Am pierdut ceva în trecut
Și nu știu cum să procedez,
Să las în urmă ce-am făcut
Sau să recuperez?

Să mă întorc să iau din urmă
Și pașii de copil și zâmbetul de floare
Să iau adulți ce stau în turmă
Și să le-arăt un colț de soare.

Oare n-ar fi păcat?să uit în crânguri jocul,
Să las copilăria cu caldele-i simțiri,
Să sting cu piciorul lumina și focul,
Ce încălzea doar sincere priviri.

Oare nu fac un rău ?
Când uit de gingășie,
E parcă mult mai greu,
Să ai copilărie.

E parcă imposibil,
Să fii copil în lume,
Când răul e teribil
Și jocul n-are nume.

Caut un strop,
În orice loc, pe orice cărare,
De-aș da de un potop!
Ar fi minune mare.

Un strop de lumină,
O rază de soare,
O viață senină
Și…culoare.

Doamne, de ce s-a dus cerul?
Unde e marea?
Unde-i misterul?
Unde-i cărarea?

Unde-i lumina ce mă făcea să sar de bucurie?
Unde-i frumosul ce-mi dădea fiori?
Unde e zborul, deplina armonie
S-au dus și câmpuri, s-au dus și flori.

Și tu-ai plecat…
E tot mai pustiu pământul.
E greu de uitat,
Lumina ce ne-a dăruit cuvântul.

Te-ai dus în zări îndepărtate
Unde nu-s doruri ne-mplinite,
Iar noi, rămași în greutate,
Vărsarăm ceara pe morminte.

Lași multă lume tristă-n urmă,
Lași gânduri încă nesfârșite,
Mai grav e… că rămân în turmă
Și multe suflete-adormite.

E doliu, e negru veșmânt,
Sunt lacrimi ce nu se usucă.
O altă viață…un nou pământ,
Spre fericire să te ducă.

Am vrea să-ți oferim în dar,
Buchete mari de nemurire,
Dar toate parcă-s în zadar
Când tu Trăiești în adormire.

Vrei să pornim în cer?
Vrei să urcăm spre nemurire?
Ești plină de mister…
Frumoasa mea iubire.

Vrei să fim numai noi doi,
Sub ceru-albastru cristalin?
Ne bată soare,cadă ploi,
De dragoste e suflet plin.

Vrei să ne-ascundem în lumină?
Să ne scăldăm în nori de slavă,
Să te iubesc în lună plină,
Așa de tandră și suavă.

Vrei să te duc în lumea mea?
Unde răsună alte cânturi,
Să-ți dăruiesc cu drag o stea
Și cele mai frumoase gânduri.

Vrei inima-mi în dar?
Cu ea și sufletu-mi adânc,
Sunt toate puse pe altar
Dar…încă plâng.

Nu vrei nimic?măcar un strop
Iți dau tot cerul înstelat…
Dar ți-e mai bine în potop,
Și bănuiesc că m-ai uitat.

Am datorii mari, ne-nchipuite,
Dar nu la stat, ca orișicine
Am datorii enorme, neplătite,
Deși am conturile pline.
Sunt dator la propria-mi persoană,
Da…sunt dator vândut,
Plătesc pentru lucruri,
…Ce încă n-am făcut.

Trebuia să deschid o ușă unui sărman,
Să fiu mai bun în orice clipă,
Dar sunt același, an de an,
Făcând lucrurile-n pripă.

De câte ori era nevoie de mine,
Dar i-am lăsat să se descurce,
Puteam să fac din rău un bine,
Dar n-am vrut lucruri să se-ncurce.

Când trebuia să dau, luam,
Să mângâi, asupream,
Când trebuia să plâng, râdeam,
Când să trăiesc, muream.

Am datorii, și vreau să le achit urgent,
Vreau să repar greșelile făcute,
Să schimb ceva, să fiu din nou atent,
Trăind o viață prin virtute.

Mă grăbesc să plec și mă reții,
Vreau să ajung acasă cât mai grabnic
M-am săturat să stau printre cei vii
Atâta timp cât răul este darnic.

Mă grăbesc sa te las, să mă duc pe ascuns,
Să m-ascund după stele, după cerul albastru.
Mă-ndepărtez tot mai mult, cu fiece pas
Și las în urma-mi, un mare dezastru.

Nu vrei să mă lași, dar tot voi pleca,
Că loc e destul, și destul întuneric,
Iar dac-o stea în urma-mi va cădea
Voi fi ajuns în Univers himeric.

