Se moare astăzi, se moare lent
Se moare cu grijă, se moare atent
Se moare la colț de stradă, murdar
Se moare în lux, se moare-n zadar
Se moare pe-ascuns, la cântat de cocoș
Când somnu-i adânc și noaptea-i pe ducă
Se moare-n văzul lumii, când te-apucă,
Se moare-n tihnă, fără loc de reproș
Se moare zi de zi, puțin câte puțin
Se moare în reprize, se moare-n prelungiri
Se moare de dulceață, se moare de venin
Se moare-n fața popii, se moare-n despărțiri
Se stă la coadă la moarte ca la pâine caldă
Se ia cu împrumut, pentru nevoi personale
E tare ușor de murit, la plecare nu-ți cere nimeni adeverință de venit
Așa cum la sosire nu te-a întrebat nimeni de unde ai venit pe lumea asta, în locul cui și pentru cât timp
Se moare fără tutorial, fără ghid de supraviețuire pe lumea cealaltă
Se moare cu sau fără tam-tam,
se moare cu sau fără, cu sau, cu.
Printre gânduri 
O poezie care doare prin adevărurile ei crude și simple. E incredibil cum cuvintele pot așeza moartea între versuri, făcând-o să pară aproape blândă în fața unei realități prea dure. Mi-a amintit de unele reflecții similare citite recent pe kitab-evi.com – loc unde literatura încă mai încearcă să pună sens în lucrurile care nu pot fi înțelese ușor.
Mulțumesc pentru emoție!
Se moare, dar oare după moarte cui i se mai destăinuie sufletul ? Mi-ai dat temă de rumegat, ca de duminică !
Bine te-am regăsit !