poezii

N-am să te las

N-am să te las să mori departe

închisă-n templul tău de sare

să plângi şi lacrima să poarte

durerea ta la porţi de nepăsare.

 

N-am să te las să tremuri rece

sub al singurătăţii ger

iubirea noastră nu va trece

e legământul viager.

 

N-am să te las să cazi vreodată

mai jos de braţele-mi întinse

fiinţa mea demult ţi-e dată

şi sentimentele nestinse.

 

N-am să te las să pleci din ochii mei

pentru c-ai lua cu tine sclipirea din ei.

 

Standard