Pentru că m-am săturat să văd în fiecare an postări care elogiază marea victorie a sovieticilor asupra fascismului, pentru că mi-au rămas în memorie discursurile politice la care asistam în copilărie an de an, de  9 mai, în fața monumentului eroilor „căzuți pentru Patrie” și imaginea tristă a veteranilor de război, vreau să prezint o altă perspectivă asupra istoriei ( nu e neapărat una nouă) în special pentru cei care încă văd istoria așa cum le-a fost povestită în cadrul unui regim totalitar, ajungând să devină virulenți în comentarii și apărând de mama focului ideologia și interesele fostei URSS, interese pe care și le-au însușit în procesul de îndoctrinare la care au fost supuși timp de mai multe decenii, într-un mecanism subtil și eficient.

Nu am stat să fac documentare pentru acest articol pentru că trece 9 mai și nu vreau să mai aștept încă un an pentru a spune ce cred. (Poate revin ulterior cu o editare).

Câteva din întrebările de bază pe care ar trebui să ni le punem când citim un fragment de istorie sunt: Cine l-a scris? Ce raport exista între cel care l-a scris și faptele despre care a scris? Ce au scris alții despre același eveniment istoric? Există diferențe? De ce? ș.a.md.

Istoria o scrie cel puternic. Așa a fost dintotdeauna, începând din Antichitate și până în Evul Mediu, când istoria se scria la ordinul conducătorului, scribii și cronicarii fiind niște funcționari angajați la curțile domnești/palat/cetate, care scriau la porunca domnitorului/conducătorului/liderului. Marile imperii au ajuns să dețină teritorii însemnate prin teroare, război și amenințări, nicidecum prin duhul păcii. 

Provinciile și teritoriile anexate unui imperiu au servit la atingerea intereselor economice și politice ale liderului acelui imperiu. Tot așa și Basarabia a fost anexată imperiului țarist în 1812, iar din 1940 s-a reîntors la aceeași soartă – și anume un ținut folosit pentru interesele economice și politice ale URSS. Lucrurile au rămas la fel și în prezent, liderii politici ai zilelor noastre scriu istoria prin intermediul canalelor media aservite, tehnicilor de manipulare și presiunilor politice.

Nu e cazul să ne ambalăm pentru o istorie pe care nu o cunoaștem, pentru o istorie scrisă la comanda altora, o istorie în care am fost simple instrumente, carne de tun și sursă de venit pentru interesele lor. Din păcate, mulți încă trăiesc cu istoria povestită și înțeleasă de oameni sărmani, prinși în tentaculele ideologiei, fără o imagine de ansamblu și o viziune din exterior.

Aud vorbindu-se de victoria împotriva fascismului și de eroii de război, întruchipați de bunicii noștri. Să-mi fie cu iertare, însă de bunicii noștri ar trebui să ne fie milă, și de toți cei care au avut de suferit de pe urma războiului: văduve, copii orfani și flămânzi, invalizi de război, părinți îndurerați. Nu sunt de uitat și cei care și-au pierdut viața în acea perioadă ca urmare a ideologiei naziste, și mă refer la toate minoritățile etnice victime ale holocaustului. E normal și necesar să ne aducem aminte de cei care au murit în război, dar să nu uităm că toți au fost victime ale unor regimuri și idei totalitare. Au fost constrânși să meargă la război, și de o parte și de alta a taberei, și nimic nu va justifica vreodată luarea de vieți omenești.

E regretabil ce s-a întâmplat în timpul celui de-al doilea război mondial, însă eu nu voi vedea niciodată 9 mai (sau 8 mai) ca pe o zi de sărbătoare. E o zi despre suferința imensă pe care o provoacă dorința de a stăpâni lumea.