Odată cu prima gură de aer inhalată la naştere începem să iubim viaţa. Primul contact cu o nouă lume smulge un ţipăt din gura fiecărui nou-născut – întâiul ecou al sufletului ieşit la lumină. Cea mai curată iubire începe să învăluie inima părinţilor şi cele câteva kilograme de fiinţă. Iubim viaţa. Ne place să fim iubiţi, ne place să iubim. Însă, paradoxal, alături de miracolul indus de acest fenomen supraomenesc intervin şi cele mai mari dureri ale vieţii. Avem atât de puţine cunoştinţe în domeniu, încât rămânem repetenţi până la maturitate(în cel mai fericit caz) la această materie incomprehensibilă. Iubirea a ridicat dintotdeauna mari probleme bărbaţilor şi femeilor, principalii actanţi ai acestui proces. Ce e iubirea? Cum se manifestă iubirea adevărată? Care este persoana potrivită? Cum se dozează iubirea într-o relaţie? Este iubirea infinită o realitate? Întrebări de genul acesta îşi fac loc în mintea fiecăruia la un moment dat şi ajung să constituie una dintre principalele frământări ale umanităţii.
Te iubesc fără teamă. Te iubesc şi vreau să-ţi fiu alături pentru totdeauna. Nu pentru tot restul vieţii aşa cum am obişnuit să formulăm. Viaţa adevărată începe din acest moment, nu e un rest, e cea mai fericită continuitate.
Te iubesc pentru că prin tine toate defectele mele dispar. Iubirea transformă atât de mult imaginea persoanei de lângă noi, încât ochii ajung să devină organul secundar al vederii după creier.
Te iubesc pentru că o parte din mine e mereu cu tine. Nu pot suporta să te ştiu departe de mine. Parcă mor puţin câte puţin când depăşeşti linia imaginară de marcaj şi fugi cu sentimentele mele. Am devenit un donator şi traficant de organe. Am făcut un transplant de cord fără doctor şi fără bisturiu. Câte bătăi pe minut are în tine inima mea?
Se spune că în iubirea dintre două persoane una se sinucide treptat, iar cealaltă cucereşte sufletul învins. Nu simt că mor atunci când te ţin în braţe. Dimpotrivă, mă simt puternic şi stăpân peste cea mai mare comoară din lume. În mod cert nu sunt un sinucigaş. Tu nici atât. Între noi domneşte o iubire cu totul specială: cu doi cuceritori şi doi sinucigaşi care nu mai ştiu care este propria persoană. Câtă parte din mine se află în „eu”, şi câtă în „tu”?
Printre gânduri 
E adevarat ce spui… si totusi, iubirea adevarata e cand iubesti un om sau cand iubesti insusi sentimentul? Eu zic ca omul e doar instrumentul iubirii. Un exemplu: conversatia e iubirea, omul e telefonul, „calea” prin care traim iubirea. E un exemplu banal, dar asa vad eu lucrurile. 🙂
Iubirea adevărată…o sa-i spun „iubirea”. Sentimentul se află în tine înainte să ajungi să iubeşti. Te-ai născut prin iubirea şi unirea a două suflete. Când iubeşti un om, sentimentul din tine trece la acţiune. Dacă subordonăm omul iubirii…greu de spus ce s-ar întâmpla. Teoretic, orice e posibil. Tu controlezi iubirea sau ea deţine controlul asupra ta?
Sincer, ea detine controlul asupra mea. Dar poate in general nu este asa si sunt eu un caz mai ciudat.
Se poate face un sondaj şi vedem care e opinia generală. E absolut normal să simţi asta, ţinând cont că iubirea e un sentiment profund, care uneori pune stăpânire pe gândirea noastră. Mai devreme făceai distincţie între sentiment şi persoană. Ce deţine controlul în cazul tău…un sentiment sau o persoană?
Cand Cupidon ne strapunge cu sageata lui fermecata si ne imprastie prin tot corpul iubirea, avem o stare de bine, orice lucru banal ne pare formidabil,totul in jurul nostru e frumos…,e clar, atunci iubirea detine controlul asupra noastra… Odata cu trecerea timpului omul invata sa-si controleze iubirea, sa se obisnuiasca cu ea,sa o manipuleze intr-asa mod incat sa-i fie viata in continuare interesanta,plina de emotii.., atunci noi detinem controlul asupra ei….
Un sentiment. Sau cel putin asa cred. 🙂 Se poate sa fie si o perosana, la randul ei controlata de un sentiment…
When you come to feel this deep, there is not a”me”, nor a „you”.. whatever you do, it feels like she’s always there, guiding you when there seems to be no way out, caressing you when you’re down and loving you in every second of every day. She’s never really away, as she’s always inside of your very soul:) and you-inside of hers.
It’s a little bit difficult for me to answer in english at your comments (but i’m sure that you’ll forgive my spelling mistakes). That’s right. But i will develop this post and you’ll see some weird parts of a relation. By the way…your guy called back?
*No spelling mistakes detected as yet* ;))
And about your question.. it is not as simple as that..