Cuvintele tale ca plumbul de grele
izbit-au în ţeasta unui copil
limba-i izvorul nesecat de rele
din flacăra alimentată cu propil.
Rănile înscrise pe-ale mamei tâmple
de insulte cu tăişul ascuţit
i-au furat auzul, de durere umple
sufletu-i de vreme chinuit.
Vorba-ţi aspră, dreasă cu acid
ce-o plantezi chiar din obişnuinţă
e amprenta unui genocid
condamnarea pentru suferinţă.
Înainte de-a deschide gura
ia aminte să înghiţi mereu
tot veninul, răutatea, ura
omule, ce e aşa de greu?
Printre gânduri 
Pingback: “La paradisul femeilor” – Primul MALL? « bibliodevafiliala3
Foarte frumos. Bravo Alex.
Merci!
Prefer sa il mai citesc inca o data , in oc d a mai scrie altceva. Adevarat, adevarat1
Multumesc, Marius!
Minunat poemul, Alex. Plin de adevar si intelepciune!
Uneori, un cuvant greu, acid, te poate dobora, mai repede decat o secera! Multumesc!
O zi minunata iti doresc! 🙂
Eu iti multumesc, Stefania. La început a fost cuvântul… Cuvintele pot face minuni şi pot răni de moarte. E indicat să facem minuni prin cuvânt, nu victime. O zi plină de bucurie!
„limba-i izvorul nesecat de rele” – corect. Cuvintele odată spuse nu mai pot fi şterse şi afectează mai mult, pentru că dor de câte ori îţi aminteşti de ele. Foarte bună poezie.
Multumesc!
This has a dark feel to it right? perhaps of pain and hurt…
It’s about the wounds caused by words…This evening i’ll try to make another translation for you 🙂