Cinci oameni ţineau o chitară nervoasă care se zbătea să scape şi să se năpustească asupra mulţimii care se adunase în jur.
Nu era o chitară ca toate cele, ci una tânără şi nărăvaşă care alerga nestingherită pe acorduri înalte, ridicând praful din urechile ascultătorilor.
– Sunt o poveste, nu o chitară pe care-o tragi de corzi până începe să plângă. Ţine-mă în braţe, am nevoie de mângâiere, aşa poate-ţi voi spune povestea mea. Sunt o chitară care cântă de la sine, nu un instrument prin care să te pui în valoare, omule egoist.
Aici puteţi vedea chitara neîmblânzită şi pe cei cinci super-oameni :
Printre gânduri 
Super 🙂
tot respectul…
E valabil şi pentru tine. Ţi-am vizitat blogul cu ceva timp în urmă, ai o imaginaţie inepuizabilă şi scrii foarte bine. Mult spor şi pe mai departe!
Sunt minunati! Coordonarea perfecta, sunet interesant – fete bestiale 😛
Tipul cu barbă,are o faţă care spune ” uite-i şi pe proştii ăştia cum încearcă să impresioneze! Fuck them,I’m the best!” :)) Superb.
:)) e foarte expresiv
melodia uhhh o iubesc!!!
uite si munca in echipa ce poa’ sa faca…!:)
Impresionant, nu?…îmi plac feţele lor;))
oh.. the sound of it..gives me goose bumps..
🙂
și chitara mea e răzvrătită :)) se supără mereu pe mine .. 😦
Când ne postezi o „răzvrăteală”?:P