Prețuieste timpul, de câte ori să-ți zic!
Iată îți trece viața și tu nu faci nimic…
O să-nțelegi pe urmă că trupul nu-ți e viu,
Dar câteodată afli când este prea târziu.

Ascultă-ma și crede, să nu te joci cu timpul,
Căci nu se mai întoarce, te roade ca și ghimpul,
Și o să vrei, vreodată, să faci ce n-ai făcut,
Vei înțelege însă, că timpul a trecut.

Degeaba ai trei ceasuri, degeaba le privești,
Dacă nicicum, nicicând, timpul n-o să-l oprești,
Profită cât e ziuă și lucrul nu-l lăsa
Iți poți lăsa viața? dar… nu te lasă ea.

Când erai mic, aievea, alt timp ne însoțea
Un timp ce peste lume, parcă mai greu trecea
Acum e ca și gândul, azi e, și mâine nu,
Poți reuși ceva, de faci totul acu’!

Că mâine cine știe, nu o să fii acasă,
Te duci în altă lume, puterile te lasă,
Vei zice:așa degrabă să mă întorc acas’?
Din toate câte-au fost doar timpul a rămas.

Pe unde ești și ce mai faci, demult nu știu,
N-oi înceta să te iubesc cât voi fi viu,
Căci amitirile mă țin legat de tine,
Și de-o fi bine, greu, voi fi cu tine.

Mi-e dor de tine frate, de-aici de peste Prut
Cu plânset și durere portretu-ți îl sărut,
Mi-e dor de tine frate, mi-e dor și mi-este greu,
În inimă și suflet, loc vei avea mereu.

Ții minte când eram copii și ne jucam pâ’n la apus!
Dar clipele de altădată, demult s-au dus…
Acum ai casă și copii, și poate părul ți-a albit,
Dar nu-nțeleg de ce de-atunci, n-ai mai venit.

Mi-e dor de tine frățioare, și-aștept să vii de peste Prut,
Să te întreb cum îți e viața, să știu prin câte-ai mai trecut,
Când vrei să vii să-mi umpli casa, de bucurie și căldură?
O, scump prieten, cât mai grabnic, să uiți de viscol și de ură.

Eu te aștept, ca dimineața, să vii să-mi iei povara,
Să te grăbești cât înca, nu mi-a sosit și seara.
E ușa larg deschisă, și inima-mi la fel,
Ca pentru-un frate scump, iubit din suflețel.

Fiecare copil are o mamă…

Fiecare codru are un copil…

Fiecare poet are un codru…

Fiecare țară are un poet…

NOI, îl avem pe Grigore Vieru…

Mă gândesc ce ți-as putea spune
Și cum să-ți descriu ce gândesc,
Deși nu știu cum o să sune,
Totuși încerc, și reușesc.

Ești ca un strop de ploaie ce udă pământul,
Ești ca un zbor de păsări călătoare,
Ești ca un fir de praf ce-l poarta vântul,
Ești ca un fluturaș ce stă pe-o floare.

Știi mai bine ca mine cine ești,
eu pot să privesc și să-mi dau cu părerea,
dar știu că atunci când începi să vorbești,
stau să te ascult cu toată plăcerea.

Deși mai multe s-or găsi,
în ce-am descris în două rânduri,
doar una singura va fi
în ale mele gânduri…

pentru Alexa

E sărbătoare-n sat,
E sărbătoare mare,
Căci iată a plecat,
Și viscol, și ninsoare.

E primăvară iar,
E soare nou pe cer,
Și ghiocei răsar
Nici urmă nu-i de ger.

Și-n toată lumea parcă
E pace, armonie,
Chiar florile încearcă
S-aducă bucurie.

Iar eu privesc la toate
Cu sufletul deschis,
Cât de frumos create,
Ca-n noul Paradis.

Iar cad pe gânduri seara, ‘nainte de culcare
Oare ce face mama, când sufletul mă doare,
Se roagă pentru mine ca să am viitor,
Iar varsă lacrimi multe pentru al ei fecior?

