poezii

Moartea mea dragă


Moartea mea dragă, de ce mă ocoleşti

de ce întotdeauna fugi din calea mea?

 

Doar timpul care curge încă ne mai separă

hai nu mai fi sfioasă şi vin de mă omoară!

 

Moarte, spune-mi, ai îmbătrânit?

sau, nu mai vrei să mă omori…

să ştii că m-am plictisit

la mormânt să-mi pun singur flori.

 

Standard

23 de gânduri despre „Moartea mea dragă

  1. san zice:

    mă încânta sinistrul gând
    că moartea-i o poveste,
    că e o doamn-a cărui sân
    sufletul meu pofteşte.

    demonic îi sorbeam priviri,
    cu-atâta voluptate
    iubeam acele-nchipuiri
    cu numele de moarte.

    sărutul ei mă-ntuneca
    mai mult ca o genune,
    căci numai ea mă-ndepărta
    de tot ce este lume.

    azi se ascunde doar în voi
    negând idila noastră,
    zicând că este între noi
    prea multă zare-albastră.

  2. Super poezie, daca e despre moarte nu inseamna neaparat ca trebuie sa ne intristam! Ma si imaginam „singur la mormant sa-mi pun flori”..pfff twisted mind :))))

  3. Hmmmm! E adevarat ca eu spun mereu vorba aia „moartea face parte din viata”, dar recunosc foarte sincer ca nu imi place deloc subiectul asta. Scrie despre viata, e mult mai bine,nu crezi?

Lasă un răspuns la Marius Bota Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.