Nopţile adânci de iarnă,
tot mai negre, tot mai mari
au îmbogăţit Pământul,
cu mii de lilieci hoinari.

Sug sângele celor rămaşi afară
şi trupurile rămân secătuite,
peste oraş se lasă iarăşi seară,
şi străzile sunt iarăşi bântuite.

Închideţi uşile cu lacăte de fier!
şi nu lăsaţi pe nimeni să pătrundă!
-deşi la uşă oameni pier, în fiece secundă…

Şi nu deschideţi uşa nimanui
că liliecii vor intra pe dată,
vom bate-n scânduri ultimul cui
să ştim că uşa e încuiată.

Nopţile adânci, scăldate-n sânge
tot mai negre, tot mai lungi…
Gerul singuratic stă şi plânge
pe zăpadă, fierbinţile dungi.