Ţi-ai ridicat un templu al minciunii

punând un lacăt mare la intrare

să-i calce pragul curioşii şi nebunii

iar adevărul să rămână-n depărtare.

Orice fragment ce-aşterni în faţa mea

e o fantasmă, chiar de-o pot atinge

degeaba te întinzi pe duşumea,

după ce plec amorul tău se stinge.

De ce să te prefaci că e ţi-este bine

zâmbind când totu-n tine plânge

de ce să-nduri când nu te poţi abţine,

şi adevărul jalnic te constrânge.

Ţi-ai ridicat un templu al minciunii

punând un lacăt mare la intrare

să vină proştii şi nebunii!

eu am intrat şi nu mai am scăpare.