul de turmă.

Ne-am apropiat de bancă, și am luat loc. Vroiam să aflu mai multe despre acest om, însă nu puteam să-l întreb așa direct detalii din viața personală.

– Vă mulțumesc că ați venit pe bancă. E mai bine aici. Spuneați că obișnuiți să cădeți pe jos aproape în fiecare zi, să vedeți cum reacționează oamenii. Veniți de multă vreme în parc?

– Ehee…vin de mai mulți ani. Și cu fiecare zi, îmi dau seama că locul meu nu e printre oameni. Sau cel puțin, nu între oamenii de astăzi. Spune-mi mai bine despre tine, ești tânăr, visezi, iubești, zbori, te  bucuri de viață?

– Încerc. Iubesc și visez ca iubirea să nu se termine niciodată. Nu pot să-mi imaginez viața fără iubire. Din iubire se naște viața – dacă moare iubirea viața rămâne un copil orfan.

– Așa am fost și eu. Am iubit cu atâta patimă, am iubit sincer, am iubit ca un nebun. Ajunsesem să o cunosc atât de bine, încât îi citeam gândurile. Mă simțeam legat de ea, trup și suflet. Dar…

citeşte partea a III-a

Standard
texte

Perlele şi suferinţa

Se spune că suferinţa face oamenii mai buni. Deoarece e puţin ciudată această transformare, cel puţin din privinţa raportului cauză-efect, îmi propun să observăm cum poate suferinţa să determine o schimbare pozitivă în om.

Ce se întâmplă cu noi atunci când suferim?  Durere, deznădejde, dezamăgire, declin… Când pierdem pe cineva drag, când o boală incurabilă ne subjugă existenţa, când cei pe care îi preţuim ne întorc spatele, sufletul nostru sângerează. Durerile resimţite de spirit sunt infinit superioare celor resimţite de trup. După fiecare lovitură primită reacţionăm în mod diferit. Unii se ridică în picioare, trag aer în piept şi îşi iau un scut pentru a rezista atacurilor ulterioare. Alţii, continuă să meargă în genunchi după ce au fost doborâţi. Cea de-a treia categorie poate fi inclusă în această listă cu greu. Vorbim despre cei care, după ce primesc o lovitură, nu se mai ridică de jos, ba mai mult, prin simpla prezenţă la nivelul solului îi împiedică pe alţii să avanseze.

Şi totuşi, cum devenim mai buni? Exemplul perlelor este cel mai relevant pentru această situaţie. Pentru necunoscători, voi povesti cum se formează o perlă(mărgăritar), una dintre cele mai frumoase bijuterii. La bază stau două teorii, ambele concludente pentru exemplul meu. Prima teorie, şi cea mai răspândită afirmă că atunci când un fir de nisip pătrunde în interiorul unei scoici provoacă o rană extrem de profundă. Ca măsură de apărare, sau ca o consecinţă a durerii scoica secretă un lichid care izolează firul de nisip de membrană. Grosso modo, perlele sunt  lacrimile scoicilor.  Cea de-a doua teorie, mai nouă, spune că perla se formează ca rezultat al unei măsuri de protecţie luate de scoică împotriva unei boli parazitare. Pentru a scăpa de durere şi de influenţa negativă a parazitului, scoica îl înveleşte cu sidef, dând naştere perlei. Ca şi în primul caz, perla apare în urma suferinţei resimţite de scoică.

Aplicând acest exemplu la suferinţele cu care ne confruntăm, este mai simplu să înţelegem cum devenim mai buni. Sufletul rănit varsă lacrimi asemenea scoicii. Şi cu fiecare lacrimă, se conturează tot mai frumos profilul unei perle.

Se mai spune că suferinţa este o binecuvântare. Poate pentru că ne face mai buni.

Ce impact a avut suferinţa în viaţa ta?

Standard