Când singur stau în zare și văd cum trece timpul,
Mă-ntreb ce face mama, și unde-i este gândul.
Cât zile are codrul și ace-n brazi de munte
Așa e glasul mamei, la greu se face punte.

Când nu ai pace-n suflet, când tot mai mare-i rana,
Oare ce face mama, și care-i este hrana?
Trăiește nu din pâine, trăiește prin credință
Să fiu cum este mama-grea dorință.

Căci chipul ei angelic, purtarea ei de sfântă
Mi-au dat un rost în viață, și iată cerul cântă
O, mamă, ce gândeai?când îmi dăduseși totul,
Și ai plecat de-acasă, așa cum pleacă mortul.

O,mamă, ce gândești? că e ușor prezentul,
Când dorul mă usucă, și când mă ia curentul,
Pierdut mă simt măicuță, unde e mâna-ți caldă?
Unde e vocea blândă și ochiul să mă vadă?

Iar mă gândesc la mama, prin timpul trecător,
La ființa care-o viață, o să fiu dator,
După atâta timp băgasem seama
Și mă întreb grăbit, oare ce face mama???

Am pierdut ceva în trecut
Și nu știu cum să procedez,
Să las în urmă ce-am făcut
Sau să recuperez?

Să mă întorc să iau din urmă
Și pașii de copil și zâmbetul de floare
Să iau adulți ce stau în turmă
Și să le-arăt un colț de soare.

Oare n-ar fi păcat?să uit în crânguri jocul,
Să las copilăria cu caldele-i simțiri,
Să sting cu piciorul lumina și focul,
Ce încălzea doar sincere priviri.

Oare nu fac un rău ?
Când uit de gingășie,
E parcă mult mai greu,
Să ai copilărie.

E parcă imposibil,
Să fii copil în lume,
Când răul e teribil
Și jocul n-are nume.

Caut un strop,
În orice loc, pe orice cărare,
De-aș da de un potop!
Ar fi minune mare.

Un strop de lumină,
O rază de soare,
O viață senină
Și…culoare.

Doamne, de ce s-a dus cerul?
Unde e marea?
Unde-i misterul?
Unde-i cărarea?

Unde-i lumina ce mă făcea să sar de bucurie?
Unde-i frumosul ce-mi dădea fiori?
Unde e zborul, deplina armonie
S-au dus și câmpuri, s-au dus și flori.

Și tu-ai plecat…
E tot mai pustiu pământul.
E greu de uitat,
Lumina ce ne-a dăruit cuvântul.

Te-ai dus în zări îndepărtate
Unde nu-s doruri ne-mplinite,
Iar noi, rămași în greutate,
Vărsarăm ceara pe morminte.

Lași multă lume tristă-n urmă,
Lași gânduri încă nesfârșite,
Mai grav e… că rămân în turmă
Și multe suflete-adormite.

E doliu, e negru veșmânt,
Sunt lacrimi ce nu se usucă.
O altă viață…un nou pământ,
Spre fericire să te ducă.

Am vrea să-ți oferim în dar,
Buchete mari de nemurire,
Dar toate parcă-s în zadar
Când tu Trăiești în adormire.

Vrei să pornim în cer?
Vrei să urcăm spre nemurire?
Ești plină de mister…
Frumoasa mea iubire.

Vrei să fim numai noi doi,
Sub ceru-albastru cristalin?
Ne bată soare,cadă ploi,
De dragoste e suflet plin.

Vrei să ne-ascundem în lumină?
Să ne scăldăm în nori de slavă,
Să te iubesc în lună plină,
Așa de tandră și suavă.

Vrei să te duc în lumea mea?
Unde răsună alte cânturi,
Să-ți dăruiesc cu drag o stea
Și cele mai frumoase gânduri.

Vrei inima-mi în dar?
Cu ea și sufletu-mi adânc,
Sunt toate puse pe altar
Dar…încă plâng.

Nu vrei nimic?măcar un strop
Iți dau tot cerul înstelat…
Dar ți-e mai bine în potop,
Și bănuiesc că m-ai uitat.