Mă grăbesc, vreau să plec departe de tine
Vreau să scap animat de plăcute simțiri
Vreau să preschimb tot răul în bine
Să scap de durere, neplăcute-amintiri.

Nu înțelegi, chiar mă voi duce!
De ce să stau, când stau degeaba,
Mai bine stă pe deal o cruce
Și nu mă mai frământă graba.

Dar nu mă duc acum c-aș face o prostie,
Să las în urmă scrum și multă nebunie,
Mă duc pe la apus, când soarele s-a stins,
Când nu e loc de lacrimi, nici de plâns.

Ce faci?Ai milă de viața ta?
Uită-te la tine, ce-ai făcut din ea
Chiar nu-ți pasă, sincer, unde vei ajunge
Crezi că etern vei fi, că timpul nu se scurge?

Amarnic te înșeli, privește în oglindă,
Ce crezi că va putea „domnița” să pretindă?
Te duci cu ea și n-ai bilet de-ntors,
E ca un fir de ață ce grabnic a fost tors.

Privește-mă în ochi?Chiar ții la tine?
Vrei să repari ceva, să schimbi răul în bine?
Întoarce-ți iar privirea, acolo la-nceput
Să îți revezi trecutul și tot ce ai făcut.

-Mi-e greu, e prea departe, trecutul e trecut
Nu -mi spune ce a fost, de unde-am început
Sunt conștient de asta, că răul m-a cuprins
Vreau să aprind lumina, ce în trecut s-a stins.

Mă schimb în graba mare
Arunc tot ce e rău,
Și trupul îmi e tare,
Când sunt cu Dumnezeu.

Zbor, zbor!mă înalț în abis,
Cuprins sunt de nori și departe-i pământul.
Totu-i aievea și nu e un vis,
Nu pot descrie folosind doar cuvântul.

Parcă am aripi, parcă nu-s eu,
Ușor ca un fulg străbat zări de pace,
Tot mai aproape de-al meu Dumnezeu,
Și zborul e totul, nespus îmi place!

Zbor pe deasupra-ți, te văd tulburată
Încerc din răsputeri să îți alin durerea
Nu reușesc, nu voi putea vreodată
Să întorc timpul, să retrăiesc plăcerea.

Mă mulțumesc cu zboru-mi solitar
Sunt liber să străbat întregul Univers
Deși mi-e dor de tine, iar și iar
Știu că mai e puțin, tot mai puțin de mers.

Te chem să zbori, pluti-vom împreună
Prin nori de zâmbet, prin soare și furtună
Te vreau alături, vreau zborul sălbatic
Prin ceruri noi, și soare singuratic.

Cade o stea.
Se prăvale de sus în teribilă fugă.
Privesc cerul.
Văd oameni rostind ultima rugă.

Cade o stea.
Și strălucește-n cădere măiastră.
Străbat cu privirea,
Întregul pământ și bolta albastră.

Cade o stea.
Și e prins în cădere întregul cer;
Poetul privește,
O stea, ce transformă totu-n mister.

Cade o stea.
Ce…n-au mai căzut stele?
Mă-ntreb…
Oare-i o stea ca toate cele?

Cade o stea.
Nevăzută va fi de mulțime…
Trăiesc…
Și steaua va trăi în mine.

Mă plimb printre stânci…
Urc spre ‘nălțimi, caut cerul,
Și sufletu’mi dă brânci
Să elucidez misterul.

Să caut floarea demult promisă
Prin praful greu, prin stânci golașe,
Să urmez cărarea scrisă,
Pe drumul încărcat de oase.

E foarte greu, e grav, e imposibil,
Nu-i floarea pe întreg pământul!
Caut misterul intangibil
Ce îl ascunde chiar cuvântul.

Mă pierd în munți, mă ia domnița,
Mă duce-n lumi nemaivăzute,
Îmi piere trupul și credința,
Să cauți floarea-i o virtute.

Și voi porni la nesfârșit
Pe drumul florii negăsite,
Mă angajez, jertfesc, promit
Pronunț cuvinte nerostite.

E floarea mea, și am pierdut-o
N-o mai găsesc pe nicăieri
Și nimeni nu a mai văzut-o
Când am rămas fără puteri.

Ai grijă și de floarea ta
Nu o lăsa să plece-n noapte
Căci nu te vei mai ridica
Și vei rămâne doar cu șoapte.