Una din întâmplările amuzante din această perioadă are ca protagonist un curier.
Curierul, această ființă gingașă care are impresia că noi toți ceilalți stăm toată ziulica acasă și comandăm chestii de pe net, astfel încât ei pot sosi la orice oră neanunțați cu pachețelul, având certitudinea ne vor găsi în fața ușii, așteptându-i cu nerăbdare și cu banii pregătiți, fix cât trebuie plus un bacșiș generos.
Pe timp de pandemie această impresie e perfect valabilă, când mulți lucrează de acasă sau nu mai lucrează deloc, dar în alte condiții, nu pot înțelege.

Revenind la poveste, mă sună curierul:

-Am ajuns.

-Urcați. Interfon 06.

-Nu pot.

-De ce, vă doare ceva? E totuși etajul 1.

-Nu, nu pot să urc.

-Păi de ce?

-Știți, vă rog să coborâți dumneavoastră. Am o rugăminte.

-Da, spuneți.

-Coborâți, vă rog, (n-a pus virgule când s-a exprimat) să îmi deschideți ușa la dubă?
Am intrat după colet și am rămas blocat înăuntru, că a bătut vântul. Haideți, vă rog frumos, că nu are cine să vină după mine.

Am coborât să descarcerez bietul om, care s-a bucurat ca un câine să mă vadă deschizându-i ușa. După privirea lui și după expresia feței, mi-am dat seama că se chinuise ceva vreme să iasă singur, fără succes. Bine că a avut telefonul la el, că altminteri nu știu cine i-ar fi deschis și cât ar fi stat blocat acolo.
Cred că era un curier la început de carieră, mi-a confirmat că e prima oară când a rămas blocat, așa că i-am dat un tips de încurajare și i-am zis să apeleze cu încredere și altă dată.