Suntem fragili ca niște globuri de cristal
Pe care le agăți cu grijă în brad de sărbători
Globuri pictate manual care tânjesc după un „te iubesc”
spus la vremea lui, spus mai des, chiar și în șoaptă
Sub o cojiță subțire de culoare stau suflete
Care de ani buni n-au sclipit la lumina unui gând bun
Îmi aduc aminte când am spart primul glob
Avea bunica niște globuri de-o generație cu tata care-ți rămâneau pe degete până să le prinzi de rămurea
Din privirea ei am realizat că spărsesem o poveste de viață, un glob care trecuse prin foamete și război,
Dar căruia mâinile mele i-au fost cimitir.
Acum se fac din plastic, să reziste
Iar noi suntem în continuare fragili,
niște globuri pictate manual, care numai iubite
Pot sa lucească și să aducă magie în viața celor din jur.
Printre gânduri 
Un text atât de delicat și profund… M-a atins ideea comparației dintre oameni și globurile vechi, fragile, care poartă povești și emoții. Trăim într-o lume în care totul devine „rezistent” și „durabil”, dar inimile noastre rămân de sticlă, mai ales când nu sunt atinse cu iubire. Mulțumesc pentru această reflecție sinceră, mai actuală ca niciodată în perioada sărbătorilor.
Poeme frumoase, implicate în viață.
Ne-am bucura să acceptați invitația de a publica și în revista online RoPoesis. Revista apare trimestrial. În prezent pregătim numărul 13, Ianuarie 2023. Revista ete găzduită pe site-ul – http://ropoesis.unaux.com/ .
Mulțumesc, Silviu! De acord cu publicarea 🙂 Scuze pentru răspunsul întârziat.