Odată cu prima gură de aer inhalată la naştere începem să iubim viaţa. Primul contact cu o nouă lume smulge un ţipăt din gura fiecărui nou-născut – întâiul ecou al sufletului ieşit la lumină. Cea mai curată iubire începe să învăluie inima părinţilor şi cele câteva kilograme de fiinţă. Iubim viaţa. Ne place să fim iubiţi, ne place să iubim. Însă, paradoxal, alături de miracolul indus de acest fenomen supraomenesc intervin şi cele mai mari dureri ale vieţii. Avem atât de puţine cunoştinţe în domeniu, încât rămânem repetenţi până la maturitate(în cel mai fericit caz) la această materie incomprehensibilă. Iubirea a ridicat dintotdeauna mari probleme bărbaţilor şi femeilor, principalii actanţi ai acestui proces. Ce e iubirea? Cum se manifestă iubirea adevărată? Care este persoana potrivită? Cum se dozează iubirea într-o relaţie? Este iubirea infinită o realitate? Întrebări de genul acesta îşi fac loc în mintea fiecăruia la un moment dat şi ajung să constituie una dintre principalele frământări ale umanităţii.

Te iubesc fără teamă. Te iubesc şi vreau să-ţi fiu alături pentru totdeauna. Nu pentru tot restul vieţii aşa cum am obişnuit să formulăm. Viaţa adevărată începe din acest moment, nu e un rest, e cea mai fericită continuitate.

Te iubesc pentru că prin tine toate defectele mele dispar. Iubirea transformă atât de mult imaginea persoanei de lângă noi, încât ochii ajung să devină organul secundar al vederii după creier.

Te iubesc pentru că o parte din mine e mereu cu tine. Nu pot suporta să te ştiu departe de mine. Parcă mor puţin câte puţin când depăşeşti linia imaginară de marcaj şi fugi cu sentimentele mele. Am devenit un donator şi traficant de organe. Am făcut un transplant de cord fără doctor şi fără bisturiu. Câte bătăi pe minut are în tine inima mea?

Se spune că în iubirea dintre două persoane una se sinucide treptat, iar cealaltă cucereşte sufletul învins. Nu simt că mor atunci când te ţin în braţe. Dimpotrivă, mă simt puternic şi stăpân peste cea mai mare comoară din lume. În mod cert nu sunt un sinucigaş. Tu nici atât. Între noi domneşte o iubire cu totul specială: cu doi cuceritori şi doi sinucigaşi care nu mai ştiu care este propria persoană. Câtă parte din mine se află în „eu”, şi câtă în „tu”?