În ultima perioadă cuvântul „nebun” se bucură de mare popularitate în limbajul cotidian, însă fiecare atribuie un sens personal acestui concept.
Acest lucru m-a determinat să scriu despre o formă comună de nebunie, care caracterizează omul din societatea actuală.
Ştiu nebunii că sunt nebuni?Nu.
Cine garantează că sunt nebuni?Noi.
Şi cine poate garanta că noi suntem cei sănătoşi?
Nebunia era asociată în trecut cu deviaţia de la comportamentul unui om normal (în latină-delirare). În contextul actual, comportamentul normal nu poate fi definit cu exactitate. Normele morale sunt adaptate şi aplicate de fiecare după bunul gust, şi mulţi folosesc nebunia pentru a obţine avantaje, milă sau fani.
Nebunia a devenit „tupeu” pe alocuri, alţii o asociază cu „nesimţirea”, tinerii oferă o conotaţie „cool”, citez -„aseară a fost o nebunie totală”, termenul nefiind asociat nicidecum cu o boală mintală periculoasă.
Ce înseamnă pentru mine nebunia? O doză de inspiraţie superioară omului. O stare euforică care-ţi oferă posibilitatea să scrii lucruri absolut normale într-o manieră ruptă de normalitate. Un rol pe care-l joci cu plăcere, şi care îţi permite să vezi dintr-o perspectivă cu totul nouă lucruri neglijate de ceilalţi.
Nebunia e universul tău interior, unde rămas singur, te studiezi şi oferi diagnostic „bolnavilor” din jurul tău. Nebunia e prezentă în visele tale irealizabile, dar care-ţi dau putere să continui să lupţi, care-ţi întăresc nişte convingeri false, dar încurajatoare. Nebunia e necesarul tău zilnic de oxigen, care-ţi permite să respiri fără să te ţii de nas atunci când treci pe lângă oameni „morţi”, cu şi fără ghilimele, este bucuria de a avea o părere numai a ta şi de a o spune fără jenă.
Cine e nebunul în toată povestea? Autorul, cititorul, eu sau tu?
(text scris într-un grad redus de nebunie, se poate si mai rău)
Printre gânduri 
nebunii sunt spirite libere, oamenii dezinhibati, oamenii cu idei si resurse nebanuite, oameni sinceri si frumosi….”sanatosii” sunt de cele mai multe ori indobitociti, indoctrinati, inregimentati – ei sunt cei care poarta camasa de forta invizibila a societatii „normale”!:)
bine punctat!;)
:P…asa cred!:)
Nebunii si copiii sunt cele mai lucide persoane. Doar ei pot accepta realitatea fix asa cum este, fara sa-si spuna ca un lucru nu se poate intampla pentru ca nu este „logic”.
Totul e logic si normal in lumea nebunului. Si cum ai spus si tu, nebunia e inspiratia superioara. 🙂
Aprob!;)) bine spus.
imi place subiectul ales de tine.
nu de putine ori aveam discutii cu mine insami, in care mi spuneaam :cine defineste de fapt nebunia? si cine spune ca nebunii clasificati ca fiind nebuni …ei sunt nebunii?
daca de fapt nebunii suntem noi astia „sanatosii” care nu putem intelege…”nebunia” lor?
si oare cine e mai fericit dintre cel nebun si cel sanatos? as pune pariu ca totusi cel considerat nebun , de catre cel sanatos.s-a inteles vreo ceva? tot! ..mi am dat masca jos si am incercat sa privesc totul sub nebunia mea…:D
Am inteles ce ai vrut să transmiţi. Într-adevăr, sunt multe cazuri în care oamenii de ştiinţă au fost consideraţi nebuni. Cred că nebunii nu sunt fericiţi, tocmai pentru că nu sunt înţeleşi. Despre nebunie se poate vorbi atât de mult…am mai scris eu ceva…https://bodolicaalexandru.wordpress.com/2012/01/20/bine-ati-venit-in-mintea-unui-nebun/…