De ce unii dintre noi,
după ce ne naștem goi,
suntem lăsați în noroi?
De ce unii dintre noi,
Spălați de ploi și de nevoi,
Creștem în gunoi?
De ce unii se nasc prinți,
Iar alții fără de părinți?
Ne naștem într-o lume nedreaptă,
Nu știm ce viitor ne așteaptă
Dar lecția am învățat
născut în palat sau abandonat
Tot ai un vârf de urcat.
Unii se nasc în vârf, aproape,
Alții sub pământ,
Muncesc, să se dezgroape.
Anotimp cu farmec melancolic,
ce se produce-n toamna instabilă,
când frunzele multicolore cad într-o tăcere,
sumbră și tremurătoare…
Toamnă, care vii în viața
fiecarui om, ca ceața,
ce-ntunecă privirea cea fosforescentă,
și-o transformă-ntr-o privire instabilă
O toamnă este și la păsărele,
când pleacă din pământul memorabil,
dar amintirile rămân entuziasmante,
și dorul este mult-insuportabil.
Va veni o toamnă-n viața fiecărui om,
fără să-nștiințeze sosirea evoluantă,
ce stinge flacăra și-un sunet monoton,
ce schimbă viața-n moarte regretantă.
(7-13ani)
Când mă uit la norii negri,
la norii cei de sus,
îmi dau seama că de-acolo,
va veni Isus…
Din cerul care-i schimbător,
ca și omul călător,
dacă omul se-ntristează,
și cerul se înnorează.
Iar când un copil radiază,
cerul se înseninează,
pace este pe Pământ
și e dragoste și cânt.
Cât de bine-ar fi ca să zâmbim,
lui Isus mereu să-i mulțumim,
pentru cerul luminos și mare,
pentru lună, pentru stele, soare.
El ascunde-un dor nespus
Către țara lui Isus,
o țară fără lacrimi și dureri,
cu bucurie și cu mângâieri.
(7-13 ani)
O, Isuse mult iubit,
de ce Tu m-ai părăsit??
Poate eu te-am lepădat
și am făcut un păcat.
Eu la Tine am venit,
ca să fiu om mântuit,
eu nu te voi lepăda
și cale ți-o voi urma.
Eu pe Tine te urmez
de Tin-nu mă depărtez,
chiar acum mă pocăiesc
și pe tine te slăvesc.
Doamne, Tu ești bun, și știu,
că ai grijă de ce-i viu,
de orice făptură mică,
de-orice om, de-orice furnică.
Eu știu că mă vei ierta,
și mă vei ajuta,
să te-urmez și mai departe
iar Tu îmi vei da de toate.
(7-13 ani)
Moș Crăciun îmi dă cadouri,
dac-ascult eu de părinți,
la părinți le fac onoruri,
Moș Crăciun îmi dă cadouri.
Dimineața când mă scol
un cadou găsesc sub pom,
cadoul îmi pare bun,
că mi l-a dat Moș Crăciun.
Cadoul l-am desfăcut,
și ce credeți c-am văzut???
Nu era o jucărică,
nu era nici bombonică.
Era o felicitare,
și-am citit-o cu glas tare,
Dacă-ți dau o jucărie,
nu vei avea bucurie,
dacă-ți dau dragoste multă,
Dumnezeu mult îți ajută.
(7-13 ani)
După toamnă vine iarna,
copacii-și golesc coroana,
să nu intre-n iarn-așa,
că, ce frig i-a apuca!!
Vine iarna cea cu ger,
toate ierburile pier,
înghețul e-acum stăpân,
fulgii și fumul rămân.
Și copii, cu bună seamă,
vor s-o-ntânpine pe iarnă,
și cu sănii lunecoase,
și cu haine călduroase.
Să nu-nghețe ca să plângă,
degetele să le-tindă,
să le bage în mănuși,
că se încălzesc acuși.
Iarna e frumoasă,
dar e friguroasă,
după iarnă o să vină,
primăvara cu lumină.
(7-13 ani)
Ai plecat în țări străine,
pentru că-ți era mai bine,
dar de mine ai uitat,
tu-ai plecat…
Vine vara cea călduță,
și tu vii la mine-n prag,
cuibul este gata,
sus în fag…
Vine toamna cea bogată,
cu de-a toate încărcată
tu iar pleci în altă țară,
și eu rămân singur iară.
(7-13 ani)
Mamă dulce, draga mea,
te iubesc și mult te-aș vrea.
Dimineața când tu pleci,
eu rămân cu lacrimi reci,
iară seara, când revii,
eu le spun și la copii
că tu vii.
Trece ziua, trece noaptea,
și mămica coase cartea,
cartea-i plină cu povești,
de ți-e drag să le citești.
(7-13ani)
Două petale cad pe pământ,
și-n jurul lor se adună culoare.
Tăcere de mormânt…
și cea mai scumpă floare,
a prins să zboare.
Două petale se lipesc de suprafața rece,
și se prefac în statui de gheață,
peste coline iarna trece,
petalele se-aprind la față,
se lasă ceață…
Două petale bătute de vânt,
se împletesc în dans frenetic,
învăluite-n dulce cânt
și în romantism patetic,
de dragoste petic…
Două petale, atât au rămas,
căci toate s-au dus așa cum au venit,
până la cer mai e doar un pas,
și două petale ce s-au iubit
subit…
Am întrebat un orb cum vede cerul,
mi-a spus că nu e vizibil în întregime,
și că are cea mai mare lungime și lățime.
L-am întrebat dacă distinge culoarea,
și mi-a spus că e precum marea,
dacă poate vedea norii și luna,
când e senin sau când vine furtuna.
mi-a spus că nimic nu poate fi mai frumos,
decât un cer privit cu ochiul scos,
atunci te poți bucura pe deplin,
dacă cerul e curat și senin.
și de atunci, mă întâlnesc cu orbi,
și-au dat ochii la corbi…
iar acum, stau și privesc cerul,
eu reflectez, nu înțeleg misterul.
de ce-au disprețuit vederea,
și-au vândut averea, fierea,
orbii mă privesc încrezători,
iar eu, cuprins de fiori.
le-am spus că n-o să-mi scot,
ochii și ce mai pot…
Printre gânduri 