poezii

Cerşetori de lumină


Te-am găsit între cer şi pământ

cu fruntea pe gânduri,

cu gura pe cuvânt,

cerşind lumină.

Nu te-am considerat cerşetor,

ţi-am dat pâine şi apă,

dar tu vroiai lumina zorilor,

culorile norilor,

zâmbetul curcubeului din cer.

Pentru că încercările mele

lipsite de putinţă

nu-ţi puteau îndeplini

acestă umilă dorinţă,

am chemat ajutoare.

Şi ca să fiu convingător

am devenit fratele tău, cerşetor

de lumină.

Standard

4 gânduri despre „Cerşetori de lumină

  1. san zice:

    nicicând omenirea n-a cunoscut lumina
    orbită de faimă, de ură şi fală;
    nici dorul de viaţă şi ziua senină
    pierdută în seară în haină de gală.

    nici chipu-n oglindă nu poate să-şi vadă
    bătrân de durere şi palid de vreme,
    căci gându-i avar după pradă
    de-aceia în sinea-i un zâmbet aşterne.

    lipsită de viaţă, osoasă şi hâdă,
    cu ochi-n orbite pierduţi de milenii,
    ea pânze îşi ţese, capcane de pândă
    să prindă lumină, iubire şi genii.

    şi cată să ţină la piept fericirea,
    iluzia ştearsă a clipei perfecte,
    căci crezu-i acesta şi asta-i menirea:
    să poarte în viaţă speranţe defecte.

    îngustă la minte, străină de toate
    de ceia ce face cu-atâta ardoare…,
    tiran de-nceputuri, de veac… şi nu poate
    plăcere să simtă căci spiritu-i moare.

    ş-ascunde privirea şi chipul în umbră
    privind cu dorinţă şi jenă în zare
    spre locuri în care amară şi sumbră
    nu-i traiul, nici graiul, nici raza de soare.

    edenic ar vrea mântuirea să-i fie,
    alin pentru tot ce greşise cu voie,
    de n-ar stărui cu plăcere-n prostie
    să-şi plângă de milă n-ar fi azi nevoie.

    dar cum toată viaţa a fost doar o hoaţă
    furând de la sine şi doar pentru sine
    destinului la braţ i se poartă ca soaţă
    cu gândul la zile senine şi bune.

    doar gând, pe când fapta e numai urgie,
    prăpăd şi durere, doar sânge şi moarte…
    reverul a tot ce ar vrea ca să fie:
    o lume-a iubirii, cu inimi curate.

    dar cum idealul realitate să fie
    când a tale plăceri nocturne-s, nebune?!
    când pentru suflet găsit-ai drept alifie
    doar ură, violenţă, falsă pasiune…

    şi din toate acestea făcând un deliciu
    sfârşit îţi stă scris, o ştii bine,
    dar fiind o parte a ta, drept supliciu,
    o, lume, cădea-voi şi eu odată cu tine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.