Am să te aştept odată

când coboară seara

cu lumânări aprinse

şi busuioc la uşă,

chiar dacă nu mi-ai spus

când vei sosi.

Dar nu ştiu cum se face

că vii de fiecare dată

şi mă găseşti dormind

asemeni ucenicilor

în grădina Ghetsimani.

Pleci înainte ca Soarele

să tragă pleoapele

unei noi zile pe Pământ.

Nu pot să vin în lumea ta

de unde nimeni nu s-a întors viu

Şi nici nu pot să mă prefac

că am uitat

cum mi-ai plantat

viaţa în vene.

Naşte o lume între mine şi tine!

Între cerul înalt şi adâncul pământ,

între rău şi bine

tăcere şi cuvânt,

dacă nu, voi veni la mormânt.